marți, 30 iunie 2009

song of the day

Quote of the day


Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi. - Emil Cioran

Radu Mazăre împlineşte 41 de ani pe 5 iulie: „Deocamdată nu mă bate gândul să mă însor“


Conduce unul dintre cele mai mari oraşe din ţară şi este o figură marcantă în partidul din care face parte. Este controversat, admirat, hulit... dar este un personaj. În prag de aniversare, primarul Mazăre a acceptat să ne acorde un interviu în care n-a spus ce-şi doreşte pentru viitor, de ce îi place Constanţa mai mult decât Bucureştiul natal şi ce planuri are în plan profesional. 

Se apropie ziua dumneavoastră de naştere. Este un moment de bilanţ. Ce vă doriţi?
Îmi doresc sănătate pentru a putea face tot ceea ce mi-am propus.

Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie. De obicei, la maturitate, în momentele de bilanţ ne aducem aminte şi de amintirile din copilărie. 
Nu ştiu. Este o întrebare dificilă, la care nu m-am gândit până acum. O să mă gândesc şi vă voi răspunde. Dar să ştiţi că am avut o copilărie frumoasă.

Vă gândiţi la cineva în mod deosebit de ziua dumneavoastră?
Da. La mama.

Aveţi un motiv anume?
Nu. Este suficient. Când spui mamă, spui tot.

Am făcut o listă cu titluri de cărţi din care să alegeţi ce credeţi că vi s-ar potrivi. Micul prinţ, Rusia lui Putin, Principele lui Machiavelli, Tehnici de manipulare, Psihologia mulţimilor, Măştile puterii sau Prinţesa şi bobul de mazăre?!
Dintre ce mi-aţi spus?!... Nu. O să vă spun ce mi-a plăcut mie. Zorba Grecul a lui Kazantsakis şi Jocul cu mărgele de sticlă a lui Hermann Hesse.

Vă gândiţi la căsătorie?
Nu încă.

Totuşi, săptămâna trecută, în emisiunea lui Victor Ciutacu vi s-a adresat aceeaşi întrebare şi aţi avut o ezitare.
Probabil că la altele ştiu să răspund, dar la asta nu (râde). Deocamdată nu mă bate gândul să mă însor.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit de ziua dumneavoastră?
Este greu să spun. Ştiţi ce se întâmplă? Trebuie să ţin minte atâtea lucruri importante, încât poate amănuntele astea care în viaţa unui om sunt cele mai importante nu le ţin minte. Asta este. Aşa este felul meu de a fi.

Sunteţi un om „dominat“ de două oraşe: Bucureştiul, în care aţi văzut lumina zilei, şi Constanţa, pe care o conduceţi. Care este preferatul dumneavoastră?
În Bucureşti nu-mi place absolut deloc, nici să trăiesc, nici să stau.

Totuşi, am văzut cartierul în care locuiaţi în Bucureşti şi este destul de frumos... Este o zonă verde.
Nu vorbim de verde aici. Sunt mult prea multe blocuri care te apasă. Nu am libertate. Aici, în Constanţa, când ies pe mare, pe apă, sunt liber. În Bucureşti nu poţi să faci aşa ceva. 

Dacă ar fi să primiţi de ziua dumneavoastră un tort cu o anumită formă, care ar fi aceea?
Aş vrea o barcă.

Au apărut poze cu prietena dumneavoastră pe blogul jurnalistului Cristian Şutu. Era singurul capitol al vieţii dumneavoastră asupra căruia aţi lăsat o aură de mister. Aţi simţit că v-a fost invadată intimitatea?
Nu, eu nu prea vorbesc. Dar nici nu mă ascund.

Atunci, ce ne puteţi spune despre domnişoara?
Nu comentez. Interesaţi-vă!

luni, 29 iunie 2009

Song of the day

Quote of the day

Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi. Sa speri implica riscul de a fi ranit. Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres, dar riscuile trebuie asumate, deoarece cel mai mare risc in viata e sa nu-ti asumi niciun risc

Directoarea Dospinescu castiga mai mult decat Basescu


Ramona Dospinescu, şefa direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa, a câştigat în 2008 104.694 de lei. Informaţia este dezvăluită în declaraţia de avere a soţului său, consilierul judeţean Nicolae Dospinescu  

Un simplu calcul ne arată că directoarea Dospinescu a avut anul trecut un venit lunar de 8.724,5 de lei. Aproape 90 de milioane, dacă exprimăm suma în lei vechi. Mai mult decât şeful statului sau decât Radu Mazăre, superiorul direct al Ramonei Dospinescu. Ca un simplu exemplu, potrivit declaraţiei de avere semnate zilele trecute de preşedintele Traian Băsescu, venitul acestuia pe anul fiscal 2008 s-a ridicat la 76.923 de lei. Adică 6.410,25 pe lună. Pe de altă parte, primarul Radu Mazăre a declarat un venit de 3.826,5 de lei pe lună, iar viceprimarul Gabi Stan 40.000 de lei pe an. Mult mai puţin decât Ramona a lui Dospinescu. Viceprimarul Decebal Făgădău a explicat că salariul funcţionarilor nu poate fi comparat cu cel al primarului sau al viceprimarilor, din simplul motiv că cei din urmă primesc indemnizaţie, nu leafă. La indemnizaţie nu se adaugă şi sporuri, aşa cum se întâmplă în cazul angajaţilor „de rând". Pe de altă parte, Ramona Dospinescu spune că nu ştie cu exactitate care îi este salariul de bază, dar a recunoscut că venitul notat în declaraţia de avere a soţului este cel menţionat în fişa fiscală. „La salariul de bază se adaugă procente de la comisia de vânzări. Din câte ştiu, acesta a fost 4% anul trecut. Spre exemplu, până anul trecut, am avut 50% pentru comisia pe Legea 10 şi 20% pentru Legea 18. Eu am fost în mai toate comisiile şi din acea cauză am avut venitul aşa mare", a declarat Ramona Dospinescu.

http://www.bzc.ro/sectiuni/actualitate-bzc/directoarea-dospinescu-castiga-mai-mult-decat-basescu-32037.html

Dana Marijuana: „Fostul sot este sprijinul si echilibrul meu"


Când te întorci în muzică?  

Deja am intrat în studio, am înregistrat deja prima piesă, „Stilul meu". Coleborez cu Şase şase şi cu Ganja. Este un proiect pe care îl continui după zece ani. O să fie tot hip-hop. Voi fi văzută într-un alt stil, atât din punct de vedere vestimentar, cât şi ca atitudine. 

Acum te vedem altfel. Eşti mai feminină, ne arăţi o altă Marijuana decât cea pe care noi o ştiam pe vremea când cântai.

Aşa simt eu. Aşa mă îmbrac şi aşa mă simt eu. 


Fetiţa ta ce face? 

Este bine. Învaţă poezioare şi cântecele. 

Ai avut o perioadă foarte agitată în plan personal. S-au mai calmat lucrurile? 

Toţi avem perioade mai grele. Dar a trecut. Am învăţat multe din aceste experienţe. 

Ai o nouă relaţie, care să te ajute să treci peste momentele dificile? 

Pot să spun că mă înţeleg foarte bine cu fostul soţ. El este sprijinul şi echilibrul meu la ora asta. 

V-aţi împăcat? Formaţi din nou un cuplu? 

Păi noi ne certam mult, dar cred că actele în sine şi ideea de legat pe viaţă ne-a cam speriat, dar acum totul este perfect. Ne înţelegem şi totul este OK. 

Staţi împreună? 

Nu. El stă la Ploieşti, unde am stat şi eu o perioadă, iar eu la Bucureşti. Dar ne întâlnim foarte des. 

Cum te-a ajutat arta? 

A fost mereu călătoria mea şi relaxarea mea. 

Ce vedete ţi-au purtat bijuteriile? 

Multe. Acum mi-o aduc aminte pe Anda Adam. 

Câţi prieteni mai ai în lumea muzicală? 

Nu am avut niciodată prieteni în lumea asta. Doar colegi, cunoştinţe... relaţii şi atât.

http://www.bzc.ro/sectiuni/interviu-bzc/dana-marijuana-fostul-sot-este-sprijinul-si-echilibrul-meu-galerie-foto-67974.html

Natalia face minuni din pasta de zahar

„Torturile care trebuie să fie perfecte, cele supraetajate, care au o structură înăuntru sunt «criminale», pentru că lucrezi cu ceva care nu este solid, ca şi cum ai lucra cu nisip" 



Te uiţi şi te minunezi. Nu mai ai cuvinte la vederea minunăţiilor dulci ce ţi se arată. Parcă personajele din desenele animate s-au întrupat din zahăr şi au venit la petrecere pentru a ne înveseli şi a ne... îndulci. 

Natalia Petrovici dă viaţă, din pastă de zahăr, tuturor personajelor noastre preferate. Şi nu numai. Tânăra modelează pasta dulce în formă de buchete de flori, de nave, sticle cu băuturi fine şi chiar poşete de firme. Nu este oare acesta visul oricărei femei: să aibă o geantă de firmă cu care să se poată îndulci atunci când are poftă?! 

Prăjituri, tarte, minuni 

„Am avut un talent de mică. Mă apucasem eu să pictez când eram mai tinerică. Mi-a plăcut să mănânc ceva bun, să văd ceva care să mă atragă şi să mă facă să mănând, fiind şi de prin Moldova, ei fiind vestiţi pentru dulciurile pe care le fac... am stat pe lângă maică-mea mai mult prin bucătărie şi am prins gustul acesta să fac prăjituri, tarte, minuni d-astea. După aceea am venit în Constanţa, am început să lucrez pentru o firmă de renovări şi design interior şi am început să dau de cărţi cu torturi decorate, am văzut ce poţi să faci din ele, cum pot să arate, că se pot mula pe anumite dorinţe ale clientului, că poţi să le personalizezi şi am zis că este o chestie pe care aş putea să o fac, măcar să încerc. Mie oricum îmi plăcea să fac ceva bun, dulce, dar am vrut să merg mai departe. Acum un an jumătate, doi am început să fac prietenilor", povesteşte Natalia. 



Torturi sculptate 

În momentul acesta torturile frumoase, elegante sau amuzante pe care le face sunt doar un hobby. Aşa le înseninează Natalia petrecerile prietenilor. 

Este un hobby în momentul acesta, unul deosebit şi dificil, dar este frumos. A început încet, în bucătăria proprie, apoi s-a specializat în Anglia şi Turcia: 

„În Anglia am fost la cursurile lui Debbie Brown, ale cărei cărţi mă inspiră şi acum. Încet, încet am prins experienţă. De fiecare dată ţi se pare că faci un tort «greu». La început zici că-l faci uşor, apoi îşi dai seama că este greu. La balerină am stat şapte ore să-i fac numai fustiţa. Toate straturile sunt făcute manual, trebuie să modelezi. Fac torturi sculptate, cum ar fi Tom şi Jerry sau Fulger McQueen din desene animate". 

I se par mai greu de realizat „torturile care trebuie să fie perfecte. Cele supraetajate, care au o structură înăuntru. Sunt «criminale» pentru că lucrezi cu ceva care nu este solid, ca şi cum ai lucra cu nisip". 

Cel mai mult a lucrat 17 ore încontinuu la un tort supraetajat, cu flori, un tort de nuntă. 

Cum „construim" un tort? 



Dar cum se face un astfel de minune dulce?! Natalia ne explică: „Începi cu un blat de tort. Nu am tăvi speciale. Totul este făcut manual. Pentru foarte puţine lucruri există forme. Blatul este ca oricare altul. Gândeşti structura, pentru că este ca la o clădire, practic. Dacă ai pus următorul blat şi nu ai pus strat dedesubt din beţe se dărâmă şi ai un dezastru. Glazura este o pastă de zahăr cu gust de vanilie, de acadea. Lumea o numeşte marţipan, dar nu este. Este o pastă care se poate lucra destul de uşor, dar care este destul de pretenţioasă, pentru că dacă o ţii la umiditate prea mare, la căldură, se lasă, se înmoaie. O lucrezi ca pe o plastilină şi dacă ai şi puţin talent, faci ce vrei din ea. Nu se întăreşte din cauza faptului că blatul de tort este un mediu umed. Trebuie să lucrezi destul de repede, pentru că altfel devine uscată şi casantă". 

Bun şi sănătos 

Deocamdată, pasiunea Nataliei face deliciul prietenilor ei. Însă situaţia nu va rămâne în acest stadiu pentru mult timp pentru că tânăra se lansează în afaceri. Un business cu parfum romantic de acadea, cu mireasmă de cafea savurată împreună cu cele mai bune prietene la o bârfă ca între fete. Întâlniri liniştite, cu prăjituri bune şi sucuri naturale. Ciocolateria Nataliei Petrovici se va deschide în septembrie pe strada Ecaterina Varga nr. 17: „Vom avea o cafenea pentru fete mai mult, de bârfă. Multe tarte, câteva salate sănătoase, fresh-uri. Clientul poate veni să cumpere ceea ce are nevoie. Vom face ceva care nu există la momentul de faţă în Constanţa. Va avea un alt stil, un alt aer. Nu mergem pe modernităţi, aşa cum se poartă, ci va fi un stil dulce şi feminin". Mai trebuie precizat ceva: dacă mâncăm dulce nu trebuie să ne temem că ne vom îmbolnăvi! Torturile Nataliei nu conţin ingrediente sintetice, ci numai lapte proaspăt şi ciocolată de cea mai bună calitate.

http://www.bzc.ro/sectiuni/deschidere-editie-bzc/natalia-face-minuni-din-pasta-de-zahar-galerie-foto-28154.html

joi, 25 iunie 2009

Song of the day

Quote of the day


Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor. – La Rochefocauld 

Particularul Mazare, bagabonteala si Prima casa

Primarul Radu Mazăre spune de la o vreme, cui stă să-l asculte, că este particular. Că nu are cum să-l sancţioneze partidul, că el spune mereu ce are în cap şi că ce-i stă pe limbă este gata să scuipe la primul imbold.  

Că el nu se revoltă, că dacă ar face-o ar ieşi urât şi că el este cel mai cel din parcarea electorală a Constanţei. Că dacă, vezi Doamne, şi-ar pune mintea el, Mazăre cel Mare, ar lua chiar un procent mai bun ca şi candidat independent decât ca social-democrat, însă, cu toate astea, el se simte bine mersi în PSD. Păi cum naibii să nu te simţi bine când faci numai ce vrea muşchiu' tău?! Dacă Mazăre ar fi fost femeie, probabil că i s-ar fi reproşat că se culcă cu şeful Geoană, pentru că altfel nu şi-ar fi putut explica nimeni libertatea care i se acordă. Da, da... cunosc povestea. Este şeful filialei cu unele dintre cele mai bune rezultate din ţară... este mare şi tare, câştigă electoratul cu un zâmbet, iar hainele, maşinile şi ochelarii de soare fistichii sunt ca mierea pentru muştele îmbibate cu estrogen. La naiba! Mazăre este playboy-ul politicii româneşti, cam ce era în anii '90 Roman pentru fetele de la APACA şi Iliescu pentru intelectuale. Bun! Numai că vedeţi cum stă treaba?! Mazăre a spus pentru prima dată că este particular la şedinţa Consiliului Local din luna mai. Abia apăruse în presă epistola PSD-ilor constănţeni către Mircea Geoană, prin care se cerea mazilirea protocolului cu PD-L-ul. La ieşire, a fost întrebat dacă scrisorica de... omor este cumva o reacţie la programul guvernamental Prima casă, care i-ar fi lovit niţel la gioale locuinţele pentru tineri. Răspunsul a fost următorul: „Negativ. Ce să am eu cu programul lor? Eu nu am proiect asemănător. (...) Cum să mă deranjeze? Orice lucru bun şi bine făcut, indiferent de la cine vine, de la Boc, Băsescu, Geoană, este binevenit pentru România". Cu aceeaşi ocazie şi-a negat revolta: „Mazăre nu se revoltă împotriva la nimic. Mazăre, dacă are ceva de zis, zice, că este particular". La numai câteva săptămâni după, la Comitetul Executiv al social-democraţilor, Mazăre a reconfirmat că se crede particular, dar şi-a schimbat nişte păreri din discursul anterior: „Ce e asta, Prima casă? A venit Boc cu vrăjeala asta. Păi, cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia, cum ajung miniştri de finanţe, cum sunt foarte deştepţi". Aha... deci nu-i convine Prima casă până la urmă. Dar rămâne particular şi încrezător în forţele lui. Şi crede că este necesar să-şi bată toată lumea capul „cu Iuda acesta de Băsescu". Iar el doar reclamă bagabonţeala, nu o face. Că doar aşa spunea, marţi seară, în emisiune la Ciutacu: Prima casă este un paravan pentru a salva afacerile investitorilor în imobiliare, prieteni ai unor membri portocalii ai guvernului. Dar locuinţele lui ieftine nu salvează pe nimeni. Chiar aşa. Să ne aducem aminte: ABC VAL, COMCM, Almacons (înlocuită cu BAC SRL), Metal Intertrade (în consorţiu cu Alcor-ul lui Cristian Bîrcă), Eucass, ARGOS şi Imvest. Nici urmă de bagabonţeală!

marți, 23 iunie 2009

song of the day

Quote of the day


“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” (Marile speranţe) Charles Dickens

luni, 22 iunie 2009

...

Mark, delfinul cu trei mame



Este vedeta incontestabilă a Delfinariului din Constanţa. Este decanul de vârstă, însă şi cel mai activ în spectacol. Împarte scena şi aplauzele publicului cu doi lei de mare, Lorry şi John. Este Mark, delfinul care ne face să ne simţim din nou copii.

Recunosc, nu am mai fost la Delfinariu din copilărie. Iar revederea spectacolului m-a făcut să retrăiesc clipe demult uitate. Bucuria pe care ţi-o poate oferi spectacolul susţinut de Mark şi de colegii săi, Lorry şi John, are puterea de a te face să uiţi de griji. Sau poate că este magie. Poate că ei deţin secretul întoarcerii la inocenţă. Am ajuns la Delfinariu hotărâtă să aflu cum se dresează un delfin şi am plecat de acolo cu sentimentul că este mai mult decât jocul cu mintea unui animal, mai mult decât felul în care îl înveţi să facă giumbuşlucuri pentru a impresiona publicul. Este dragoste. Cele trei dresoare, Elisabeta (Tuţa) Ungureanu, Georgeta (Eta) Enciu şi Tudoriţa (Doina) Coman, au ceva în comun. Un copil: pe Mark. 

„Nazuri“ de vedetă

Vorbesc despre el cu atâta dragoste, încât nu ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva în astfel de cazuri barierele între specii nu au fost dezintegrate. Apoi vezi bucuria de pe faţa copiilor, auzi aplauzele adulţilor şi observi cum toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, zâmbesc. Pentru că asta face Mark. Readuce zâmbetul pe buze. Adus la Delfinariul constănţean în urmă cu 23 de ani, în timpul „adolescenţei“ sale (avea 7 ani pe atunci), delfinul vedetă a rămas pe baricade. Şi acum, la vârsta... a treia se comportă ca şi cum nu ar fi îmbătrânit deloc. Încă un miracol: Mark este veşnic tânăr. Are trei spectacole pe zi, dar nu arată oboseala. Îşi duce la capăt programul şi are nazuri de vedetă. Te stropeşte dacă te apropii prea mult şi îl deranjezi, se enervează şi agită apa, dă din coadă şi-ţi arată că el este şeful. Ba chiar atrage atenţia prin astfel de trucuri atunci când atenţia publicului este îndreptată către Lorry şi John. Doar el este vedeta, nu?! Cele trei mame ale lui Mark spun că bătrânelul lor nu s-a schimbat deloc şi că este „un jucăuş extraordinar“: „Pe zi ce trece, parcă întinereşte. El nu este bătrân, dacă ar fi să ne luăm după cum se poartă. Înainte de Mark au fost şi alţi delfini: Alina, Adina, Dixy. Au mai fost delfini din altă specie decât Mark. El a rezistat cel mai mult. Am fost ataşaţi de toţi, însă, pentru că Mark a rămas singurul, toate suntem îndrăgostite de el. Este lumina ochilor noştri şi nu ne putem gândi la ce se va întâmpla cu el. Ne rugăm în fiecare zi când venim la serviciu ca Mark să fie bine“. Dresoarele spun că primul lucru pe care îl fac dimineaţa este să vadă ce face Mark. Apoi îşi continuă treaba. Îl descriu ca pe un „copil cu multă inteligenţă“: „Pentru noi tot un copil a rămas. Face absolut orice a învăţat şi este foarte bun. Cel mai mult îi place să lovească mingea cu coada. Este cel mai bun număr al lui din spectacol. Se duce cu atâta plăcere, cu atâta forţă, încât de multe ori o dă şi peste bară“.

„Uneori este trist, alteori vesel“

Dar cum se dresează un delfin? „Dresura durează în jur de şase luni, un an. Vorbim despre ABC. Apoi exersezi şi îl aduci la nivelul pe care îl doreşti. Antrenamentul zilnic poate dura şi opt ore. Mai întâi trebuie să te apropii de animal, să-l faci să se ataşeze de tine. Cu asta se începe dresura. Trebuie să te simtă că eşti aproape de el. Evident, şi hrana are un rol important în procesul de ataşament. Îl înveţi să se joace cu mingiuţele, le apropii de botul delfinului şi îl înveţi ce trebuie să facă. Se spune că delfinul este cel mai apropiat de om şi din punct de vedere psihic şi aşa este. Delfinul, ca şi omul, are momente şi momente. Uneori este trist, alteori vesel. Totul este vizibil. Când se retrage îţi dai seama că are ceva. Au sentimente, se vede că se iubesc atunci când sunt în cuplu. Se ating încontinuu... chiar se vede că ţin unul la celălalt. Nu există şcoală de dresură. Trebuie să-ţi placă meseria. Noi am învăţat de la primul dresor de aici, nea Mitică. A decedat... Dumitru Dumitru îl chema“, povestesc cele trei.

Vadim, oaspete an de an

Multe vedete i-au trecut pragul lui Mark. Unul dintre cei mai mari fani ai lui Mark este Corneliu Vadim Tudor, care vine în fiecare an să-l vadă. Nu trebuie uitaţi Lorry şi John, leii de mare care termină spectacolul început de Mark, sar după minge, joacă fotbal, stau la poză sau fac gimnastică. Toate cu o graţie pe care nu o poţi ghici la un animal de talia lor. Cu toate acestea, cei doi se sărută pe final de show şi arată tuturor că dragostea poate învinge orice barieră.

Început de poveste

Site-ul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii ne spune că Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, fiind primul Delfinariu public din ţara noastră, precum şi prima formă muzeistică de acest gen din Sud-Est-ul Europei, la acea dată. Mark este un exemplar din specia Tursiops truncatus ponticus, cea mai mare specie de delfini care trăiesc în Marea Neagră, iar Lorry şi John sunt lei de mare (Otaria byronia) şi sunt originari de pe coastele Americii de Sud. Primul delfin adus la Delfinariu a fost Harley, un exemplar din specia Phocoena ce a fost dresat în bazinul central al Acvariului.

www.bzc.ro 

Quote of the day

Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.

Nichita Stănescu


încă visez...

dreaming

Citeam blog-ul Împărătesei lui Ciutacu

am dat peste melodia asta care se pupă nemaipomenit cu starea mea de... visare 


PUT PUTUJEM
Asculta mai multe audio Diverse


Aş sta în pat, aş citi o carte şi aş bea un ceai de iasomie cu miere... dar nu pot, din păcate

song of the day

Mama copilului lui Radu Măzare trece neobservată

Cine nu îl ştie pe Răducu, fiul primarului Radu Mazăre?! Însă sunt foarte puţini cei care ar recunoaşte-o pe stradă pe mama copilului primarului.  

Florianina Petcu nu este o figură cunoscută, însă mai oricine ştie că edilul Constanţei are un copil cu o femeie pe care nu a luat-o niciodată de nevastă. Însă, Mazăre nu s-a sfiit niciodată să spună că este foarte apropiat de mama lui Răducu, pe care o mai ia câteodată şi în vacanţele pe care le petrece în străinătate. Ianina, aşa cum îi spun prietenii a apărut în urmă cu câteva zile la Aqua Magic, loc în care fiul său are o mică afacere. S-a întâlnit la intrare cu Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al primăriei, care a salutat-o respectuos şi a întrebat-o ce face.

www.bzc.ro

Ramonei Dospinescu îi place luxul


La prima vedere, şefa Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei pare o femeie normală. Numai că, dacă arunci o privire îndeaproape începi să întrezăreşti „normalitatea" Ramonei Dospinescu. Pe braţ poartă o geantă Hermes Birkin pe care Internetul ne-o prezintă ca având preţuri între 6.000 şi 75.000 de dolari. Nu ştim exact cât a dat şefa de la Patrimoniu pe costisitorul accesoriu, însă, cu siguranţă, nu a fost vreun chilipir. Renumita casă Hermes a denumit modelul după actriţa Jane Birkin, cea care cântă alături de Serge Gainsbourg melodia „Je t'aime moi non plus". Lăsăm poşeta şi ne îndreptăm ochii înspre telefon, care seamănă destul de bine cu un Nokia 8800 Sirocco Gold. Preţ: 1.000 de euro. Ramona Dospinescu este destul de bine îmbrăcată şi accesorizată pentru un simplu funcţionar public. Mai ales pentru un angajat inculpat de DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în dosarul retrocedărilor. 

www.bzc.ro

Nikita, prostia şi audienţa


Citeam în urmă cu ceva zile un panseu de-al Nikitei (domnişoară, doamnă, mamifer, trestie gânditoare... nu ştiu cum să-i zic).  

„Prostia face audienţa", a decretat... chestia blondă în emisiunea lui Luis Lazarus de la Kanal D. Bun, admitem că individa are dreptate şi că prostia face audienţa. M-am gândit: prostia cui face audienţă? A noastră, a celor care ne uităm la toţi „deştepţii" sau a lor, a celor care fac ca toţi dracii pe la emisiuni. Evident, mai există o variantă: deşteptăciunea mascată în prostie a celor care îi invită. Mi-am răspuns singură, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi-am amintit imediat cum am fost nevoită să ascult acum vreo două săptămâni parlamentări lungite pe durata unei ore referitoare la Zăvoranca şi Columbeanca. Şi cum, vezi Doamne, s-au certat şi s-au ţigănit cele două. Aşa, şi?! Trebuia să ne intereseze atât de mult. A, da... am uitat. Pe român îl interesează orice scandal. Dacă nu-i sămânţă de ceartă nu se vinde, nu se vizionează... una peste alta, nu este bun. Dacă totu-i roz şi frumos este regizat. D-apăi, regizat să fie, dar să o ştim şi noi. Şi dacă este făcătură măcar să se lase cu niscaiva scandal. Că altfel nu merge treaba, neicuşorule! Şi aşa au ajuns copiii să o recunoască pe Nikita, da' să nu-şi aducă aminte prea bine cine-i Eminescu. La naiba, de ce să ne umplem memoria cu tâmpenii, nu? Că măcar ştim să ne uităm cu spor la televizor pentru că „acum avem, nu ca pe vremea lui Ceauşescu". Corect! Dar atunci eram mai citiţi, mai înţelepţi, mai învăţaţi. Acum... vai de capul şi de Nikitele noastre.

www.bzc.ro 

joi, 18 iunie 2009


http://www.flickr.com/photos/skyppy

moments

song of the day

Manual de OTV-izare

Nu mă uit la OTV. Însă ştiu tot ce se întâmplă p-acolo.  

Am simţit că trebuie să încep cu precizările. Apoi să dezvolt subiectul. M-am trezit scriind zilele trecute, referitor la modul în care ar trebui să abordăm un anume produs mediatic: „Hai să ne OTV-izăm!". M-am amuzat, apoi am început să-mi pun întrebări. Aş putea să mă OTV-izez? Teoretic, orice este posibil. Practic, nu mă consider publicul ţintă al televiziunii lui Dan Diaconescu. Însă, concret, m-am minunat în sine-mi când m-am trezit că ştiu cine sunt Pamela dansatoarea, Ogică, Magda şi alte ciudăţenii. Dar ştiam şi ce făceau ei p-acolo, pe la DDD prin studio. Repet, nu mă uit la OTV. Însă, poţi să nu asculţi mulţimea din jur care nu are alt subiect de discuţie decât „ce-a fost la Diaconescu aseară"?! Nicidecum. Mai trebuie punctat un aspect: OTV-ul nu mai este doar în „garsoniera" lui Dan Diaconescu, ci s-a mutat la Antene, la Kanal D, la Naţional... oriunde vezi cu ochii. Şi vrem sau nu vrem să recunoaştem, Dan Diaconescu este un deschizător de drumuri. A creat un trend. Sau, cum se spune acum, este trend setter. Păi cine a mai făcut românu' să-şi piardă nopţile la TV?! N-au mai stat bătrânii cu ochii în televizor ca acum, de la Dallas, Salome şi Inimă de ţigancă încoace. Serios... Dan Diaconescu este un fenomen. Este singurul patron de televiziune care nu poartă ştampila MOGUL. Are bani, dar nu se vorbeşte despre el ca fiind un „băiat deştept". Ne-a învăţat ce şi cum să vrem să vizionăm, pe cine vrem să vedem la TV. Ne-a „drogat" cu Elodia şi acum toată lumea vrea să ştie ce se mai întâmplă cu avocata dispărută şi cu Cioacă al ei. Din Pamela, dansatoarea din buric, a făcut vedetă, la fel din Roxy Manelista, Magda Ciumac, Sexy Brăileanca şi aşa mai departe. De ce vrem să-i vedem?! Pentru că ni i-a dat Diaconescu. Adică... sunt garantaţi de Diaconescu, aşa cum un mare gazetar garanta zilele trecute pentru un tânăr politician hulit de toată lumea. De ce nu?! EBA este controversată, Cristoiu garantează, totu-i roz. Aşa şi cu scandalurile OTV-iste: nişte neica nimeni intră în studio, Diaconescu garantează, ei devin vedete şi încep să ia bani de la alte televiziuni. Diaconescu ne-ar putea învăţa să facem bani din presă. El este un model. Nu ştiu dacă unul bun sau unul negativ. Însă, dă clasă multora. Şi, din interviurile pe care le acordă, ne putem da seama că este mai calculat decât ne lasă să vedem. Vorba cântecului: „un lucru prost făcut bine". Acesta-i OTV-ul lui DD.

luni, 15 iunie 2009

www.mirceamarinescu.ro


www.mirceamarinescu.ro 

Va plac silicoanele? La femei sau la barbati?!?

Pare o întrebare ciudată, nu? Eh, ciudat mi s-a părut şi mie atunci când mi s-a spus: „Vezi că m-a sunat Katanga. Şi-a pus silicoane!". Văleu, mamă. Katanga este o cunoştinţă mai veche pentru cititorii „Bună ziua, CONSTANŢA".  

Să-i spunem doamna sau domnul... încă nu ne-am hotărât. La origini îl cheamă Alex. „Am 1,75, blondă, epilată total", l-am auzit descriindu-se într-o zi. Dacă m-a şocat?! Evident. Apoi m-am obişnuit cu el şi fu rochiile lui care nu stau locului, cu sutienul gol care-i ieşea mereu la vedere. Apoi am aflat că şi-a pus silicoane. „Au fost cadou de la doctorul estetician", mi-a recunoscut apoi. Nici nu ştiu exact dacă l-am crezut. Însă sunt sigură că atunci am început să mă întreb: cine ar trebui să aibă mai mare nevoie de silicoane?! Bărbaţii sau femeile. Nu cred că am cunoscut prea multe femei acre să nu viseze măcar o secundă la sâni „de plastic". Şi eu m-am trezit odată gândindu-mă cum ar fi. Însă am spus pas unei idei tâmpite. În orice caz, în ultima vreme am auzit de prea multe femei care se vor bărbaţi şi de prea mulţi masculi care vor să aibă ţâţe. Acum câteva zile un apropiat mi-a trimis un SMS. Suna cam aşa: „Mi-e poftă de o siliconată!!!". S-a întors pământul cu susu-n jos?! Probabil. Sau poate că sunt eu prea conservatoare câteodată. Vouă vă plac silicoanele?! Îmi spuneţi şi mie de ce?

www.bzc.ro 

sâmbătă, 13 iunie 2009

Steluţele: episodul II - Diduţa


Diduţa mea este şi va fi întotdeauna MAMI. Îmi spune şi acum Lila chiar dacă în perioada Lilei de la Vacanţa Mare chestia asta mă scotea din minţi. dar trebuie să ştiţi că eu am fost prima Lilă :)) cînd eram mică nu-mi puteam spune corect numele şi toată lumea auzea de la mine că mă cheamă Culila Molă. şi de aici vine Lila lu' Mami. Zice că-l iubesc mai mult pe Licuţă şi nu scapă nici un moment să-mi spună: "Liluţă, ştii că mami te iubeşte“. şi eu o iubesc. şi cum aş putea să nu? când eram mică şi mă ducea prin piaţă după ea lumea credea că m-a făcut la bătrâneţe şi că i-a fost ruşine să mă recunoască. asta pentru că semănăm prea bine. apoi au ajuns la varianta că aş fi a lui Adi. mereu am semănat mai bine cu ei decât cu ai mei :) când eram eu foarte mică şi lumea se minuna că semăn bine cu Diduţa, mamaia Rădiţa zicea: "Da... Da` Dida mea era frumoasă rău, nu aşa!“. aşa este... a fost mereu frumoasă rău. în prostia mea de copil am urât-o când îmi spunea că semăn cu tata. acum mi-am dat seama că a avut dreptate. în unele privinţe. acum câteva zile, Nicu mi-a zis: "Mamai-ta e de gaşca!“. DAAA!!!!. exact aşa este Diduţa mea! zici că are 20 de ani. se ascundea de tataia Preda (tatăl ei) şi de unchiu Aurică adventistu' când fuma. Dar eu am dovada!!! era f tare :)). mamaia a fugit din spital când a fost cutremur şi eu eram singură acasă. m-a dus patru ani la înot ca să mă fac bine. asta e Diduţa mea... care-mi face clătite şi ouă umplute, mă pupă mereu şi nu ştie că am mereu amintirea copilăriei mele minunate din Tomis 2 atunci când simt miros de pâine prăjită cu ou (celebrul gigim papa). toţi copiii din cartier o ştiu pentru celebrele ei scovergi. eram mici şi ne făcea un lighean cu scovergi şi toată gaşca se aduna la geam şi se înfrupta. ce ne mai plăceau. În mintea mea Diduţa miroase a regina nopţii, floare care-i place foarte tare şi pe care o plantase în faţa blocului. aşa miroseau serile noastre de joacă. suferă că-i este copilul plecat departe, dar mai mult suferă pentru copilul ei care plânge de prea multe ori atunci când o vede... Diduţa a avut mereu casa plină şi făcea bunătăţi pentru orice musafir. era fată de oraş. acum se plânge că stă la ţară şi abia aşteaptă să se întoarcă în Constanţa. se distrau când eu şi Andra ne certam pentru Luci. "Ba pe mine mă iubeşte mai mult“, urlam una la cealaltă eu şi cea despre care atunci nu ştiam că-mi va fi cea mai buna prietenă pentru tot restul vieţii. din nefericire, Luci ne-a părăsit pentru Dori Paris. Doamne, cât am urât-o pe fata aia :)) şi acum râd de noi din cauza asta, iar noi suferim încă în tăcere că Luci ne-a lăsat:D La pachet cu Diduţa vine Dada, bunica lui Luci. a fost o a doua mamaie pentru toată lumea. ne făcea pită cu praz şi ne învăţa cântece machedoneşti. "pice grasă şi frumoasă“, ne zicea mereu Dada. când avea un secret vorbeau ele două de mama focului în machedoneşte, fără să ştie că drăcuşorii prinseseră deja ce ziceau ele acolo. ce nedumerite erau când noi râdeam de muream când îşi spuneau ele chestiile "ascunse“. asta până şi-au dat seama. da' erau şmechere... au reuşit să ne prindă pe mine şi pe Andra când ne jucam de-a mama şi de-a tata :)) ufff ce cearta ne-au mai tras.

un lucru este cert: Diduţa nu poate fi uitată. cred că în alte condiţii ar fi putut fi o divă. povesteşte amuzată cum atunci când mama a intrat prima dată în casa lor, Licuţă, obişnuit cu o Diduţă voluptoasă a întrebat intrigat: "Da' fata asta n-are ţâţe deloc?!?!“ :)) dar, în ciuda "defectului“ o iubesc pe mama ca şi cum ar fi a lor. Diduţa mea este o minune 

SONG of the day

Din blog în blog am ajuns la Şuţu

Mi-a adus aminte de una dintre melodiile care mi-au guvernat existenţa într-o perioadă: Septembrie - Aura Urziceanu şi Aurelian Andreescu. nu cred că s-a inventat cuvântul care să definească melodia aia. însă, pentru că nu vreau să mă lovească melancolia,song-ul zilei de astăzi este o altă melodie a Aurei. şi, după cum spune Şuţu... asiguraţi-vă că respiraţi ascultând-o



miercuri, 10 iunie 2009

Cine-s derbedeii?!

Sunt convinsă că toată lumea a auzit de „boroboaţa" primului-ministru: l-a făcut „derbedeul dracului" pe ziaristul Victor Ciutacu.  

Nu pot spune că-s mare fan al celui care conduce „imperiul ciutăcesc", însă pot susţine un singur lucru: asemenea atitudini nu ar trebui tolerate. Luăm în considerare aspectul uman al problemei sau ne transformăm în deontologi, cum ar spune Badea, dar pe orice parte am învârti şmecheria, concluzia este aceeaşi. D-apăi, într-o ţară care trimite în Parlamentul European agramaţi, ciobani, extremişti şi alte arătări de acest gen, orice este posibil. Numai că, dacă ar fi să facem recensământul derbedeilor, un lucru este cert: ar fi pentru prima dată când toţi politicienii ar ieşi învingători. Nu spun că sunt o gaşcă de proşti, că nu ştiu pe ce lume trăiesc sau că orice problemă care ţine de omul de rând le este total străină. Spun că toate injuriile pe care le adresează jurnaliştilor sau, mai rău, electoratului (vezi ceea ce i-a spus Vadim unei alegătoare: „Ia mai tacă-ţi fleanca!) sunt absolut anormale. Eu încă nu înţeleg cum politicieni „europenizaţi" ca ăştia ai noştri nu au pic de cultură, un strop de bun simţ sau măcar o idee de şmecherie. Bun, înţeleg. Nu poţi, tată, să fii şi tu om, nu poţi să vorbeşti civilizat, chiar dacă te enervează jurnaliştii cu gurile lor mari şi slobode şi vrei să faci şi tu o treabă bună, dar oamenii răi şi contracandidaţii politici nu te lasă, vrei să fii şi tu mare şi tare şi să nu te mai ia lumea la mişto?! Este corect să fii terminat psihic, măcar niţel. Însă cum nu poţi avea gramul de şmecherie necesară oricărui colorat într-o nuanţă politică şi să ocoleşti cu zâmbetul pe buze orice săgeată maliţioasă venită din partea vreunui ziarist? Da, Ciutacu poate fi foarte obraznic. Ce ciudat suna. Alooo, domnii!!! Ziariştii sunt născuţi să fie obraznici. Sau vouă vă place doar presa care vă perie frumos, fără să simţiţi prea tare hainele prăfuite de atâtea concerte şi ospeţe electorale. A, da... ştiu. Vouă vă place electoratul care vă idolatrizează, vă plac bătrânele care vă pupă mâinile pentru un pui pricăjit. Voi aveţi alte preferinţe. Iubiţi copilaşii ce vă sunt puşi în braţe şi staţi cu ei la poze, fără a vă gândi dacă au sau nu mâncare acasă, dacă la vârsta majoratului vor avea ce să facă în viaţă sau dacă într-un an, doi sau cinşpe vor avea un acoperiş deasupra capului. Ce vă pasă vouă?! Aveţi conturi grase, dar vă daţi modeşti. Dacă vă vindem ceasurile, rezolvăm juma' de buget. Uite cum trece criza în România! Dar vouă vă place să scuipaţi venin, să ne urmăriţi cu un aer superior şi să ne spuneţi printre dinţi: „Derbedeii dracului!". Derbedeii vă votează. Poate acesta este singurul argument corect pentru care ne merităm apelativul proaspăt căpătat.

luni, 8 iunie 2009

songs of the night



sufletul făr' de pereche

citeam mai devreme ce a spus Ana Blandiana la un moment dat: "Nu exista in viata unui om mai mare noroc decat sa gaseasca un suflet pereche si sa ramana impreuna“.

oare avem toţi acest noroc?! după cum am mai scris, mie îmi este foarte frică să nu trec la un moment dat pe lângă "sufletul pereche“ fără să-l observ, fără să-l bag în seamă. pe de altă parte, sunt conştientă că fiecare perioadă a vieţii  vine după sine cu un alt suflet pereche. ştiu că acum, la aproape 28 de ani, sufletul pereche nu-mi mai este acelaşi ca la 21. şi mai este ceva: atunci credeam în asta. acum nu. poate sunt eu mai neîncrezătoare de fel, poate mi-e frică măcar să mă gândesc sau poate că mi-e teamă că nu-l voi găsi niciodată. şi, cu siguranţă mai este ceva: eu îmi doresc mereu ce şi pe cine nu pot avea. iubesc drama?! neah. o detest! dar aşa sunt eu alambicată, întortocheată şi inimaginabil de complicată... chiar şi pentru mine. sunt în stare să-mi iubesc sufletul pereche dintr-o perioadă anume cu toată fiinţa mea însă la un moment dat ceva se schimbă şi văd cum sufletul mi se transformă. :) poate că trebuie să mă mai maturizez. sau să învăţ să am răbdare cu oamenii. să nu mă mai întreb mereu: "la ce mă ajută chestia asta? ce învăţ eu de la omul ăsta? îmi face bine situaţia asta? îmi convine? pot avea încredere? dar dacă am încredere şi greşesc?“. întrebările astea îmi revin periodic îm minte. şi acum am ajuns într-un astfel de punct exact cu cine nu mă asteptam că voi avea puterea să o fac vreodată. sincer, am crezut că-mi va lipsi curajul să mă gândesc măcar pentru o secundă că voi vrea să renunţ, să fac un pas în spate şi să dispar. dar... după cum am mai zis... ne schimbăm mult. şi uneori schimbarea se petrece în câteva clipe. da, vreau să dispar! şi revenind la ce citeam... în Tango, un regizor şi o actriţă îşi povesteau despărţirea cu atâta... dragoste. niciodată nu am crezut că voi fi de acord cu o despărţire din dragoste. mi se părea de neconceput! cum să-l laşi pe cel pe care îl iubeşti cu tot ce însemni? uite că se poate :) şi poate că într-adevăr, tot răul este spre bine... câteodată.

O zi din viata lui Gigi Becali. La Bruxelles

Ora 7.30. Ba baiatule, da' o brinza de oaie n-ai? (M-au omorit astia cu bufetu' lor suedez. Hilton, Hilton, mare scofala...) Ma, tu n-auzi? Brinza de oaie ai? Oaie ma, behehe, stii ce-i aia? O hahalera, nu intelege nimic

Ora 8.30. Pai asta-i parlament? Astia n-au auzit de Casa Poporului... Un bordei
Ora 9.00. Da' unde-i nebunu' ala de Vadim? Al dracu' Tribun, iar se da mare la ziariste ca stie el cite masele stricate avea Mihai Viteazu. M-a lasat ca prostu la intrare.
Neaparat sa-mi iau asistenta. Tre' sa fac selectie de oferte. Mihaela Radulescu ar fi buna, ca stie cu papagalu. Da'i cam a dracu, sa nu ma cert cu ea cum s-a certat Tribunu cu Zavoranca

Ora 9.15. Ia uite, ba, ce birou mi-au dat astia. Da' unul cu balcon n-or fi avind, sa fac si io un gratarel din cind in cind cu Banel si cu Teia?
Ora 12.00. A venit o ziarista de la BBC. Ca ce fac eu in Parlament, ca ce fac eu pentru UE, c-o fi, c-o pati... N-a inteles nimic, io aduc crucea crestina in mijlocul paganilor!!! O hahalera!

Ora 13.00. Mersi, bonjur, silvuple, m-a omorit servitoru asta cu limba lui raraita. Ba baiatule, baga-ti ba mintile-n cap. Io-s Gigi Becali ba baiatule, tu cu mine sa vorbesti cum zic io, nu cum vrei tu!!!
Ora 15.00. A venit azi sefu al mare, Barosu, sa ne intimpine ca noi parlamentari. Baiat finut, stie sa le zica, e de-al nostru.
Ora 16.00. Aoleu ce fata are Traian Ungureanu asta! Ba baiatule, esti mai urit ca Argaseala, cum dracu ai ajuns tu linga mine aci? Da-te ma mai incolo, ca mirosi a ziarist. Un bagabont...

Ora 18.00 Acu' mi-a trimis Vadim inca trei carti de poezie cu autograf, prin servitoarea aia din Bulgaria, da n-are poze, m-am plictisit repede
Ora 20.00: Seara, ploua la Bruxelles. Table nu le stie nimenea aici. Zaru, os de femei, trebe mangaiat...da n-ai cu cine aici. Beau un vin de cinspe ani singur in hotel. Mi-e dor de palat.

Ora 22.00. Astia n-au OTV! Si nu da fotbal. Ia sa-l sun sun pe finu Mirel, sa vad daca a mai injurat vreun arab ...nu raspunde nici asta ...l-am facut om... i-am dat trei pungi cu valuta...
Ora 23.00. Mi-e dor de palat iar... nu ma suna niciun ziarist, auzi, dracu, ce-mi fac astia, sa ajung sa-mi fie dor sa ma sune hahalerele alea

(Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare) 

www.life.hotnews.ro   

sâmbătă, 6 iunie 2009

Steluţele: episodul I - Licuţă


El este Licuţă. Trebuie să spun cât îl iubesc? Nu mi-ar ajunge cuvintele. Pot să spun că "titicu'“ meu este una dintre steluţele mele, este comoara mea. Mamaia îmi zice şi acum că pe Licuţă îl iubesc cel mai mult, dar în ceea ce îi priveşte dragostea nu poate fi comparată. Ei sunt... la pachet :) A reînvăţat istoria odată cu mine (nu puteam să învăţ dacă nu stătea cu mine), mi-a făcut baie de fiecare dată când refuzam să se atingă altcineva de mine, mi-a dat din dragostea lui pentru fotbal. mi-l amintesc când a plecat la Bucureşti să se opereze. eram mică, dar ştiu perfect cum era îmbrăcat, ştiu când m-a dus prima dată la stadion, îmbrăcată cu rochiţa mea albăstruie cu o răţuşcă brodată pe piept. "Licuţă, nu ma ţipa, că mă faci de râs!“, i-am spus nervoasă când a dat Farul gol.  Şi m-a ascultat... tare bine şi importantă m-am simţit. Aveam vreo patru anişori şi-mi amintesc cum băncuţele de lemn de pe stadion, încălzite de soare mă frigeau rău :D apoi, după ceva ani aduc aminte că a fost singurul om care a plâns că a retrogradat Fraul. şi sezonul ăsta suferă rău. Eram mică şi trăgeam draperiile în sufragerie pentru a ne uita la tenis şi la mecirule de fotbal pe care comuniştii ni le serveau la TV. sau puneam dispozitive pe perete. ce ne mai distram.. "Eu sunt pasărea colo-colo care zboară de colo până dincolo“ :)) cum să nu-l iubeşti pe Licuţă? :) m-a dus pe şantier la el, m-a plimbat peste tot şi încă şi acum îşi face milioane de griji pentru mine. pentru că eu tot a lui sunt. a fost primul om căruia i-am spus tată şi chiar şi acum pe el îl văd TATA. şi nu-mi pot imagina viaţa fără el.... şi-mi pare rău că nu-l văd mai des

Episodul următor... Diduţa

songs of the day



Micuţul jeg

Duminica, 31 Mai 2009, 12:55
Autor Alina Bargaoanu - Vasiliu

Vineri seara, într-un club din Mamaia, în aşteptarea concertului lui Damian. Eram cu un grup de amici dintre care unul îşi sărbătorea ziua de naştere. Dansam relaxată, gândindu-mă la ale mele, când micul jeg a apărut fix în faţa mea. Pe amândoi ne-a luat prin surprindere întâlnirea. El a dat, ceremonios, din cap, iar eu i-am răspuns tot aplecând capul în semn de salut formal, apoi şi-a urmat drumul spre budă, urmat de bodyguard, ca un bărbat adevărat.

Probabil s-a gândit el, în timp ce se uşura (ajutat de bodyguard?), că nu trebuie să piardă prilejul de a se manifesta ca un jeg, pentru a-şi onora renumele. Aşa că s-a întors şi m-a abordat, rânjind: „Până nu ţi-o trag, n-o să te potoleşti să mai scrii despre mine!” Okay, stai calmă, mi-am spus, nu e cazul să sari la concluzii… „Defineşte <ţi-o trag>, pls!” „Păi să ţi-o trag, aşa, adică să te… beeeep!”

Tough choice pentru mine, la faza asta: Să fac pe fecioara ofensată şi să mă retrag (nu prea aveam unde, căci nu puteam şi nici nu-mi doream să plec din grupul cu care venisem), să rămân ca să văd ce-mi mai spune, pentru a scrie apoi despre, să-i trag una peste ochi, provocând paznicul musculos ce-i stătea în spate… Am hotărât să-mi menţin calmul şi să încerc să mă port ca o doamnă, să scap de micul jeg fără scandal.

„Care-i problema, parcă nu te deranja ce scriu eu…”, am răspuns.

„Aaaaa, nu mă deranjează, chiar îmi place, scrie, scrie ce vrei tu, oricum îmi faci un serviciu, orice ai scrie, ştii şi tu că şi reclama proastă e tot reclamă.”

„Păi e în regulă atunci, iată, dacă scriu, eşti şi tu mulţumit, iar eu fac ce-mi dictează conştiinţa…”

„Ei, mai scrii şi pentru că îţi dă Ăla un salariu.”

„Măi, eu sunt mulţumită că, luând un salariu, pot să scriu ce vreau eu, nu ce-mi impun alţii, cum se întâmplă la ziarul tău…”

Dar micuţul jeg (mic, cât un bob de mazăre, dar persistent) nu se putea desprinde de ce avea el în program, aşa că a reînceput cu vulgarităţile, ideea fiind că el are o grămadă de gagici, foarte tinere şi frumoase, care „lucrează” în ture, prea-mulţumite că-l pot servi atunci când el şi le doreşte, aşa că nu-şi poate pierde timpul cu una ca mine, care sunt şi „babă”, şi cam plinuţă pentru standardele lui. Dacă aş slăbi câteva kilograme, parcă s-ar băga să mă satisfacă pentru a înceta eu să mai scriu. Toate astea plecând de la premiza că micul jeg se consideră God’s gift to women şi niciuna nu i-ar putea spune „nu”.

I-am spus „Nu, nu sunt interesată”, ca să nu las loc vreunei ambiguităţi, dar s-a făcut că nu mă aude, era prea concentrat asupra propriei persoane, râdea, se plesnea peste coapse, schiţa, ca un adevărat manelist, mişcări de dans, plesnind din degete, se învârtea prin faţa mea încercând să mă impresioneze, căuta aprobarea celor din jur (printre care şi amicele mele), care-i cântau în strună, intimidaţi de funcţia şi statutul lui… „Sunt şmecher, nu-i aşa?”, îi întreba şi mă întreba, cerând feed-back pentru prestaţia sa. „Eşti şmecher, da…”, i-am răspuns, sincer amuzată de spectacol. Când şi-a pierdut speranţa de a primi de la mine şi altceva decât un zâmbet condescendent şi întrucâtva compătimitor, s-a retras la masa lui, unde îl aşteptau cârdul de gagicuţe cu care se mândreşte şi ceata de alte mici jeguri care l-au linguşit până l-au făcut să piardă orice urmă de bun simţ (presupunând că mămica lui l-a învăţat ce e frumos şi ce nu-i frumos să facă şi să spună).

Eu rămân la părerea pe care mi-am mai exprimat-o despre micuţul jeg: un caraghios…

www.cugetliber.ro/blog/articol/413/micutul-jeg   

joi, 4 iunie 2009

song of the day



Celia - Povestea Mea ( Balada ) www.Muzica.ws
Asculta mai multe audio Muzica »

Tara neeuropeana, votez pentru Europa

Ne vom duce la vot duminică. Sau poate că nu. Poate că ni se va acri să punem ştampila. Sau mai există şi posibilitatea să nu ne pese.  

L-am urmărit pe Mircea Badea care comenta, seara trecută, editorialul lui Robert Turcescu, care spune că „nu ştie pentru cine, dar ştie de ce". Şi mi-am pus şi eu întrebarea: de ce m-aş duce duminică la vot? Suntem mai europeni de când am intrat în UE? Avem mai puţine gropi, mai mulţi bani, suntem mai fericiţi, mai puţin frustraţi, mai liniştiţi?! Suntem zen şi nu ştiu eu? Văd pe stradă aceleaşi feţe posomorâte, aud aceleaşi scâncete ale copiilor înfometaţi, citesc aceleaşi ştiri despre băncile care lasă oamenii fără case pentru că nu-şi mai pot plăti creditele. Nu mă înţelegeţi greşit. Chiar nu sunt pro-absenteism la vot. Dimpotrivă, cred în exprimarea opiniilor, nutresc speranţa că la un moment dat vom avea parte de schimbare (sinceră să fiu, mai ales în plan local), că într-un anume moment vom putea zâmbi încrezători în ceva sau în cineva. De vom prinde sau nu vremurile alea, nu ştiu. Însă, vezi discursuri, auzi promisiuni şi te duci să pui ştampila pentru a trimite nişte indivizi în Parlamentul Europei. Da' de ce? La ce mă ajută pe mine? Am auzit discursuri electorale care-mi spuneau că „ei vor în PE, dar lasă interesele românilor acasă, dar noi suntem mai buni". Or fi mai buni. Măcar vorbesc mai frumos. Însă, cine ştie interesul românilor? Politicienii??? Vă rog... 

Pentru a vă explica neîncrederea mea, vă povestesc ceva. Sonia este un înger de vreo cinci anişori. Are o bunică în loc de mama care a ales drumul Italiei. S-a dus la muncă, şi-a făcut acolo o familie nouă şi pe Sonia mea a lăsat-o aici. Un copil maturizat prea devreme, care crede cu toată puterea sufleţelului ei într-o culoare politică. Da, da.. nu am greşit. Îi place culoarea, îi plac fetele din partid... dar de fapt nu ştie nimic. O va ajuta partidul ei colorat să îşi vadă mama în curând? Va face partidul ei - sau oricare altul - traiul mai bun în România, în aşa fel încât mămica să se întoarcă acasă?! Mi-e greu să cred. Suntem europeni prin faptul că ne-am importat oamenii în toată Uniunea. Dar totuşi, în UE sau nu, Sonia are tot ochişorii trişti. Aşa că vă dau o idee de slogan electroral: aducem România în Europa! Pentru că suntem orice, numai europeni nu.