vineri, 27 februarie 2009

Dincolo de Rapid nu există viaţă






Mazare cu fundul, Nastase cu pulimea

Dacă edilul Radu Mazăre s-a isterizat miercuri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, şi l-a invitat pe preşedintele Băsescu „să-şi bage în fund" un anumit dosar, colegul său de partid, Adrian Năstase, vorbeşte despre pulime.

Că aşa-i în politică: actorii de pe scena ei se ceartă, se porcăiesc, se împacă, îşi fac invitaţii cu trimitere la partea dorsală, îşi pupă electoratul în frunte, apoi îl cataloghează drept „pulime". Mircea Badea avut mereu de comentat cu privire la acest termen. Mai mult decât atât, a fost mereu mirat de faptul că CNA-ul ar putea să-i amendeze apelativul, spunând că doar aşa consideră politicienii că merită numiţi românii. Cei care le aduc voturile în urne. Dacă alianţa între PSD şi PD-L nu l-a împiedicat pe Mazăre să-i transmită preşedintelui Traian Băsescu mesajul clar că i se rupe... dosarul din cauza lui, Năstase a dat cu bâta fix în balta alegătorului. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns modul în care a fost prezentat în ultimii ani în presă. Sincer, nu ştiu multe despre guvernarea Năstase. Însă am auzit de la cei mai pricepuţi şi mai experimentaţi că ar fi impus la acel moment o cenzură de toată frumuseţea. Apoi am citit despre mătuşi, averi, tablouri şi ouă numărate. Ba chiar am citit de curând că la acea vreme a invitat jurnaliştii să-şi pună „la bătaie" soaţele pentru ca PSD-istul să-şi arate bărbăţia şi heterosexualitatea. D-apăi... ăsta se trezeşte să vorbească depsre pulime? Unul care trebuie să demonstreze ceva pus la îndoială, în loc să încerce să-şi vadă de familia lui şi de afaceri, fără a face mare tam-tam. Doar ştim că numai chelul îşi pune mâna-n cap. De la fundul lui Băsescu scos pe gura lui Mazăre la pulimea lui Năstase nu se poate face decât o singură paralelă: PSD-ii au început o ofensivă de toată frumuseţea. Şi nu aşa, mieros şi drăguţ, pomanagiu, cum ne-au obişnuit. Ci pe post de băieţaşi de cartier. Pe Mazăre chiar îl văd în postura asta, dar pe Năstase... să-mi fie cu iertare... Şi, pentru a atinge o dorinţă ce pare a fi a amândurora (Năstase şi Mazăre) - cea de a ajunge la Cotroceni -, citez la final din adevăraţii băieţi de cartier, Paraziţii: „Dacă-aş fi pentru o zi preşedinte, Aş lăsa România amanet fără cuvinte, Dacă-aş fi pentru o zi preşedinte, v-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde".

miercuri, 25 februarie 2009

Dosarele lui Gabi Stan


Mai zâmbăreţ decât de obicei, ieri, viceprimarul Gabi Stan m-a luat prietenos de umeri şi mi-a zis mieros: „Am auzit că ai o viaţă frumoasă".

Uimită, îi spun că aşa este, chiar am. Că toată lumea îmi spune acelaşi lucru. Însă, nedumerită în continuare, n-am putut să mă abţin şi l-am întrebat de ce este aşa interesat de viaţa mea, de ce s-a interesat de ea şi dacă face dosare: „Da' pe mine mă interesează vieţile tuturor. Nu este normal? Doar sunt în conducerea administraţiei locale". Mi-a zâmbit din nou puţin ironic şi a plecat. Ce ştie viceprimarul despre mine chiar nu-mi trece prin cap. Multe nu sunt de aflat. În cluburi nu-mi place să merg, noaptea nu prea ies prin oraş, ziua mă găseşte lumea foarte uşor... nu cred că asta este o problemă. M-a amuzat însă imaginea viceprimarului Stan, încropind dosare pentru toţi locuitorii Constanţei. Cum pune cap la cap informaţiile aflate, unde merg, de ce, cu cine şi în ce scop. Apoi, pentru a vedea ce şi cum, se apucă politicianul, cu mare aplomb, de toată gaşca. Doar nu ieşi singur. Sătul să fie urmărit peste tot şi să i se observe orice mişcare, Gabi Stan a avut probabil reacţia oricărui hăituit de presă. „Ce crezi, că eu nu pot afla chestii despre tine?!?!", dau de înţeles toţi cei care se simt lezaţi în vreun fel de ceea ce am scris în ziar. Şi încearcă să-ţi pună în cârcă frustrarea celui „dat la ziar". Poate nici nu-i de condamnat. Sau poate că este. În orice caz, situaţia imaginară este chiar hilară. Ori, mai există o variantă: poate s-au săturat să fie ei cei îndosariaţi şi s-au apucat să facă acelaşi lucru. Măcar din lipsă de altă ocupaţie. Şi poate că, peste ani şi ani, vom vedea pe tarabe şi în librării cartea „Dosarele lui Gabi Stan - vol. I". Iar pe ultima copertă să scrie mare: „în pregătire, volumele II şi III". Memoriile viceprimarului poate ar avea succes. În orice caz, iniţiativa lui Stan merită lăudată: va fi viceprimarul care-şi va cunoaşte cel mai bine oraşul. Nimeni nu va mai fi ca el. Toată ţara îl va aplauda şi-l va aclama. „Ăstuia chiar îi pasă de oamenii din oraşul lui, ştie totul despre ei", vor vui mulţimile. Poate asta-i şansa de mărire a lui Gabi Stan.

Vasile Pasca: „Sunt salarii uluitoare in baschetul romanesc"


„În '86 m-am lăsat de sport şi, ca să mă întreţin, am început cursurile de brutar-ospătar din cadrul şcolii care aparţinea Navrom-ului"

Vasile Paşca a fost unul dintre cei mai valoroşi jucători de fotbal pe care i-a dat Constanţa. Vorbeşte şi acum cu multă plăcere despre viaţa sportivă şi despre modul în care îşi învaţă elevii să urmeze calea sportului de calitate. Înregistrarea integrală a interviului o puteţi asculta pe www.ziuadeconstanta.ro.

Cum v-aţi început cariera sportivă şi de ce aţi ales tocmai baschetul?
Pe vremea aceea se practica sportul de masă. Erau începuturile sportului de performanţă şi toţi profesorii de sport antrenori căutau elevi care să facă sport. Am luat pentru prima dată contact cu sportul prin 1965, când eram în clasa a VIII-a. Atunci am făcut parte din echipa de handbal a Şcolii nr. 11. Pe vremea aceea ne luptam cu Şcoala nr. 9 sau 10, unde era profesorul Bucovală, şi mai era Şcoala 12, unde mai juca şi Lucian Râşniţă. Întâmplarea a făcut ca, atunci când am intrat la Liceul Ovidius, acolo să existe o echipă de baschet stabilită de Gigel Patrichi. Într-o zi, eram în curtea şcolii şi aruncam la coş, când a venit domnul Patrichi şi m-a trimis la şcoala sportivă, care avea sediul la Liceul Pedagogic. Aşa am început baschetul, la vârsta de 16 ani. Deşi la handbal eram propus pentru lotul de cadeţi al României, nu am nici acum regrete că am ales baschetul. Anul următor am câştigat toate titlurile la acea grupă, campion naţional de juniori, al şcolilor sportive. În 1969, am fost cooptat în lotul naţional de juniori pentru Campionatul European de la Mannheim, din Germania. Antrenor era Vasile Popescu, care antrena şi echipa Stelei şi care m-a luat la echipa bucureşteană, după ce am venit de la Europene. Nu am stat mult acolo pentru că nu-mi plăcea armata, iar un an mai târziu m-am întors la Constanţa, la Farul, care era atunci în Divizia B. Am promovat anul următor. Aveam o formaţie frumoasă pe vremea aceea, atunci venind toţi jucătorii care plecaseră la alte echipe în ţară, şi am realizat şi performanţa de a intra în primele şase echipe ale campionatului.

Cum erau remuneraţiile pe vremea aceea?
Destul de slabe. De exemplu, la Steaua am jucat în Cupa Campionilor, am luat titlul de campioni, iar pentru ultima performanţă am primit 3.000 de lei, care era, pe vremea aceea, un salariu foarte bun pe plan civil. Am mai primit şi altfel de premii decât cele în bani. Însă, abia pe la 28-29 de ani am primit şi noi o casă, pentru că terminasem pe locul 3 în campionat, anul acela. Acum sunt salarii uluitoare în baschetul românesc, de 8.000, 10.000 de euro. S-a făcut o greşeală mare când s-au adus jucători din afară, în special din fosta Iugoslavie. care au adus baschetul nostru la un nivel mediu, jucători care nu ajungeau nici să spele băncile de rezerve acolo. Au venit în România şi au tras baschetul românesc în jos. Naţionala României, la ora actuală, este la pământ. Drept dovadă, anul trecut ne-a bătut Islanda în preliminariile pentru Europene, la 63 de puncte diferenţă.

Făcând o paralelă cu fotbalul, nu credeţi că patronii se implică prea mult la echipă în locul antrenorilor?
Depinde de curajul, verticalitatea antrenorilor. Noi am avut aici un tehnician foarte bun, Petricevic, care a antrenat Farul ultima dată în 2003, eu fiind pe atunci secundul lui. Ori, dacă patronul are impresia că ştie baschetul cum ştie Becali de fotbal, vă daţi seama că n-o să fie niciodată performanţă în sportul acesta. De asemenea, cei câţiva jucători români de valoare, care ar trebui să reprezinte România, fac tuşa la echipele de club, pentru că patronii au adus jucători americani care joacă în locul românilor.

Aţi mai practicat şi alte meserii?
Am fost şi navigator. În 1986, la 36 de ani, am pierdut un meci la Iaşi, în turneul final împotriva Rapidului, înfrângere în urma căreia am ratat atunci locul 3. După meci mi s-a reproşat ceva, nu am suportat şi mi-am făcut bagajele şi am plecat. M-am lăsat de sport şi, ca să mă întreţin, am început cursurile de brutar-ospătar din cadrul şcolii care aparţinea Navrom-ului. După ce am terminat, am plecat, ca ospătar, în primul voiaj, care a durat trei luni. Aveam 90 de cenţi diurna, însă nu stăteam în banii aceştia, mă mai descurcam şi astfel.

De ce credeţi că cei mai buni baschetbalişti vin din Statele Unite?
În primul rând au o arie de selecţie mare şi, de asemenea, se investesc mulţi bani în sport acolo. În consecinţă, au susţinerea şi unui public numeros la meciurile din baschet, fotbal american...

În acest moment, care este cel mai valoros jucător român de baschet?
Sunt mai mulţi. Sunt Burlacu şi Căruţaşu, care joacă la Asesoft, dar şi Silvăşan, de la Cluj. Vin însă jucători din urmă, care promit. Sunt doi copii, dintre care şi un constănţean. Unul este Adi Blidaru, care a jucat la Asesoft, acum joacă la Otopeni, un sportiv de mare perspectivă. Mai este Octavian Calotă. Mai sunt şi alţi copii foarte talentaţi, dar care joacă acum prin Statele Unite.

Copii aveţi?
Da, am un băiat. A fost un bun fotbalist, a jucat la lotul de juniori, la Farul. A avut însă un accident la 18 ani, când, la o intrare mai dură, i s-au rupt ligamentele încrucişate şi a fost nevoit să se lase. Putea să ajungă un mare fotbalist pentru România. Juca mijlocaş la închidere, avea 1,88 metri. Iniţial am vrut să-l dau la baschet, însă a ales fotbalul.

Care credeţi că a fost cel mai bun baschetbalist al României?
Cel mai bun, după părerea mea, a fost Costel Cernat, născut în Constanţa, care activa pe vremea când jucam eu. Au mai fost, înaintea mea, Mihai Albu, Alin Savu, selecţionaţi pe vremea aceea în echipa Europei, şi Dan Niculescu.

Aţi avut accidente pe vremea când eraţi jucător?
Da, o singură dată. Am avut o mână ruptă, după un meci cu Dinamo.

Credeţi că se va mai „repara" baschetul românesc?
Se va repara, însă eu nu cred că mai apuc să văd acest lucru. S-a discutat ca, la anul, să joace numai trei străini într-o echipă, pentru a face loc românilor, cu scopul de a putea creşte în valoare. Însă este problema cu patronii de cluburi, care, după cum am mai spus, dacă investesc în sport, au impresia că sunt şi specialişti în acest domeniu.

Ilie Floroiu: „Am fost singur în Brazilia, fără niciun ban în buzunar“


Odată am fost foarte aproape să ne prăbuşim cu avionul. Am plecat la Balcaniada din Iugoslavia, în 1976, când, la un moment dat, avionul a început să se zguduie“

Director general al CS Farul Constanţa, Ilie Floroiu şi-a înscris numele în topul celor mai valoroşi sportivi constănţeni. „Dacă ar fi să fac un top al performanţelor, pe primele trei locuri se află Draica, Floroiu şi cu mine“, spunea şefa Direcţiei de Sport, Elena Frâncu, despre prietenii săi de-o viaţă. Atlet de valoare, Floroiu a pus umărul la imaginea bună pe care o au atleţii autohtoni în străinătate. Calm, organizat şi foarte apropiat de sportivi, fostul atlet recunoaşte că nu poate sta departe de pistă şi că se mai antrenează şi acum. Înregistrarea integrală a interviului o puteţi asculta pe www.ziuadeconstanta.ro.


Cum v-aţi început cariera sportivă?

Am început-o foarte târziu, la 18 ani şi jumătate, pe 1 iunie 1971. La vremea respectivă se organizau crosuri, printre care şi Crosul Tineretului, care, din păcate, astăzi nu mai există. Acesta, chiar dacă era pe vremea lui Ceauşescu, pentru atletism era un bun prilej de selecţie pentru viitorii campioni. Printre cei descoperiţi la aceste crosuri se numără campioni precum Gheorghe Dimpu, campion şi recordman european de juniori, Fiţa Lovin, campioană mondială şi medaliată la Jocurile Olimpice şi, bineînţeles, subsemnatul. După ce am terminat pe locul 7 la Crosul Tineretului, în 1971, am avut nişte discuţii şi am venit la clubul Farul, unde era antrenor Ion Veliciu.

Cine v-a descoperit?
La liceu am avut un profesor de educaţie fizică foarte tenace, iubitor al atletismului, Silviu Ispas, şi aş putea spune că dumnealui a fost cel care m-a descoperit în prima fază şi, ulterior, antrenorul Ion Veliciu.

Aţi avut un moment atunci în care aţi fi vrut să faceţi altceva decât sport?
Eu eram un copil de la ţară, veneam dintr-un sătuc din Tulcea şi încă nu realizam ce fac în acea perioadă. Eram elev la Liceul Agricol Agigea, la contabilitate şi merceologie. Cu impulsul tineresc şi aportul profesorului de educaţie fizică am ales să fac atletism în detrimentul meseriei pe care o învăţasem la liceu. Prin natura mea, sunt o persoană care iubeşte competiţia şi, în general, îmi place să câştig.

Ce a urmat după ce v-aţi legitimat?
Am început antrenamentele, cantonamentele, am ieşit campion naţional, campion balcanic, am recorduri naţionale care sunt şi astăzi în picioare şi alte rezultate care au venit ulterior.

Cum era viaţa de sportiv atunci?
Atunci, entuziasmul pentru mişcare era mult mai mare, erau şi acele concursuri şi crosuri pentru tineri. Însă, pe atunci, nu prea puteai să faci şi altceva, spre deosebire de astăzi, când tinerii au mai multe variante. Se depărtează de sport şi se duc spre calculatoare, spre cluburi de noapte, spre întreceri cu maşini sau spre droguri şi nu se mai îndreaptă spre mişcare. Prin urmare, sportul de performanţă are astăzi de suferit, dovadă fiind rezultatele din ultimii ani, de la Olimpiada de anul trecut, care nu se compară cu cele din anii precedenţi.

Care credeţi că este problema principală din cauză căreia nu se mai face mişcare, nu se mai organizează concursuri ca altădată?

În primul rând vreau să menţionez că nu este o problemă de bani. Nu îţi trebuie bani să faci mişcare, să alergi. Nu trebuie să se facă neapărat sport de performanţă, ci sport de masă, aşa cum se face de exemplu în ţările nordice. Acei oameni nu aleargă să ajungă mari campioni mondiali, ci vor să ajungă campioni ai sănătăţii.

Băiatul dumneavoastră v-a urmat cariera în vreun fel?
Din păcate, nu. Am avut tentative să îl duc spre sport. Am fost cu el pe stadion, la sală, însă nu. A urmat cariera profesională şi lucrează într-o bancă.

Cât câştiga pe vremea aceea un sportiv?
Foarte puţin. Să vă dau un exemplu. Am venit pe locul 5, la Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal, când am realizat şi un record naţional la 10.000 de metri şi cei din Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport s-au chinuit atunci să mă premieze. Mi-au oferit 3.000 de lei când, pe atunci, un muncitor obişnuit câştiga cam 1.700 de lei. Am primit, însă, atunci, un apartament cu trei camere, unde stau şi acum, pe care mi l-a dat primul secretar al judeţului.

Aţi reuşit atunci să ieşiţi din ţară, lucru care era dificil pe vremea aceea...
Nu era neapărat un beneficiu, pentru că te duceai practic la concurs. Păi, plecam, de exemplu, vineri dimineaţa din ţară, ajungeam la prânz la Roma, pentru concurs, mâncam, ne odihneam şi la ora cinci făceam antrenamentul de acomodare. Sâmbătă dimineaţă aveam din nou antrenament, duminică - concurs şi luni dimineaţă ne întorceam în ţară. Aşa că nu era niciun avantaj, pentru că plecam în alte ţări.

Totuşi, ce v-a impresionat cel mai mult în urma acestor ieşiri din ţară?
Per ansamblu, Noua Zeelandă mi-a plăcut cel mai mult. Am plecat atunci pe 3 ianuarie 1979 din Bucureşti, unde era un viscol puternic, abia ajungând la Aeroportul Otopeni, cu un Aro. Când am ajuns în Noua Zeelandă a fost foarte ciudat, pentru că afară erau 27 de grade şi noi eram înfofoliţi de la gerul din România. E altceva acolo, o altă lume, verdeaţă multă. În plus, acolo se face multă mişcare şi toată lumea deschisă. A fost foarte frumos.

Aţi fost tentat să vă stabiliţi în altă ţară?
Nu, niciodată, deşi mi s-a propus la un moment dat, când un club din Italia a vrut să mă legitimeze. Atunci chiar apăruse şi un articol într-un ziar italian, în care se scria despre mine, şi mi-a fost frică să nu cumva să interpreteze altfel Securitatea. Am mai fost odată singur în Brazilia, fără niciun ban în buzunar, la o competiţie. Am fost invitat în noaptea de Anul Nou, în 1974, la un cros în această ţară. Trebuia să plec singur, biletul fiind plătit numai pentru mine. Aici au fost nişte probleme, pentru că invitaţia era pentru 24 sau 25 decembrie. Eu trebuia să ajung la Madrid, unde venea un reprezentant al unei companii aeriene din Brazilia. Însă compania Tarom nu avea curse spre Madrid în fiecare zi, aşa că m-au trimis pe data de 29. Am ajuns în Madrid fără bani, unde am stat 24 de ore, timp în care am mâncat doar câteva portocale pe care le aveam la mine. De asemenea, de acasă mi-au spus să am grijă cu paşaportul să nu mi-l fure, să nu-l pierd. Dacă nu aveai paşaport pe vremea aia, erai un om mort. Aşa că l-am prins cu acul de siguranţă de buzunar. Am ajuns pe data de 30, după aproape două zile de drum şi prin aeroporturi. Nu am cunoscut traseul, acesta fiind pe străzile din Sao Paolo şi am terminat pe un nesatisfăcător loc 30. Apoi, pe 3 ianuarie, am concurat pe pistă şi am câştigat, la competiţie participând aceiaşi concurenţi din urmă cu trei zile.

Aveţi superstiţii?
Nu mă întorc niciodată din drum dacă am uitat ceva. Îmi controlam geanta cred că de zece ori înainte să plec la concurs.

Aveaţi un idol când concuraţi?
Da, era un sportiv belgian, Emile Puttemans, campion european la 5.000 de metri. Îmi plăcea modestia lui, maniera lui de alergare, acurateţea alergării. Îmi plăcea foarte mult.

Care a fost cel mai mare premiu câştigat în cariera de sportiv?
1.000 de dolari primiţi la un concurs în Finlanda a fost cel mai mare premiu.

Ce au atleţii de culoare faţă de noi la probele de fond?
Sunt mult mai talentaţi din punct de vedere genetic. În plus, ei se nasc, cresc şi se antrenează la 2.000 de metri altitudine, ceea ce înseamnă foarte mult pentru performanţele sportive la această probă.

Care a fost proba dumneavoastră preferată?
Eu am concurat la 5.000 şi 10.000 de metri, însă a doua a fost preferata mea, deşi cea mai bună performanţă a mea, când am fost la două secunde de recordul mondial, a fost la 5.000 de metri.

Aveţi vreo amintire care v-a marcat de-a lungul vieţii?
Sunt foarte multe. Odată am fost foarte aproape să ne prăbuşim cu avionul. Am plecat la Balcaniada din Iugoslavia, în 1976, când, la un moment dat, avionul a început să se zguduie. Iniţial nu am luat în serios, însă, după puţin timp, avionul a început să piardă altitudine şi mi-am dat seama că e ceva serios. Colegilor mei li se făcuse rău. După ce nu am fost primiţi să aterizăm de urgenţă pe un aeroport din Iugoslavia, am ajuns, până la urmă, la Zagreb, în siguranţă, pilotul anunţându-ne apoi că avionul mai avea combustibil pentru câteva minute de zbor.

Dacă ar fi să o luaţi de capăt, aţi alege acelaşi drum?
Da, pentru că este un drum greu, dar frumos. A fost ceva ce am practicat din plăcere şi mi-a adus foarte multe satisfacţii.

Interitus Dei a lansat In Motion...


Trupa constănţeană Interitus Dei a lansat, seara trecută, în clubul The Silver Church din Bucureşti, albumul In Motion...

Albumul a fost lansat pe piaţă în luna ianuarie, însă nu a avut parte de o prezentare oficială în faţa publicului românesc. Cu toate acestea, iubitorii germani de rock au avut plăcerea de a asculta noile piese ale băieţilor de la Interitus Dei. Trupa a susţinut un mini-turneu în Germania, în perioada 18-23 ianuarie, în oraşele Krefeld, în clubul Kulturfabrick, Gummersbach (Valhalla) şi în Dortmund, în Club Live Station. Turneul a fost primul mod de a promova albumul In Motion..., material apărut în urma semnării unui contract între cei cinci constănţeni şi casa de discuri germană Black Bards Entertainment. In Motion este cel de-al patrulea album al celor de la Interitus Dei şi cuprinde 11 piese, printre care In Motion..., When the Metal Meets the Flesh, Pagan and Proud, The Memories of the Snake, dar şi un cover după celebrul Hasta siempre comandante Che Guevara. Trupa a mai lansat Lonely White Idols (1997), The end of revelation (2000) şi Unholly (2002). Pentru 2009, băieţii de la Interitus Dei pregătesc un turneu în primăvară, în România, şi un altul în vară, în Germania. În toamna lui 2005, trupa constănţeană a cântat în deschiderea celebrei formaţii Paradise Lost, trupă care le-a deschis „apetitul“ pentru gothic, stilul pe care îl abordează. Alcătuiţi ca trupă în 1994, cei cinci constănţeni abordează un stil aparte pentru muzica românească, dar foarte gustat de tinerii care ascultă rock, doom gothic. Formaţia este alcatuită din Bogdan Boeru - bass şi voce, Adrian Galu - voce, Cristi Ţenţu - lead guitar, Ruhan Terente - guitar şi Marian Mihăilă - tobe. Mai multe detalii despre Interitus Dei şi In Motion... puteţi citi pe
http://www.interitusdei.ro/ sau pe http://www.myspace.com/interitusdei

Notarul Mariana Iosif, amazoana fumătorilor de pipă


# „Fumatul de pipă trebuie asociat cu un pahar de vin bun sau de coniac, lucru ce duce uşor către discuţii interesante şi relaxante“

„O viaţă cu pipa e mai interesantă decât să pufăi ţigări fără să meditezi“, spune un fumător din muştiuc. Şi parcă ne vine să-l credem.

Cei care preferă lemnul înconvoiat, cu un căuş care primeşte în el cantitatea potrivită de tutun, nu se pot debarasa cu uşurinţă de obicei. Sau poate că nici nu vor... Imaginea lupilor de mare cu bărbi şi mustăţi lungi ne-aduce parcă aminte de povestirile copilăriei. Iar realitatea ne demonstrează că oamenii mării sunt mai atraşi de obiceiul pufăitului meditativ decât de cel al trasului cu nesaţ din filtrul ţigaretei. Aşadar, pornim pe urma lor, a împătimiţilor de pipă. Nu ne trebuie mult până să îi găsim. Asociaţia Pipa Club România a luat naştere în Constanţa, pe 24 februarie 2003, şi are ca număr de ordine 301/A/2003. Fondatori i-au fost Lucian Adamescu, Adrian Bănică, Şerban Berescu şi Cristian Andrei Carabatache. Scopul: „ducerea unei campanii de informare şi convingere pentru abandonarea oricărui gen de fumat prin inhalare, a fumatului intensiv şi determinarea, din motive de sănătate şi rafinament, de a adera la un mod de a fuma ocazional şi moderat, respectiv fumatul pipei. „Scopul asociaţiei a devenit deja anacronic în contextul nenumăratelor campanii anti-fumat. Însă trebuie să ştiţi că pipa are un farmec aparte. Este un obicei pe care eu îl am de pe vremea când eram comandant de navă. Iar asociaţia noastră are ca scop întâlnirile celor care preferă acest gen de relaxare“, spune Şerban Berescu, membru fondator al Asociaţiei Pipa şi director general adjunct al Autorităţii Navale Române.

Fumătorii fără fumuri

Spune că nu are multe pipe, aşa cum au colecţionarii înrăiţi, ci numai „vreo două, trei“. „Este un obicei des întâlnit în lumea marinarilor. Este specific acestei categorii de oameni. Dar noi avem ceva aparte în asociaţie: un membru de sex feminin“, mai spune „lupul de mare“. Cu greu reuşim să aflăm cine este doamna fumătoare de pipă, asemenea pictoriţei mexicane Frida Kahlo. Este vorba despre notarul Mariana Iosif, care nu s-a sfiit să-şi arate pasiunea. Are o pipă veche, subţire şi elegantă, ca şi posesoarea. O ţine într-un dulap din biroul în care-şi desfăşoară activitatea notarială şi se uită cu multă mândria la „pipa ei de doamnă“. A aparţinut unei femei din înalta societate şi i-a fost făcută cadou de către colegii de asociaţie. Povesteşte cum s-a integrat în grupul fumătorilor de pipă: „Au venit la mine să facă asociaţia, să o înscrie. Şi am văzut că nu au nicio femeie şi le-am zis: «Mă înscriu şi eu, ca să aveţi şi voi o sămânţă de femeie». Aşa am ajuns printre fumătorii de pipă. De fapt, eu m-am lăsat de fumat de ceva vreme. Şi trebuie să mai ştiţi ceva... sufletul asociaţiei este Carabatache... el ştie totul despre pipe“. Un alt membru de vază al Pipei constănţene este Oleg Danovski jr, colecţionar, dar şi fumător înrăit. Asemenea Marianei Iosif, şi Şerban Berescu ascunde un secret, despre care spune că nu îi face onoare: „De vreo doi ani m-am lăsat de tot de fumat, deci mi-e ruşine să spun că nu prea mai am ce să caut în asociaţie. De altfel, mă duc din ce în ce mai rar la întâlniri“. Adjunctul ANR-ului povesteşte că fumatul de pipă trebuie asociat cu un pahar de vin bun sau de coniac, lucru ce duce uşor către „discuţii interesante şi relaxante“.

luni, 23 februarie 2009

Comentariu pe www.ziuadeconstanta.ro la ceea ce am scris despre "ajutorul" dat de Mazăre celor patru copii, din banii primiţi de la Feri Predescu:

"varu lu stefan cel mare : draga duduie, nu stiu exact ce preferi dumneata, dar eu unul prefer sa nu citesc aceste tanguiri ale unei frustrate. nu ma intereseaza razboiul personal pe care il ai cu mazare, dar esti demna de mila. tu ce ai face, sau ce ai facut pentru acesti copii ? de ce dai in mazare doar pentru ca a donat acei bani, cistigati in instanta, in mod corect (pentru ca justitia e corecta, nu?)? poate crezi ca a fi jurnalist, inseamna a improsca cu noroi pe oricine si pe deasupra sa fii si mai presus de lege. nu e chiar asa, si e bine ca uneori unii jurnalisti sa fie pedepsiti pentru vorbe gratuite aruncate asupra unor persoane publice. sa intelegi ca nu-i iau aparerea lui mazare. pur si simplu m-am saturat de unii jurnalisti de genul de mai sus. in final, repet: poate ca intrebarile din articol ar tb sa ti le pui tu , draga duduie, pentru ca sigur nu ai sti sa raspunzi fara a te informa . mai vb.“

nu trebuie să mă justific în vreun fel... dar, da! eu am făcut. nu contează ce, nu contează cum, dar chiar am făcut. eu ştiu cum se comportă, ce simte şi de ce este aşa un astfel de copil. ştiu că aceşti micuţi sunt uneori mai deştepţi, mai amuzanţi şi mult mai dezgheţaţi decât orice copil considerat normal. că sunt mai normali decât mulţi dintre noi şi că lumea în care trăiesc ei este uneori mai bună, în ciuda suferinţei fizice pe care o îndură în fiecare secundă a existenţei lor. ştiu că sunt speciali, nu anormali, că sunt nişte persoane minunate... şi mai ştiu ceva: părinţii simt cel mai puternic disperarea. ei sunt în stare să facă orice şi nu au puterea să creadă că micuţii lor nu vor fi niciodată "normali“. şi, da! mi se pare nedemn să îţi baţi joc de nişte oameni care au unica ancoră în lumea asta speranţa. este jalnic!

song of the day

Mazăre, disperarea şi sila

Domnule primar... Nu-mi mai permit să vă alint, să vă spun Răducu sau să comentez răutăcios vreuna dintre afirmaţiile pe care le faceţi. Sau să mă amuze că faceţi nu ştiu ce chestie demnă de dandy-ul mioritic care sunteţi. Nu, acum vorbesc cu domnul Radu Mazăre, primarul Constanţei.

Ştiţi ce este aia paralizie cerebrală? Aţi văzut ochişorii copilului care stătea lângă dumneavoastră şi la care vă uitaţi compătimitor, încercând să vă daţi seama dacă face parte din aceeaşi specie cu dumneavoastră? Ştiţi oare ce simte un părinte al cărui copilaş de nici zece ani, care are cancer, trebuie să treacă printr-un autotransplant? Ştiţi cum gândeşte un tată care-şi vede fetiţa întinsă pe un pat, cu trupşorul inert. Copilul are puterea de a se legăna puţin, iar saliva îi curge prin colţurile guriţei întredeschise. Ochişorii goi se uită parcă după colacul de salvare. Ştiţi cum este? Probabil că nu... Aţi luat bani de la un om, pentru că asta sunt şi jurnaliştii, chiar dacă nu consideraţi asta, şi i-aţi dat altora, aflaţi la ananghie. Unor copii. Asta pentru a ne demonstra nouă, „infractorilor“ cu pixul în mână, că faptele noastre josnice fac bine unor sufleţele suferinde. Vă minţiţi singur! Politicianul care trece la strategia patetică de a compătimi şi a-şi lăsa capul în jos, adunând din toate puterile două lacrimi, şi care spune că a fost impresionat atunci când un copil care va îndura mereu povara hemofiliei l-a luat în braţe este nedemn. Atrageţi silă, nu simpatie. Înjosiţi nişte oameni disperaţi, care ar fi în stare să facă orice pentru cei cărora le-au dat viaţă, pentru mâna de om pe care o iubesc mai presus de orice în viaţa asta şi despre care ştiu că nu va fi niciodată „normal“. Copilaşii pe care i-aţi cadorisit cu bani obţinuţi numai pentru a vă obloji orgoliul sunt mai normali decât vă imaginaţi. Pentru că, o dată cu gestul „mărinimos“, am realizat că prefer anormalitatea lor decât normalitatea dumneavoastră. Vă întreb din nou: ştiţi cum se tratează paralizia cerebrală? Ştiţi ce înseamnă să îţi cari copilul prin clinici pentru a fi operat de zeci de ori, pentru a-i fi „tăiat“ tendonul sau pentru a i se face injecţii cu botulină? Aţi comunicat vreodată cu un astfel de copil? Ştiţi câţi micuţi din oraşul pe care-l conduceţi au luat calea Chinei pentru a se opera? Ştiţi câţi s-au întors într-o stare mai gravă decât au plecat? Şi asta din disperare. Din disperarea părinţilor care au ca unică dorinţă sănătatea copiilor. Aceeaşi disperare o văd şi în ochii dumneavoastră. Disperarea să obţineţi iubirea electoratului, în orice fel, în orice condiţii, chiar şi în cele mai josnice. Domnule Radu Mazăre, cu viaţa unui copil nu se joacă. Şi cu atât mai mult dacă este vorba despre un copil bolnav. Nu ei sunt paralizaţi, nu ei au cancer, nu ei pierd sânge. Dumneavoastră le-aţi pierdut pe toate...

joi, 19 februarie 2009

Internaţi sistemul sanitar!

Presa centrală titra ieri: „Bazac taie sporurile angajaţilor de la leprozeria Tichileşti“. Şi mă întreb... leproşi sunt ei, cei de la Tichileşti, sau cei care populează scaune udate de frica lipsei de bani?

Bun, criza ne paşte pe toţi. Este o realitate. Şi, din câte se pare, urgia nu ne-a lovit încă. Va fi din ce în ce mai rău. Toată lumea ia măsuri anti-criză. Măsuri motivate, aşteptate şi înţelese. Angajatorii îşi fac griji pentru afacerile lor, salariaţii se tem pentru locurile de muncă, mii de oameni sunt concediaţi. Însă... dragii mei, sănătatea nu este un loc de muncă. Oamenii din sănătate nu ar trebui să fie trataţi ca nişte leproşi, nu ar trebui să fie consideraţi roboţi capabili să facă suturi şi să dea tratamentul vindecător. Mai presus de orice, medicii sunt oameni. Am blamat de prea multe ori sistemul sanitar românesc pentru a mă da vreo fană de-a lui acum. Am hulit, în nenumărate rânduri, întâmplările macabre petrecute în sănătate, am înjurat în gând şi am urlat înlăuntru-mi. Dar am realizat că nimic nu poate fi schimbat. Însă, un fapt mi-a deschis ochii, mintea şi sufletul. Imaginaţi-vă o sâmbătă seară de mijloc de februarie... frigul încă ne mai sperie. Spitalul este sumbru. Urgenţa copii supraaglomerată, iar pe secţie, medicul de gardă abia mai face faţă. „Crede-mă că nu mai suport, spune femeia în halat alb, cu stetoscopul atârnând la gât. Şi parcă firavul obiect îi împovărează mersul. „Mă doare capul, mi-e rău, sunt singură pe gardă şi am un copil internat în stare foarte gravă, cu care ar trebui să stau mereu. Am încă vreo patru cazuri grave. Cum pot eu să am grijă de toţi?“, răsuflă greu şi continuă: „Ştiţi că, acum câteva luni, s-a pensionat un coleg? A făcut comoţie la o săptămână după ce s-a lăsat de muncă. Altă colegă a făcut infarct în ultima zi de gardă, înainte de a se pensiona. Suntem doar câţiva care facem de gardă şi nu mai rezistăm. Am de stat toată noaptea şi mi-e frică să nu mi se facă rău“. Da, aşa este... au şi medicii problemele lor, fac şi ei multe nefăcute, dar ăsta este un tratament inuman. Şi să le mai şi tai din sporuri este de-a dreptul crud. Vrem un sistem sanitar sănătos? Nu-l vom avea niciodată. În momentul ăsta este mai lepros decât leproşii de la Tichileşti. Internaţi-l, domnule Bazac!

miercuri, 18 februarie 2009

Dumitru Antonescu: „Rică Răducanu putea ajunge la Farul“

„Hagi este un nume al fotbalului românesc. Al României, nu al Constanţei. Al Constanţei sunt eu, nu el. El n-a jucat pentru Constanţa“

Interviu acordat de jucătorul-legendă al Farului, Dumitru Antonescu. Înregistrarea integrală a interviului poate fi ascultată pe
www.ziuact.ro

Sunteţi farist până la moarte?


Nu-mi place expresia asta, „până la moarte“. Ce se spune la ora actuală, în fotbal, mai ales cu „câine până la moarte“, e vrăjeală. Spun câine până la moarte şi peste doi ani se duc şi joacă dincolo. Iarăşi, stelist până la moarte, rapidist până la moarte. Eu sunt constănţean, născut, crescut. Vă daţi seama că am deschis ochii în fotbal în oraşul Constanţa. Eu nu am început fotbalul la Farul, ci la Electrica Constanţa. Am plecat apoi la Steaua, în armată. Am jucat în echipa a doua lu’ Steaua cu mari fotbalişti. Nu m-au oprit atunci. Am jucat cu Florică Voinea, cu Constantin, Hălmăgeanu, Costică Voinea, Negrea, Haidu portar, când eram acolo. Acolo am făcut perioada de armată, în 1965. În 1966 m-au lăsat la vatră. Nu au vrut să mă oprească pentru că a fost întrebat antrenorul care era la echipa a doua. Nea Ilie Savu, care era antrenor la Steaua atunci, la echipa mare, a vrut să mă ia în perioada de pregătire în Iugoslavia, cu ei, şi l-a întrebat pe antrenorul de la echipa a doua şi a zis: „Nu ajunge jucător. Nu-l lua în pregătire“. Eu am terminat armata, am jucat bineînţeles la echipa a doua. Jucam vârf de atac atunci pentru că aşa se juca, 4-2-4-2. Nu m-au luat şi cică nu, că să mai rămân, să mai joc. Le-am zis că nu mai rămân, să-mi dea dezlegarea şi am plecat acasă, la Constanţa, la Electrica, înapoi. Imediat, în ’67, m-a luat Farul.

Cine era atunci antrenor la Farul?


Gil Mărdărescu. Şi preşedinte era Foti, unul dintre marii preşedinţi ai fotbalului constănţean. Dumnezeu să-l odihnească, a decedat anul trecut. Am venit în ’67, în 10 ianuarie, la club şi, imediat, am intrat în pregătire, iar de aici a început cariera mea de performanţă, ca să zic, pentru că jucam în Divizia A.

Aducea performanţa şi pe vremea aceea bani? Acum vedem fotbalişti cu fel de fel de maşini scumpe. Să spunem că Farul nu are performanţă acum, dar totuşi fotbaliştii nu duc lipsă de maşini scumpe.


După părerea mea este o greşeală..

Sportivul de valoare era recunoscut?

Bineînţeles. Jucam la lotul naţional. Eu, cum am venit la Farul, în ’67, am jucat la echipa naţională. Problema celor de astăzi este că prea repede ajung să fie jucători. Mai ales presa greşeşte, pentru că îi ridică imediat. Cum a jucat un copil bine un meci sau câteva zeci de minute, imediat se spune ce talent e. Noi nu aveam atâtea distracţii, dar problema este tot a copilului sau a jucătorului. Dacă vrea să facă sport, atunci să facă sport.

Este şi greşeala conducătorilor de club?


Normal.

Îl avem exemplu clar pe Gigi Becali, care tot ridică în slăvi pe câte un jucător, apoi tot el îl blamează.


El este prea grăbit. Vrea repede şi bine. Nu se poate. Nu analizează înainte de a-şi lua jucătorii. Spre exemplu, Steaua a căzut în patima asta pentru că au adus unii şi alţii jucători pe CD-uri, dar nu i-a văzut nimeni că au jucat cinci, zece meciuri bune. Pe CD sunt doar fazele bune. Când te duci să iei jucători, nu îi iei la grămadă. Poate că şi noi am făcut greşeala asta la Constanţa, nu zic nu. Adică avem nevoie de un vârf, păi mă duc să văd un vârf. Chiar şi afară, şi în ţară. Când iei aşa, ca să fie... În România luăm numai pentru a lua. Şi apoi îi dăm afară că nu mai sunt buni. Patronii nu au răbdarea să lase un an de zile să vadă dacă îi e greu să se încadreze în echipă. Eu nu pot să spun cum este pentru că eu nu am plecat de la Farul, am jucat numai aici. Au venit după mine şi Dinamo, şi Steaua.

De ce nu v-aţi dus acolo?


N-am vrut să plec din Constanţa, pentru că eu aici m-am născut, lângă malul mării. Am zis „eu sunt constănţean, tre’ să joc pentru oraşul ăsta“. Dacă plecam, poate nu era rău. Dar aici m-am realizat şi ca sportiv, pentru că am fost un tip serios, am jucat şi în echipa naţională, am jucat la Campionatul Mondial din ’74, în preliminariile Campionatului European din ’76. Deci am fost singurul jucător din Constanţa, în perioada aia, care juca în echipa naţională. Am jucat cu mari jucători şi era foarte greu să ajungi din provincie acolo. Cum a fost cu Gicu Dobrin. Am jucat împreună la echipa naţională. Atunci, Steaua şi Dinamo făceau naţionala cum au făcut-o şi după aceea.

De când n-a mai avut Farul un jucător în naţională?


Au mai fost... trecători, aşa. La amicale. Cred că după vremea mea.

Credeţi că văd conducătorii fotbalului numai „jucătorii-locomotivă“? Şi Farul l-a avut pe Guriţă...

Mai trebuie să ai şi calităţi. Guriţă avea şi multe deficienţe, cu toate că trăgea echipa după el. În primul rând, viaţa nesportivă. El a fost şi căpitan de echipă. Un căpitan de echipă ştiţi ce rol are? Este antrenorul în teren. Toţi jucătorii trebuie să îl asculte.

Şi nu-l ascultau?


Nu. El era un tip care rupea echipa. Eu, cât am fost jucător şi cât am fost căpitan de echipă, că am fost şi eu vreo 15 ani, săream pentru oricare jucător. Atunci preluam sarcinile antrenorului. Dacă era nevoie să schimbăm tactica şi căpitanul, trebuie să facă asta, jucătorii trebuie să te asculte, trebuie să fii liderul. Să vă dau un exemplu. Am venit din Franţa cu echipa naţională exact cu trei zile înainte de a începe campionatul în 1973, când am ieşit pe locul 4. Doar de trei ori a ocupat Farul locul 4. Atunci nu erau aşa multe echipe în campionat.
Am ajuns la Constanţa. Mereu veneam cu trenul de noapte de la Bucureşti. Am venit la 4 jumate, feciorul meu avea vreo trei ani jumate, am aşteptat să se trezească şi l-am luat cu mine la club. Era preşedinte Foti. Pe la 10, am ajuns acolo. Clubul era pe Republicii atunci, lângă Casa Albă. Preşedintele m-a văzut şi mi-a spus: „Bine ai venit!“, că fusesem plecat vreo 30 de zile, m-a pupat şi zice: „Tre’ să pleci la Brăila“. Pentru ce să plec la Brăila? Atunci se juca numai duminica sau miercurea. „Abia am venit. Unde să plec?“. Zice: „Sunt antrenorii certaţi“. „Păi pentru ce sunt certaţi?“. „Te duci să împaci echipa cu jucătorii, cu antrenorii“. La ora 1.30 aveam tren. Şi era personal. Până la Brăila făceam vreo patru ore jumate. „Şi bani de drum?“, am întrebat. „Păi plăteşte şi-ţi decontăm noi dup-aia“. Vedeţi, aşa era respectul pe vremea aia. Asta era diferenţa între jucătorii de astăzi şi cum eram noi. Aveam alt respect faţă de fotbal. Pe mine nu mă interesa nimic, pe mine mă interesa să joc. M-am suit în tren şi am plecat la Brăila. Atunci, dacă aveai jucător la lot, primeai indemnizaţie vreo 2.000 şi ceva de lei pe lună. Şi de aici a pornit cearta între antrenori, că să împartă banii între ei, secundul şi principalul. Şi nu s-au înţeles. M-am dus la hotelul partidului, în centru, la recepţie, mi-au dat camera, stăteam în cameră cu Ştefănescu. Până am ajuns eu, până m-am cazat, până am coborât iar, a venit maşina cu jucătorii, de la stadion. Eram aranjat la cravată... m-au văzut, m-au pupat colegii. Mă întrebam ce să le fac eu la ăştia. La noi, dacă fumai, era 25 de lei amenda. Eu am fumat tot timpul. Aveam pachetul într-o mână şi cei 25 de lei într-alta. I-am servit pe antrenori, mi-am luat şi mie una, am aprins-o şi am scos şi 25 de lei, pregătiţi. „25, 25, da’ nu fuma, că n-ai voie“. „Ba fumez, că am plătit“. Şi de acolo a început atmosfera. S-a terminat, au început lucrurile să meargă bine. A doua zi, la antrenament, venise Bigu la noi, de la Steaua, şi îl aud, „mu..“, îl înjură pe Constantinescu. Eu am rămas aşa. Cum vorbeau ei, bozgoreşte, eu nu pot să redau. I-am zis „vino încoace. Dacă te mai aud că mai înjuri pe vreunu’, pleci. Te trimit la preşedinte, la Foti, şi pleci. Aici noi suntem colegi, numai eu am voie să înjur“. Ăsta este rolul căpitanului. Dar atunci eram şi mulţi constănţeni. Acum nu ştiu dacă sunt doi, trei jucători de aici. (...) Pe vremea aia, eram mulţi buni. Făceam două, trei echipe naţionale. Valori, valori.

Aţi primit casă de la club?


Toată lumea a primit.

În ce zonă?


În Tomis Nord, la Cireşica.

Câştigaţi mult?


Eu, da. Că jucam la naţională. Mai aveam şi serviciu...

Unde aţi muncit?


La TCL. Eram angajat (râde).

Ce funcţie aveaţi?

Eram angajat maistru electrician.

Chiar vă duceaţi la serviciu?

Nu, nu se putea. Aveam multe antrenamente pe zi. Trebuia să avem cartea de muncă undeva.

Împotriva cărui jucător celebru aţi jucat?


Printre alţii, Michel Platini.

În zilele noastre, în fotbal se aud fel de fel de cuvinte: droguri, alcool, tutun, femei frumoase şi scumpe, folcloriste, blaturi...


Nu, blaturi nu aveam, să ştiţi. Nu pot să spun aşa ceva. Apoi am auzit şi am văzut foarte multe.

Cum era cu blaturile?


Se mai făceau. Un singur joc mi s-a părut suspect la Constanţa. Jucam cu U Cluj şi trebuia să vină Oprea, un mijlocaş care a venit la noi până la urmă. Ei erau în zona retrogradabilă. Nu avea cum să vină antrenorul la noi, să spună să le dăm meciul, că nu-l dădea nimeni. Dar antrenorii aveau atâta gândire... La noi era, pe vremea aia, Robert Cosmoc. Săptămâna aia ne-a omorât cu antrenamentele. Apoi m-a scos pe mine de pe fund şi m-a băgat mijlocaş. Adică ne bălmăjea echipa, ca să iasă rezultatul. Dar antrenamentele ne-au omorât. Se fac antrenamente tari, dar luni, marţi, miercuri şi dup-aia o laşi mai moale. Dar el, nu!

Câte „personaje de poveste“ gen Becali, Mitică Dragomir şi aşa mai departe cunoaşteţi?

Care, domnişoară? Ăştia-s umflaţi!

Şi Hagi l-a „creat“ pe Becali, pentru că şi-a asociat imaginea cu a lui?


Becali a făcut o mare greşeală. I-a stricat toată imaginea lui Hagi, care este un nume al fotbalului românesc. Al României, nu al Constanţei. Al Constanţei sunt eu, nu el. El n-a jucat pentru Constanţa. Însă dacă îl mai ţinea pe Hagi, făcea multe.

Dar mai avem exemple. Dorinel, Lăcătuş...


Din punctul meu de vedere, Dorinel a fost de doi lei. Se schimonoseşte şi face ca un ţăran pe bancă şi îl vede toată Europa. El a venit pentru bani. Ştia că nu rezistă, pentru că ştia că nu este de Steaua. El a avut nişte performanţe atunci când era şi el pe teren. Să vă povestesc ceva, apropos de chestia asta cu vânzarea. Noi am retrogradat Rapidul de două ori: în ’74 şi în ’76. În ’74, în penultima etapă, jucam pe 23 August, erau cam vreo 30.000 de spectatori. Înainte, jucaseră Steaua cu Reşiţa - 1-1. Noi am jucat de la 7. Ei - de la 5, noi - de la 7. Rapidul, dacă nu ne bătea pe noi, mai avea un singur meci de jucat, o etapă la Iaşi şi acolo trebuia obligatoriu să câştige, ca să nu cadă. Rică (n.r. - Răducanu), ţiganu’, a venit la mine şi mi-a zis: „Mitică, şapte mii îţi dau“. Zic: „Nu, îmi dai 15. 15 jucători sunt pe foaie, îmi dai 1.000 pentru fiecare şi suntem mulţumiţi şi poţi să dai şase goluri“. Dimineaţa, pe Giuleşti, fusesem să văd un meci de divizia C. Acolo, în faţa mea, erau Foti, vicepreşedintele Rapidului, şi cu Haşoti. „Cum mama mă-sii!“, mi-am zis. „Nu-i lucru curat!“. Vorbeau să le dăm meciul lu’ Rapid, ca să-i dea pe Răducanu şi pe Neagu la noi, din vară. Am ajuns la stadion, ăsta cu banii plângea după mine. „Rică, dacă-mi aduci 15 mii, o rezolvăm!“. „Păi n-am, n-am, n-am!“. Zic: „Nu ştiu, naş-tu este măcelar, e plin de lovele. Adu-mi 15 mii şi gata!“. Zicea că n-are. Înainte de joc, la pregătire, Haşoti zice: „Tănase nu joci, Lică nu joci, Mărculescu eşti accidentat“. Ăştia au sărit că n-aveau nimic. Deci încercau să facă în aşa fel încât să pierdem. D-aia i-am spus lui Rică de 15 mii. N-am luat eu banii, puteam să iau eu 7.000 şi era linişte. Nu ştia nimeni. L-am luat deoparte pe Ştefănescu, portarul nostru, şi i-am zis aşa: „Dane, dacă văd că greşeşti... ai şase comoţii, ţi-o fac pe a şaptea! Să nu te prind că pui mâna pe bani! Ori toţi, ori niciunul. Ştii ce faci? Încui poarta şi cheia zici că i-ai dat-o lui Antonescu“. A început meciul. Dă-i, dă-i, 0-0, 0-0... la pauză tot 0-0. Rică după mine cu banii. „15 mii“. „N-am, N-am“. Zic: „Mai ai şi repriza a doua“. Începe meciul iar, dă Rapidul gol. Ce s-a întâmplat, a greşit Bălosu. (...) L-a scos pe Lică şi l-a băgat pe Turcu. (...) După o fază, ajunge Turcu în faţa lui Răducanu. Ăştia, Pat şi Pataşon, că ţiganu’ e înalt. Pac, pac... 1-1. De atunci i s-a pus pata pe mine. Sărea cu mine la cap. A sărit cu picioarele, dar s-a pus Florin Marin între noi şi l-a accidentat, l-a dat afară. Că altfel mă omora pe mine.


Chiar ar fi putut ajunge simbolul Rapidului, Rică Răducanu la Farul?


Eu ştiu? Nu ştiu, că nu s-a realizat. Aşa era înţelegerea. Ar fi fost bine, că era un jucător de valoare. După jocul cu noi au făcut 1-0 la Iaşi şi au retrogradat. A fost greşeala lui Rică. Mare minune dacă nu a luat bani, pentru că el lua. În vară ne-a chemat la naţională şi mi-a zis: „Te omor, Mitică!“. I-a zis: „Mă, ţigane, lasă-mă în pace!“. Şi aude nea Tinel, Valentin Ionescu. Era antrenor atunci. Şi îi povestim, şi zice: „Băi, boule, el ţi-a cerut şi tu nu i-ai dat?! Că tu ai luat 40 de mii de la Iaşi, dup-aia“. El era cu lovelele. Doar ei erau... ăştia de la Steaua, de la Rapid. De la Dinamo, mai puţin.

luni, 16 februarie 2009

Liliana Mincă a fost schimbată de la şefia Loteriei

Gheorghe Pogea a semnat astăzi ordinul de schimbare din funcţia a Lilianei Ghervasuc Mincă, şefa Loteriei Române. 

În urma negocierilor dintre PD-L şi PSD postul a devenit democrat-liberalilor, care l-au desemnat pe Gheorghe Benea. Potrivit cotidianului România Liberă, in urma ordinului, Adunarea Generala a Actionarilor a decis eliberarea din functie a Lilianei Minca "din motive neimputabile acesteia" si plata unor despagubiri pentru perioada in care ar fi trebuit sa-si indeplineasca mandatul, 17 martie 2010. Liliana Ghervasuc (devenita Minca dupa casatoria din 2007) a preluat functia de sef al Loteriei Romane in 2006, in perioada Guvernului PD-PNL-PC. Ea l-a inlocuit pe Nicolae Cristea, care a fost implicat intr-o serie de scandaluri financiare care s-au transformat in dosare penale la DNA. Gheorghe Benea a fost consilier judetean in Dej din partea PD, in perioada 2000-2004, mandat continuat pana in 2008 din partea PSD, iar in primavara trecuta s-a inscris in PDL si a obtinut functia de consilier local. Noul sef al CNLR a candidat la alegerile parlamentare pentru pozitia de senator din colegiul clujean Dej – Gherla-Campia Turzii. Benea a reusit sa obtina cele mai multe voturi, dar la redistribuirea a pierdut in favoarea lui liberalului Marius Nicoara. "Imi voi intra in paine efectiv de miercuri", ne-a declarat Benea. Tot miercuri, Liliana Minca va sustine o conferinta de presa, la ora 12.00. "Ma asteptam la asta, deci nu a fost o surpriza. As fi preferat sa-mi inchei mandatul, dar pot spune ca am facut tot ce a fost posibil pentru Loterie", ne-a declarat fosta sefa a CNLR.

joi, 12 februarie 2009

song of the night...

Mazăre, Mihaiu şi laba

Prin Nicolae Nemirschi, bucureşteanul Radu Mazăre a făcut în aşa fel încât l-a demis pe constănţeanul Liviu Mihaiu de la conducerea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

„Sunt un om pricopsit“, se mândrea Mihaiu, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un interviu acordat colegilor de la Adevărul. Povestea cum l-a cunoscut pe Radu al nostru prin anii ’90, atunci când viitorul edil a călcat pragul redacţiei Academiei Caţavencu şi a staţionat pe acolo timp de câteva luni. Şi Mazăre este pricopsit, poate chiar mai mult decât caţavencul Liviu. Numai că acum au avut ceva de împărţit... ca între pricopsiţi. Şi anume Delta Dunării. Că o fi bine sau că o fi rău, cine ştie? Numai că, după ce l-au hulit pe Liviu că ar aduce Vântu de schimbare pe braţele Deltei, acum îl vor suspecta pe Răducu. Vor spune oare că a pus laba pe rezervaţie? „Un titlu de mahala: «Vîntu a pus laba pe Deltă». Deci eu eram «laba» şi Vântu a pus-o pe ea, pe «labă», în Deltă. Mi s-a părut incredibil... Nu că nu mă aşteptam să fiu atacat, în niciun caz! Ştiu foarte bine cât de antropofag este acest popor, dar să aud asemenea lucruri după ce cinci ani m-am luptat pentru Asociaţia «Salvaţi Dunărea şi Delta» şi am schimbat o groază de mentalităţi, am inventat campaniile cu vedete, adică după cinci ani de activism - lasă jurnalistul de la Caţavencu şi Guerrilla! -, să citeşti un titlu despre tine care sună aşa e şocant. Asta chiar dacă ştii că vine dintr-un loc în care anumite principii jurnalistice nu contează“. Aşa se plângea în Adevărul fostul guvernator. Şi, cu Nemirschi la şefia Mediului, este posibil ca Grigore Baboianu, care a ajuns şeful deltei sub tutela PSD Tulcea, va fi, fără doar şi poate, tot omul lui Mazăre. Deocamdată, misterul planează deasupra mai multor aspecte din Deltă. Însă nu pentru foarte mult timp, probabil. Şi atunci să vedeţi show: idei măreţe, telegondole, insuliţe în formă de lalea sau de sirenă, orăşel lacustru în mijlocul rezervaţiei. Să vedem atunci cum va fi. Când Delta va trece de la „activistul ecologist“ la cel care a avut mereu probleme cu Mediul, Radu Mazăre. Interesantă turnură a problemei. Tot Mihaiu ne dă şi rezolvarea problemei: „«Caţavencu» a fost unul dintre ziarele care nu l-au ocolit pe Radu Mazăre şi nici nu cred că or să-l ocolească, dar ştiu care sunt obsesiile sale administative. Pentru şoseaua de coastă, rezervaţia şi-a dat deja acordul, dar tot ce ţine de patrimoniu, de natural, de ecofondul biodiversităţii Deltei este nenegociabil din punctul meu de vedere.
Oricum, Delta are o povară industrială de vreo 306.000 de hectare, declarate «zonă economică», din 580.000 de hectare. E inadmisibil!“. Voila de vezi!

sâmbătă, 7 februarie 2009

Despre Mazare, rechizitorii si iubire

Nu mă număr printre fanii înrăiţi ai edilului Radu Mazare (în ciuda a ceea ce crede dragul nostru domn Stancă). Dar nici nu pot spune că îmi este total antipatic. Dimpotrivă.

Uneori îmi place să-l alint Răducu şi să-mi exprim în faţa lumii „plăcerea" de a-i admira viaţa şi opera. Adevărul este că imaginea poleită de realizări, pe care şi-a creat-o cu mare iscusinţă, poate prosti uşor. În esenţă, treaba nu-i chiar aşa roz. Cu toate acestea, electoratul este topit după Mazare al nostru, aşa cum este Răduleasca topită după Dani. Şi, sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut mai mult să-l lase pe Elan pentru Răducu. Făceau un cuplu mai potrivit. Dar asta este altă poveste mondenă. Revenind la „dragostea" pe care i-o port, trebuie să vă spun, cu durere în suflet, că, din punctul meu de vedere, totul s-a terminat între noi. Nu mai am sentimente, nu mă mai revolt, nu mă mai amuză nimic. Motivul este simplu: nu am văzut în el decât un individ avid după putere, încolţind-o pe blonda Elena Udrea. În plus, în momentul în care l-am informat că mi-aş dori să realizez un interviu cu importanta sa persoană, mi-a răspuns cu o încercare de zâmbet ironic: „De unde eşti? ZIUA? A, nu... de ce să vă dau interviu? Aveţi voi ce să scrieţi... rechizitorii şi alte alea!". Şi a fugit. Păi bine, domn' primar! Unde ţi-e atitudinea de altă dată? Unde este sfidarea, pentru că mie asta mi-a părut eschivă şi nimic mai mult. Unde este „iubirea" aia faţă de presă? Nu ai vrut nici să vorbeşti, uitându-te ţanţoş în ochii mei, spunându-mi, printre gene, că eşti „the best". Unde este Mazare infatuatul, unde este jmekerul de Constanţa? Eu nu l-am mai văzut. Atunci de ce să-mi mai pese de tine, primarule? Pentru că ai făcut atâtea pe care nimeni nu le crede? Fie la tine, acolo! Pentru mine ai ajuns un Vanghelie mai mic, lipsit de almanahe. Ai grijă, Răducule! Devii neinteresant! Iarna nu faci niciun sport extrem, nu îţi scoţi blonda la plimbare, nu te mai vede omu' prin cluburi... nimic. Pai cum facem să rezolvăm problema şi să ne reînnodăm „iubirea". O să redevii interesant sau rămâi la stadiul de interesat pe la uşa comună Boc-Geoană? Uite, îţi vând ideea mea: fur-o pe Mihaela din garsoniera lui Dani! Poate aşa o să-mi bată iar inimioara pentru tine.

joi, 5 februarie 2009

Divorţează şefa Loteriei?!

Postul de televiziune DDTV a anunţat în această noapte că Liliana Ghervasuc, şefa Loteriei Române se pregăteşte să divorţeze de soţul său, mangaliotul Ion Mincă.

Luaţi cu acte de nici doi ani, conservatorii Mincă şi Ghervasuc par a-şi fi pierdut dragostea unul faţă de celălalt. Şi asta în ciuda faptului că de-a lungul acestei perioade au declarat că îşi doresc procreeze. Sărbătorile de iarnă le-au petrecut pe teritoriul soaţei, la Botoşani, chiar dacă Ion Mincă, proaspăt uns vicepărimar al Mangaliei nu a părut foarte încântat de idee. Cu toate acestea, politicianul s-a confirmat şi a petrecut alături de familia Lilianei. Nunta celor doi a avut loc la mijlocul lunii octombrie 2007, iar cununia a fost oficiată de ÎPS Teodosie. Naşi le-au fost afaceriştii Linica şi Aurel Stan, iar la petrecere a participat până şi mai-marele PC-ului, Dan Voiculescu. Gura lumii nu dădea viaţă lungă mariajului Mincă-Ghervasuc, punând marea iubire pe seama dorinţei arzătoare a mangaliotului de urca în ierarhia politicii. De altfel, la scurt timp după căsătorie, Ion Mincă a fost numit şef peste conservatorii constănţeni. Liliana şi Ion au fost naşii cuplului OTV-ist Cristina Coca - Claudiu Bogdan şi se pregăteau să îi fie alături în faţa altarului şi lui Luis Lazarus. Potrivit spuselor lui Ion Mincă, lista de fini cuprinde încă vreo şase sau şapte cupluri, printre care se mai află vedete autohtone.

miercuri, 4 februarie 2009

Lazarus se însoară


gura lumii spune că Luis Lazarus se însoară cu OTV-ista Mihaela Moise. şi că îi vor duce în faţa altarului Ion Mincă şi soaţa Liliana Ghervasuc. chiar dacă nea Nelu a negat faptul că mireasa va fi subalterna lui Dan Diaconescu, cea care aseară o împroşca pe Magda Cimac cu noroi în direct şi în reluare, eu aş zice că PC-istul n-a zis NU cu toată guriţa lui. "Să nu-mi pui asta-n gură mie“, mi-a şoptit consortul Lilianei.

varianta oficială este asta: "Preşedintele conservatorilor constănţeni nu neagă că va mai fi naş încă o dată. Mai mult decât atât, Ion Mincă, soţul preşedintei Loteriei Române, Liliana Ghervasuc, spune că are o întreagă listă de viitoare cupluri de fini. Printre aceştia se află şi fostul OTV-ist, Luiz Lazarus, care intenţionează să spună „Da!", din nou, în faţa ofiţerului stării civile. Iar naşi îi vor fi Liliana şi Ion Mincă. Însă, naşul nu ştie cine-i va fi fină. Sau nu vrea să dezvăluie secretul: „Da, aşa este. Luis mi-a spus că ar vrea să se însoare şi că vrea să-i fiu naş. Însă nu mi-a zis şi cu cine vrea să se însoare". În legătură cu bârfele care o dau drept mireasă pe subalterna lui Dan Diaconescu, Mihaela Moise, Ion Mincă s-a eschivat elegant: „Nu ştiu dacă o cheamă Camelia sau Vasilica sau altfel. Nu ştiu cu cine vrea să se însoare Lazarus".“

cu toate astea eu cred că în curând CanCan-ul va spune altceva. că Mihaela va da Moise pe Lazarus :D să vedem dacă sunt şi eu un Iliuţă mai mic.

şi apropos de iliuţă. cik CNA-ul i-a pus gând rău:

"privind somarea S.C. TV ANTENA 1 S.A., 
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1 
CUI R 1599030

pentru postul de televiziune ANTENA 1

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 08 ianuarie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat reclamaţiile înregistrate la C.N.A. sub nr. 18155/08.12.2008, 19039/29.12.2008 şi 19061/31.12.2008, precum şi rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea „În direct cu numerologul” din data de 17 decembrie 2008 şi cu privire la emisiunea - concurs „Premii fantastice”, difuzată în zilele de 16, 17, 29 şi 30 decembrie 2008, de postul de televiziune ANTENA 1.

Postul de televiziune ANTENA 1 aparţine radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025/14.06.1994).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Legea audiovizualului nr. 504//2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 80 alin. (3), art. 99 alin. (1), art. 101 alin. (1) lit. a), b) şi c), alin. (6) şi (7) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 29 alin. (1) lit. i) din Legea audiovizualului, una din condiţiile pe care trebuie să o respecte comunicările comerciale audiovizuale este ca acestea să nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.

Potrivit prevederilor invocate din Codul audiovizualului:

art. 80 : „(3) Nu pot fi difuzate emisiuni interactive în care publicul apelează la vrăjitori şi ghicitori sau la alte activităţi interzise de lege.”
art. 99: „(1) Jocurile şi concursurile trebuie să respecte regulile informării corecte, iar regulamentul lor de desfăşurare trebuie să fie clar şi adus la cunoştinţă în mod corespunzător.”
art. 101: "(1) Comunicarea în cadrul unei emisiuni sau al unui program a numerelor de apel ale serviciilor de telefonie, în scopul invitării publicului de a participa la un concurs cu premii sau televot ori pentru a-şi exprima opiniile, trebuie să respecte următoarele cerinţe: 
a) - să pună la dispoziţie publicului informaţii clare privind tariful aplicat de furnizor pe unitatea de timp, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi, după caz, toate taxele suplimentare; 
b) - să informeze corect publicul cu privire la condiţiile şi modalitatea de a intra în posesia premiului oferit, inclusiv eventualele costuri suplimentare; 
c) - în situaţia în care tariful se aplică în mod automat din momentul formării numărului (apel fără răspuns), acest lucru va fi adus la cunoştinţă publicului pe parcursul emisiunii, periodic, atât sub formă scrisă, cât şi oral. 
(6) Emisiunile de jocuri şi concursuri interactive, cu premii în bani, la care publicul este invitat să participe prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, pot fi difuzate numai în direct şi doar în intervalul orar 22.00-06.00. 
(7) Este interzisă solicitarea insistent adresată publicului de a participa la astfel de jocuri şi de concursuri."
De asemenea, Codul audiovizualului prevede la art. 16 criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe şi care au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. La lit. k) a acestui articol este specificat unul dintre aceste criterii de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale, respectiv calitatea şi tipologia limbajului folosit.

În fapt, în ziua de 17 decembrie 2008, postul de televiziune ANTENA 1 a difuzat emisiunea În direct cu numerologul, în intervalul orar 01.26-02.36. Emisiunea a avut menţiunea DIRECT şi a fost prezentată de Iliuţă.

Emisiunea a avut un caracter interactiv, pe parcursul ei intervenind telefonic mai mulţi telespectatori. Aceştia, după ce au comunicat lui Iliuţă datele personale (prenumele, data naşterii) au primit răspunsuri la întrebările adresate acestuia, întrebări legate de sănătate, bani, viaţă sentimentală.

O emisiune cu un astfel de conţinut, în care o persoană pretinde că ghiceşte, într-o formă sau alta, viitorul, contravine prevederilor din legislaţia audiovizuală, întrucât una din condiţiile pe care trebuie să o respecte comunicările comerciale audiovizuale este ca acestea să nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.

Or, membrii Consiliului au avut în vedere protejarea intereselor publicului, deoarece o persoană care promovează astfel de practici profită de buna-credinţă şi de credulitatea unor telespectatori, care, din cauza unor probleme personale cărora nu le găsesc o rezolvare imediată, sunt tentaţi să creadă în preziceri, aşteptând ca acestea să se producă, aşa cum le-au fost prezentate în emisiune.

Consiliul a analizat şi raportul de monitorizare privind emisiunea - concurs „Premii fantastice”, difuzată în zilele de 16, 17, 29 şi 30 decembrie 2008, de luni până vineri, în intervalul orar 11.00-12.00 şi duminica, în intervalul orar 07.00-08.00, de postul de televiziune ANTENA 1 şi a constatat încălcarea mai multor prevederi din legislaţia audiovizuală care reglementează modul de difuzare a emisiunilor cu un astfel de specific.

În urma vizionării emisiunilor, membrii Consiliului au constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 101 alin. (1) din Codul audiovizualului, care impun în sarcina radiodifuzorilor respectarea unor cerinţe în privinţa difuzării emisiunilor-concurs.

Astfel, a fost încălcată cerinţa prevăzută la lit. a) a alin. (1) din articolul menţionat, în sensul că nu au fost puse la dispoziţia publicului informaţii clare privind tariful aplicat de furnizor pe unitatea de timp, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Pe ecran a fost afişat tariful/apel aplicat, fără a se preciza dacă TVA este sau nu inclus. Or, o astfel de omisiune a fost de natură să conducă la prejudicierea intereselor financiare ale persoanelor care au sunat şi au intrat în legătură directă în timpul emisiunii.

În privinţa respectării cerinţei prevăzute la lit. b), respectiv de a informa corect publicul cu privire la condiţiile şi modalitatea de a intra în posesia premiului oferit, ca modalitate de a intra în posesia premiilor oferite a fost precizată numai cea de accesare a unui site, fapt de natură să prejudicieze pe telespectatorii care nu au posibilitatea să se informeze prin internet.

De asemenea, postul de televiziune ANTENA 1 nu a respectat nici cerinţa prevăzută la lit. c), respectiv aceea de a aduce la cunoştinţa publicului, pe parcursul emisiunii, periodic, atât sub formă scrisă, cât şi oral, informaţia potrivit cu care tariful se aplică în mod automat din momentul formării numărului (apel fără răspuns). Postul ANTENA 1 a adus la cunoştinţa publicului această informaţie fie numai sub formă scrisă, fie în formă scrisă şi doar la începutul emisiunii oral. Or, radiodifuzorul avea obligaţia ca, periodic, să facă această precizare, oral, pe tot parcursul emisiunii.

Consiliul consideră că prevederea legală trebuie respectată în litera ei, în scopul informării corecte a publicului telespectator, precum şi a protejării intereselor acestuia, interese care vizează, în speţă, aspecte de natură financiară. O astfel de modalitate de prezentare a fost de natură să inducă în eroare publicul telespectator care a participat la aceste concursuri.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat şi prevederile art. 99 alin. (1) din Codul audiovizualului, prevederi potrivit cărora jocurile şi concursurile trebuie să se desfăşoare în mod corect, premiile trebuie să fie prezentate cu exactitate, iar regulile trebuie să fie clare şi aduse la cunoştinţă în mod corespunzător.

Sub acest aspect, Consiliul a constatat, pe de o parte, că, la finalul ediţiei din ziua de 17 decembrie 2008, după ce o telespectatoare a dat răspunsul corect, prezentatoarea a afirmat: „Aveţi premii în obiecte în valoare de 2000 RON Garantat. (…) Vă rog frumos să rămâneţi pe fir ca să putem să vă luăm datele şi să vă putem expedia banii acasă.” În acest fel, informaţia oferită a fost de natură să creeze confuzie cu privire la premiul oferit.

Pe de altă parte, premiile nu au fost prezentate cu exactitate, publicului fiindu-i prezentate informaţiile afişate pe ecran în aşa fel încât acesta să nu poată înţelege că aceste premii sunt în obiecte şi nu în bani.

Astfel, în Regulamentul emisiunii care s-a derulat în partea de sus a ecranului s-a precizat: „Participantul care a dat răspunsul corect la întrebarea de la Runda I este premiat cu un obiect (produs) ales de către participanţi, valoarea fiind afişată pe ecran la momentul respectiv.”

Pe ecran au fost titrate numai sumele de bani, exprimate în RON, fapt de natură să creeze confuzie, putându-se înţelege că premiile pentru soluţiile la concursuri sunt premii în bani, nu în produse. De asemenea, în partea de sus a ecranului s-a derulat lista câştigătorilor, fiind titrate numele şi prenumele acestora, localitatea şi suma în RON, fapt care putea conduce la aceeaşi concluzie ca cea menţionată anterior, respectiv că premiile sunt în bani.

De asemenea, în ediţii ale emisiunii în care au fost prezentate pe ecran premiile în produse electrocasnice, caracterele cu care au fost scrise aceste premii au fost mai mici decât caracterele cu care a fost titrată valoarea premiului în bani.

Mai mult decât atât, membrii Consiliului au considerat ca fiind grav faptul că, pe site-ul interro_liens_callback, în Regulamentul privind desfăşurarea concursului de inteligenţă difuzat de postul de televiziune “Antena 1” şi având denumirea “Premii fantastice”, se găseşte următoarea precizare referitoare la modul în care se poate intra în posesia premiului: „Participantul care a dat răspunsul corect la întrebarea de la Runda 1 este premiat cu un obiect (produs) ales de către participanţi de pe site-ul interro_liens_callback sau interro_liens_callback, valoarea fiind afişată pe ecran.” Aceste informaţii nu au fost specificate nici pe croll şi nici de către prezentatoare, pe parcursul desfăşurării emisiunii televizate.

Or, acest fapt conduce la concluzia că, în fapt, sunt oferite premii în bani, iar nu în produse. Or, o emisiune de jocuri şi concursuri interactive în care sunt oferite premii în bani nu poate fi difuzată decât în intervalul orar 22.00-06.00.

Toate emisunile - concurs „Premii fantastice”, din zilele de 16, 17, 29 şi 30 decembrie 2008, au fost difuzate de luni până vineri, în intervalul orar 11.00-12.00 şi duminica, în intervalul orar 07.00-08.00, fapt ce contravine prevederilor art. 101 alin. (6) din Codul audiovizualului.

În privinţa regulilor care trebuie să fie clare şi aduse la cunoştinţă în mod corespunzător, Consiliul a constatat că această obligaţie a fost încălcată de postul de televiziune ANTENA 1, deoarece, în ediţia din 29 decembrie 2008, cu aproximativ 12 minute înainte de încheierea emisiunii, prezentatoarea a anunţat, pe un ton isteric: „Este finalul emisiunii, dragii mei. Este acum sau niciodată! Gata, gata cu aşteptarea! Gata cu tot! Am ajuns la final! Asta este! Ultima persoană este aşteptată în legătură directă. Ultima şansă! Finalul emisiunii!” Or, emisiunea a continuat, dar informaţia dată de prezentatoare putea influenţa pe telespectatorii care priveau emisiunea şi care erau îndreptăţiţi să creadă că li se oferă o informaţie corectă.

Membrii Consiliului au constatat că au fost încălcate şi prevederile alin. (7) al art. 101 din Codul adiovizualului, potrivit cărora este interzisă solicitarea insistent adresată publicului de a participa la astfel de jocuri şi de concursuri. Or, în cadrul emisiunilor din datele de 29 şi 30 decembrie 2008, prezentatoarea a încercat, prin diferite metode de persuasiune, să îi convingă pe telespectatori să sune (insistenţă, agitaţie etc.).

Consiliul a constatat că, în unele emisiuni, precum ediţiile din 16 şi 30 decembrie 2008, nu au fost respectate criteriile prevăzute la art. 16 din Codul audiovizualului. Astfel, la lit. k) a alin. (3) din acest articol este specificat că unul dintre criteriile de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale este şi cel privitor la calitatea şi tipologia limbajului folosit. În ediţiile din 16 şi 30 decembrie 2008, au intrat în legătură telefonică directă, telespectatori care au proferat injurii la adresa prezentatoarei, la o oră la care copiii aveau acces neîngrădit la programele audiovizuale.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. şi dispune:

intrarea în legalitate în termen de 7 zile de la comunicarea prezentei decizii în privinţa aplicării alin. (6) a art. 101 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare;
intrarea deîndată în legalitate în privinţa aplicării celorlalte articole din legislaţia audiovizuală care au fost încălcate şi pentru care a fost aplicată prezenta sancţiune. 
Potrivit Deciziei CNA nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. TV ANTENA 1 S.A. - pentru postul de televiziune ANTENA 1 - are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 1 cu somaţie publică, pentru încălcarea, în cadrul emisiunilor-concurs difuzate în perioada 16 - 30 decembrie 2008, a mai multor prevederi din legislaţia audiovizuală.

Emisiunea „În direct cu numerologul”, difuzată în ziua de 16 decembrie 2008, în care o persoană pretinde că ghiceşte, într-o formă sau alta, viitorul, contravine prevederilor din legislaţia audiovizuală, care interzic promovarea directă sau indirectă a practicilor oculte.

Ediţiile din perioada 16-30 decembrie 2008 ale emisiunii-concurs „Premii fantastice” au fost difuzate fără a fi puse la dispoziţia publicului informaţii clare privind tariful aplicat de furnizor pe unitatea de timp, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, fără a informa corect publicul cu privire la condiţiile şi modalitatea de a intra în posesia premiului oferit şi fără a aduce la cunoştinţa publicului, pe parcursul emisiunilor, periodic, atât sub formă scrisă, cât şi oral, informaţia potrivit cu care tariful se aplică în mod automat din momentul formării numărului, fapte ce contravin prevederilor Codului audiovizualului.

De asemenea, au fost încălcate şi prevederile potrivit cărora premiile trebuie să fie prezentate cu exactitate, iar regulile trebuie să fie clare şi aduse la cunoştinţă în mod corespunzător, fiind interzisă şi solicitarea insistent adresată publicului de a participa la astfel de jocuri şi de concursuri.

Având în vedere că toate ediţiile emisiunii-concurs „Premii fantastice” monitorizate au fost difuzate în intervalul orar 07.00-12.00 şi că aceste emisiuni au oferit premii în bani, Consiliul a mai constatat că nu a fost respectat nici articolul potrivit căruia astfel de emisiuni nu pot fi difuzate decât în intervalul orar 22.00-06.00."