duminică, 27 iulie 2008

song of the day

Corina se antrenează pentru rolul de mamă


Cântăreaţa Corina se pregăteşte pentru maternitate, jucându-se cu micuţii de pe plajă. Aflată în vacanţă la Mamaia, solista s-a relaxat pe nisip împreună cu prietenul şi tatăl copilului ei, omul de afaceri Nelu Bud. Recent întoarsă dintr-o vacanţă de la Saint Tropez, cântăreaţa a ţinut neapărat să se relaxeze şi pe litoralul românesc. Alături de cel cu care are o relaţie de zece ani, Corina s-a distrat în compania puştilor de pe plaja din Mamaia, pregătindu-se astfel, pentru rolul pe care îl va „interpreta“ peste nu foarte mult timp.

Elena Udrea s-a jucat în nisip, pe plaja din Mamaia




Secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea a fost, zilele trecute, pe litoral împreună cu finuţa sa.

Micuţa Sonia-Elena are un an şi nouă luni şi este din Slobozia. Blonda pedelistă s-a jucat cu cea pe care a creştinat-o pe plaja din Mamaia şi s-a dovedit foarte încântată de felul în care aceasta se dezvoltă. Sonia-Elena a venit însoţită de familia care a înfiat-o în urmă cu doar câteva luni. Până la momentul adopţiei, micuţa care poartă numele naşei Elenei Udrea a fost plasată în asistenţă maternală la o familie din Slobozia. Secretarul executiv al PD-L mai are un fin, pe Ionuţ-Dorin, căruia, de asemenea, a reuşit să îi găsească o familie adoptivă. În luna septembrie a anului trecut, politicianul a organizat o mare petrecere în cinstea celor doi micuţi, cu ocazia tăierii moţului. Sărbătorirea copiilor a avut loc la restaurantul Eurohotel din Capitală. „Destinul dramatic al acestor copii s-a schimbat atunci când s-a întâmplat să îi cunosc, să le fiu părinte spiritual, pentru că din acel moment nu le mai lipseşte nimic. Au parte de toată grija, de toată atenţia, de toate cele de care au nevoie, mult mai mult decât majoritatea copiilor care trăiesc în propriile familii. Singurul lucru pe care nu pot să îl ofer lor, şi nimeni altcineva, în afara propriilor părinţi, nu îl poate oferi, este dragostea acestora. Numai că, se pare că nu pot avea parte de ea, pentru că aceştia nu vor să ştie nimic despre ei, nu îi interesează dacă le este bine sau nu, nu au încercat niciodată să afle măcar dacă mai sunt în viaţă. Sunt sigură că, în această situaţie, sunt foarte mulţi copii, dar aceştia doi sunt în grija mea şi de aceea pot vorbi fără sa greşesc despre ei“, nota Elena Udrea, la sfârşitul anului trecut, pe blogul său.

vineri, 25 iulie 2008

Nici o stradă fără popă


Pe principiul „nici o masă fără peşte“, prea înaltul Teodosie doreşte transformarea Constanţei într-o mare biserică.
Dacă stăm bine să analizăm situaţia, ÎPS nu gândeşte tocmai rău. Dacă face biserici din suta-n suta de metri, poate până la urmă ele se vor uni, iar oraşul nostru scump şi drag va deveni cel mai mare lăcaş de cult din toată ţara. Sau poate din toată lumea. Şi atunci să vezi faimă pe capul lui Teodosie. Păi, el va fi cel care a reuşit ceea ce nimeni altul înaintea lui nu a putut. Va fi cel mai înalt dintre înalţii Bisericii Ortodoxe Române, chipul îi va fi creionat la intrarea în nou-realizata catedrală a tuturor constănţenilor. Vi se pare o imagine apocaliptică? Atunci luaţi Constanţa la pas. La un moment dat, un fost primar al urbei noastre, îmi explica de ce se dau atâtea aprobări şi avize pro-bisericuţe. De ce toate parcurile au fost ciuntite, de ce se ajunge să se ridice astfel de construcţii în parcări, de ce orice loc, oricât de neconvenţional ar fi el, devine loc de rugăciune. "Acele barăci numite biserici - construite numai de dragul de a-l face pe acest părinte, căruia eu nu îi pot spune Înalt Prea Sfinţia Sa, mitropolit - distrug un oraş, distrug parcurile“, îmi spunea fostul edil, care a candidat şi anul acesta împotriva lui Mazăre. eu cred că orice colţ în care te poţi reculege devine propria noastră biserică. dacă vrem să purtăm un dialog cu Divinitatea, dacă vrem să ne rugăm, nu ne trebuie decât voinţă şi credinţă. nimic altceva. nu multe biserici, nu mulţi popi, nu sfaturi din partea purtătorilor de sutană care au uitat că-l slujesc pe Dumnezeu.


să vă spun câte ceva şi despre poza ataşată acestui post. Arhiepiscopia Tomisului plănuieşte să construiască un lăcaş de cult într-o parcare din cartierul Tomis III
Biserica se va ridica între blocurile O1, O2, O6 şi M4.
Încă de anul trecut, când au aflat de proiectul Arhiepiscopiei, locatarii au cerut autorităţilor să facă ceva pentru a împiedica autorizarea unei astfel de construcţii. Ei spuneau că zona fiind destul de aglomerată, oricum nu ar avea unde să-şi parcheze maşinile. Ba mai mult decât atât, zgomotul produs de clopote ar fi de nesuportat. Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din zonă au depus anul trecut memorii atât către Garda de Mediu, cât şi către Primărie şi Prefectură, pentru stoparea acestui proiect. Documentaţia depusă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa spune că valoarea estimativă a lucrării, al cărei proiectant este SC COM Pyramid SRL Constanţa, prin arhitect Liviu T Scurtulescu, este de 1.200.000 de lei. „Construcţia se execută în vederea realizării în acest cartier foarte populat, lipsit de biserică, a unui lăcaş de cult ortodox pentru a asigura nevoile cetăţenilor“, mai spun actele depuse la APM. Oamenii spun că nu duc lipsă de locuri de rugăciune, din moment ce în apropiere au atât biserica din parcul Tăbăcărie, cât şi cea de la Dacia, dar şi cea de la Cireşica. „Prin ridicarea acestei construcţii, suntem afectaţi prin lipsa unui spaţiu vital între construcţii, mutarea conductelor de apă termică, mutarea ghenei de gunoi pe un alt amplasament, tăierea copacilor, crearea unei perturbaţii fonice în zonă şi lipsa spaţiilor de parcare“, s-au plâns oamenii către autorităţi. Spaţiul alocat noii biserici este, de fapt, parcarea dintre cele trei blocuri, care se află în vecinătatea punctului termic 120. Astfel, construcţia ar afecta furnizarea de agent termic, din cauza faptului că lucrarea ar presupune mutarea reţelei de termoficare. Lăcaşul sfânt va fi construit în locul bisericii Izvorul Tămăduirii, de pe bulevardul Tomis, din zona macul Roşu, care, în acest moment, are numai un sediu provizoriu. În luna aprilie a anului trecut, Consiliul Local Constanţa a aprobat construirea noii biserici din zona Tomis III. Hotărârea din 11.04.2007 a modificat HCLM 413 din 26.11.2001, care atribuia Arhiepiscopiei Tomisului un teren de 920 de metri pătraţi, situat în zona Macul Roşu - Tomis III - Tomis IV. Decizia din 2001 nu a putut fi respectată din cauza faptului că, în timpul elaborării PUD-ului, s-a constatat existenţa unor reţele Romtelecom. De asemenea, planul a primit aviz negativ şi de la comisia de urbanism, care a propus schimbarea amplasamentului. Noua locaţie propusă a fost cea de pe strada Soveja, în zona blocurilor O1, O2 şi O6, pe o suprafaţă de 612 metri pătraţi, teren ce se află în domeniul privat al municipiului Constanţa.

bonus :)

song of the day

Mazăre, cea mai bună marfă


Dacă l-am cota la bursă pe drăguţul nostru primar, am scoate ceva bani din el.

Şi nu vorbim de perioada asta, post-electorală în care a reuşit să suprasatureze piaţa. Discutăm în general. Chiar se spunea în campania electorală că ar putea sta liniştit, Mazăre al nostru, pe plaiurile însorite ale Braziliei, până în ziua alegerilor, pentru că, oricum, nu conta, în economia situaţiei. Bătrânii, tot pe el l-ar fi votat, tinerii, tot în turma lui de susţinători s-ar fi dus. Era normal. Mai toate proiectele ce i-au fost trecute în cont, s-au derulat fără ca el să fie în zonă. „Are echipă bună“, vor sări toţi cu gura pe mine. O avea, n-am ce zice.
Însă, vă pot spune cu certitudine un lucru: eu una m-am săturat de Mazăre. Însă, ca în orice legătură bolnăvicioasă, cu cât îmi displace mai tare, cu atât caut ştirile cu el mai asiduu. Mă credeţi ori ba, nu îmi place Radu Mazăre. Facem abstracţie acum de prestaţia sa politică. Felul lui de a fi îmi repugnă. Apariţia sa îmi creează disconfort. Nu găsesc nimic atrăgător în felul în care se dă pe tavă celor din jur. Explicaţiile despre viaţa sa privată, povestirile despre păţanii petrecute în străinătate, modul în care îşi expune hobby-urile... nimic nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre mai marele urbei. Cu toate acestea, după cum vă spuneam, nu mă pot abţine. Îmi vine în minte refrenul: „Noooo, no es amor, lo que tu sientes se llama obsesion“. Cam aşa şi cu noi: îl hulim pe Mazăre, dar nu ne putem abţine să-i urmărim orice mişcare. Şi, cum se ştie că românului trebuie să îi dai pâine şi circ, edilul ne oferă fix ce avem nevoie. Ni se arată în toată splendoarea lui: dansând greceşte sau ţigăneşte, dându-se cu zmeul, spărgând farfurii, întrecându-se cu Răduleasca pe catamaran... şi aşa mai departe. Pe de altă parte, ne stimulează şi latura telenovelistică. Ne spune cum agaţă fete pe hi5, cum l-a prins iubita făcând asta şi cum s-a giugiulit cu două brazilience, „una neagră, cum este cureaua de la ceas şi una cafenie“. Ce vrem mai mult? Parcă ar fi vedetă de la Hollywood. Ştie Răducu al nostru să-şi vândă imaginea mai abitir ca Brad Pitt şi Angelina Jolie la un loc. Îl urâm, ne-am plictisit de el, dar îl căutăm cu ardoare. Şi, colac peste pupăză parcă ne mai şi creşte inima în noi când cei din alte oraşe ni-l laudă. Însă, trezindu-mă din admiraţia stârnită de „doza de cancan“ oferită de Mazăre, îmi spun că poate nu-i totul roz şi frumos. România nu este Brazilia şi Constanţa nu este Hollywood. Sau, poate în curând, i se va năzări lui Mazăre să facă şi platouri de filmare în Mamaia. I s-ar potrivi mănuşă un al doilea Bollywood.

joi, 24 iulie 2008

forever and ever bullshit


cândva aveam puterea să cred că orice este posibil. că ceva anume poate ţine o viaţă, că dacă eu vreau, universul mă va ajuta să fiu fericită mereu. însă, la un moment dat lumea toată s-a destrămat în mii de bucăţele, într-un puzzle pe care nu am reuşit să-l rezolv în totalitate. locurile goale din lumea mea poate nu vor mai fi umplute niciodată. se poate ca, până la urmă, să obosesc să îmi doresc să termin puzzle-ul. nu pot şti asta. am învăţat că certitudinile sunt pentru idealişti, că ziua de mâine ştii cum va fi doar odată cu trecerea orelor ei, că gândurile mele nu coincid cu ale altora şi dorinţele mi le pot împlini singură, nu cu ajutorul sau prin intermediul cuiva. am învăţat că am plămâni, că pot respira de una singură şi că nu îmi trebuie cineva aproape prin care să respir şi să trăiesc. că, oricât de trist mi se pare, zilele mi le voi petrece mai mult în compania mea, decât în a altora. pe de altă parte, am convingerea că orice şut în fund este un pas înainte, că orice obstacol pe care îl surmontezi te face un om mai bun, mai puternic. că orice experienţă în viaţă este binevenită şi orice întâmplare neplăcută prin care treci te căleşte. şi, chiar dacă mai târziu îţi repeţi greşelile, urmările nu mai sunt atât de dureroase. cu toate astea, ca o concluzie amară, am realizat că orice se uită, dar nimic nu se iartă. că treci peste anumite chestii însă în momentul în care te loveşti de fantomele trecutului îţi revin toate relele în minte. la fel, am învăţat că orice greşeală din trecut te urmăreşte şi că nu poţi spune la infinit "trecutul meu îmi aparţine şi nu regret nimic“. greşit! ceva ce ai făcut odată, demult, te poate hăitui după ani şi ani, fără să realizezi. până la urmă orice pas greşit se desluşeşte la un moment dat în parcursul şerpuit al vieţii. şi sunt absolut sigură că nu poţi învăţa să trăieşti. nici cel mai citit om din lumea asta nu a fost scutit de greşeli. trăim, ne lovim şi mergem mai departe... şi realizăm că "departe“... poate fi atât de aproape

song of the day

minut de poezie

Romanţa ultimului sărut

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".
Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...
Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

---------------------------------------------

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,

Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...
---------------------------------------------------------

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată....
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Ion Minulescu

miercuri, 23 iulie 2008

Amprentaţi-vă singuri!


Imaginea trupurilor inerte, zăcând lângă amatorii de plajă m-a şocat. Două copile de etnie rromă şi-au pierdut viaţa în apele Italiei.

Trupurile firave, aduse de ape, stăteau pe nisipul bătut de soare, fără suflare. Le-au acoperit cu prosoape. Lângă ele, italienii stăteau la plajă fără nici un fel de problemă. Fetiţele, de origine sârbă, plecaseră la cerşit cu două ţigăncuşe românce. Au intrat în apă şi inevitabilul s-a produs. Săptămâna trecută fuseseră amprentate, ca toţi cei care locuiesc în tabăra de rromi nomazi de lângă Napoli. Acum, două seturi de amprente vor trebui scoase din baza de date. Dar oare cum vor putea fi ele şterse din minţile noastre? „Nu sunt românce“, veţi spune. Şi ce? Gândiţi-vă că sunt copiii. Că puteau fi românce. Că puteau fi copiii dumneavoastră! Că nepăsarea poate lovi pe oricine. Şi că amprentarea ne va afecta pe toţi, într-un fel sau altul. „Din 2010 se vor amprenta toţi străinii veniţi în ţara noastră“, îmi spunea sâmbătă un creator de modă italian. Era în România, văzuse cum sunt oamenii de aici şi, totuşi, rămăsese cu imaginea lăsată de cerşetorii pe care i-a auzit vorbind în română. poate nu-i de blamat. Sau poate că ar trebui să le dăm dreptate. Însă, nu îi pot susţine pe cei care şi-au văzut liniştiţi de bronzaţi în timp ce două sufleţele îşi dădeau duhul pe plajă. Ar trebui să se amprenteze singuri, domnii italieni. Să vadă şi ei cum este! Şi să fie şi cei care s-au făcut că nu văd fetiţele moarte lăsaţi în lagărele de la periferiile oraşelor lor. Să se simtă excluşi măcar o dată în viaţa lor. Nu aţi ignorat, domnilor, doi copiii, aţi ignorat moartea lor!

„Paraşutismul este la fel de periculos ca mersul pe bicicletă“




Dacă vrei să zbori o poţi face, fără nici un fel de problemă, pe Aerodromul din Tuzla. Şcoala de paraşutism oferă celor avizi de plăceri extreme posibilitatea de a-şi potoli setea de adrenalină
Preţurile sunt accesibile: 150 de euro saltul în tandem şi aproximativ 850 de euro cursurile de paraşutism.


Totul porneşte din curiozitate şi, în timp, se transformă într-o mare pasiune. Simţi aerul cum te ghidează, în drumul tău către pământ şi nu poţi renunţa uşor la zborul cu paraşuta. Majoritatea curioşilor vin la Tuzla pentru salturi în tandem, cu instructorii, însă foarte mulţi dintre aceştia rămân la cursurile de specializare. Cei care vor să facă saltul în gol au diverse motivaţii: unii vin cu prietenii, din curiozitate, alţii vin să se destreseze. A sări dintr-un avion, de la 3.000 de metri, este o experienţă deosebită“, spune Adrian Costandache, şeful şcolii de paraşutism. Instructorul explică faptul că, la început ai emoţii, pentru că „ar fi anormal să nu existe“. Unii chiar îşi doresc să sară cu paraşuta, însă mulţi compară paraşutismul cu bungee-jumping-ul. „Ăla nu este sport, îţi creează o senzaţie şi atât. Nu presupune nici un fel de pregătire, nici un fel de specializare. Sau vreo perspectivă de performanţă. Şi la primul şi la cel de-al 1.000-lea salt cu coarda, ai aceleaşi senzaţii. Paraşutismul este un sport care are o anumită trasabilitate, necesită pregătire şi îţi dezvoltă anumite abilităţi. Nu există campionate de bungee-jumping, din câte ştiu eu. În paraşutism vorbim de performanţă, de competiţii, probe diferite, foarte specializate“, spune Adrian Vasilache, directorul Aerodromului din Tuzla.


Riscuri, ca în şoferie

Înainte de Revoluţie, singura alternativă de a sări cu paraşuta era Aeroclubul Român. Însă, problemele de ordin financiar i-au făcut să-şi restrângă activitatea prin neparticiparea la competiţii sau la activităţi în străinătate. „Au rămas la un nivel de supravieţuire, cu un număr din ce în ce mai mic de cursanţi. În plus, ei au mers şi pe o formulă care s-a practicat înainte de 90, cu cei mici. Însă, după câţiva ani, copiii se lasă, îşi văd de treaba lor. Oamenii care vin la noi au găsit o alternativă de a face mişcare şi de a-şi petrece timpul liber. Paraşutismul este un sport, până la urmă“, explică Vasilache. Instructorii spun că mulţi dintre cei care au venit de curiozitate, pentru un salt în tandem, au rămas să continue cursurile. Pentru cursurile de paraşutism este nevoie să se obţină o fişă medicală, însă cerinţele nu sunt foarte drastice. „Nu trebuie să fii un supraom, un robot. Aviaţia şi medicina aeronautică au evoluat atât de mult încât există o marjă de foarte rău şi de foarte bine în care te încadrezi. Cineva cu o sănătate medie poate face aviaţia. Problema este până la ce performanţă vrei să ajungi, până unde vrei să te duci. Cu siguranţă, nu vei ajunge cosmonaut sau campion mondial de paraşutism. Însă, vei putea avea o cariera destul de ridicată în standarde, ca amator. Să ştiţi că şi psihicul compensează foarte mult. Dacă gândeşti fiecare mişcare şi nu-ţi asumi riscuri poţi avea o viaţă foarte lungă în paraşutism. Ca şi în şoferie“, spune şeful şcolii de paraşutism, Adrian Costandache. Există, evident şi limite de greutate. Pentru saltul în tandem 100 kg, iar pentru cele individuale 110-120 kg.

„Străinii privesc altfel acest sport“

Echipamentul porneşte de la 2.000 de euro şi poate ajunge la 7.000 de euro. Riscurile sunt ca în orice activitate, spun cei de la Tuzla, „de la mici accidentări până la cele fatale“. Ei explică faptul că riscurile, cel puţin pentru cel care sare cu instructorul, sunt minime şi că „uneori, paraşutismul este ca şi cum ai merge cu bicicleta“. Costandache şi Vasilache spun că pentru străini paraşutismul nu este un lucru ieşit din comun, aşa cum este văzut de români: „Străinii privesc altfel acest sport. Însă, la noi, din păcate, la nivel de mase există ca sport, numai fotbalul. Restul nu prea contează. Nu credem că este normal“. Şi, din cauza pasiunii lor arzătoare, străinii încearcă şi vântul autohton. Aşa că, în fiecare an, îşi petrec zece zile la Tuzla. De obicei, vin două şcoli norvegiene de paraşutism, într-un fel de cantonament. An de an, cele zece zile sunt prilej de schimb de experienţă între localnici şi oaspeţi. „Nu sunt profesionişti, însă au un nivel foarte ridicat de pregătire. Ei sunt membri a două cluburi de paraşutism de acolo. Noi ne-am dezvoltat mult în ultimul timp şi ei au fost un etalon pentru noi. Parteneriatul cu ei ne-a ajutat mult să ştim unde trebuie să ajungem, din punct de vedere al şcolii de paraşutism, al pregătirii personalului şi aşa mai departe. În fiecare an, au un cantonament la noi. Dar, în afară de ei, în fiecare an organizăm câte alte două-trei activităţi de paraşutism, demonstrative“, spune şeful aerodromului.

Dragostea este în... aer

Se pare că pe pista de aviaţie se pot naşte şi poveşti de dragoste. Adrian Costandache, şeful şcolii de la Tuzla şi-a cunoscut soţia, pe Cristina, în timpul cursurilor de instructori, pe un aerodrom din ţară. Spune că este greu să faci cuplu cu cineva care nu înţelege pasiunea pentru paraşutism, pentru că pierzi o grămadă de timp pe aerodrom. Însă, cei doi împătimiţi de zbor au avut o nuntă normală, fără salturi în gol. Adrian Costandache recunoaşte că femeile sunt foarte curajoase şi mărturiseşte că soţia sa este una dintre cele şase, şapte instructoare de paraşutism din ţară. „Eu am început înainte de ’89, la 16 ani. La mine a fost o chestie de anturaj. M-am dus cu prietenii şi, cum se întâmplă de obicei, ei s-au lăsat, iar eu am făcut o meserie din asta. Lucrez ca instructor de paraşutism pentru că sunt pasionat, îmi place ceea ce fac şi mă mulţumeşte sufleteşte“, spune şeful şcolii din Tuzla.

Mihaela Rădulescu, în topul curajoşilor

Dintre vedete, prima care a dat tonul la salturile cu paraşuta, a fost Mihaela Rădulescu. Lăudată de către instructori, vedeta de televiziune a fost foarte docilă şi a ascultat toate indicaţiile. Între ea şi următoarea vedetă a fost diferenţă de trei ani: „Mihaela a venit în 2003 aici. Au mai venit Călin Goia de la Voltaj, Paula Seling, Catrinel Sandu. Noi nu-i întrebăm cine sunt sau ce fac... dacă sunt vedete sau nu“.

luni, 21 iulie 2008

song of the day


Tuning Fever se gaseste anul acesta la cea de a II-a editie, editia de anul trecut, desfasurata intre 20-22 iulie 2007 fiind considerata “startul la cel mai mare eveniment de auto-tuning-lifestyle din Romania, de amploare europeana”. Va rugam sa cititi mai departe o detaliere a conceptului Tuning Fever.
Este un concept de tip party tuning:- Expozitie in aer liber: Pe toata perioada de desfasurare a evenimentului vor fi prezentate masini modificate, din tara si din strainatate. In plus vor fi reprezentante ale producatorilor, importatorilor si distribuitorilor in domeniul auto, moto, karting si ATV.- Concursuri si evenimente cu profil: Best car of show, Best exterior, Best interior, Best painting, Best car-audio etc.- LIVE! Tuning: Firmele de profil vor face work-shop-uri de audio, tuning, painting.- Jocuri si concursuri: Paintball, fotbal, Miss Tuning, concurs de tricouri ude, etc.- Evenimente & Lifestyle: De-a lungul celor 3 zile si 3 nopti vor avea loc concursuri cu premii pentru public, iar 3 DJ cunoscuti vor mixa continuu.
Tuning Fever se va desfasura in statiunea Mamaia, in parcarea dintre Club KMY’s si Club/Hotel Scandinavia, vizavi de Hotel REX (zona cunoscuta ca si “zona Class-1″), pe o suprafata de 15.000 mp. Locatia va fi impartita in 2 zone distincte, zona CLUBURILOR si zona STANDURILOR. Organizatori: Xtreme Club Emotion si Eyedeal. Coorganizatori: X-Team Racing Club si Anonimous Motorsport.



CtLife

duminică, 20 iulie 2008

"Rapid nu se schimbă, aşa cum marea nu capătă culoarea ochilor iubitei comandantului de vas!"



vineri, 18 iulie 2008

ei şi-au pus amprenta...



Coleg de cameră cu Moartea


Întunericul nopţii se lăsase peste salonul de spital. Femeia tremura uşor în pat, fiindu-i parcă frică până şi de bătăile propriei inimi. Se mai auzea câte un foşnet, care o speria şi mai tare.

Firişoare de transpiraţie rece îi curgeau pe şira spinării. Îi era frig, însă nu se putea mişca din cauza fricii. „Cum să fac?“, se gândea în timp ce încerca să se încurajeze. „Voi trece şi de noaptea asta. Trebuie să fiu bine, trebuie să rezist!“. I se făcuse sete, medicaţia pe care asistenta i-o administrase câteva ore mai devreme, la lăsarea serii, nu îi priise. Simţea cum membrele îi amorţesc, cum capul îi vâjâie, cum nu mai are aer. Stătea cu faţa la perete şi singurul lucru pe care îl putea face pentru a-şi mai potoli teama era să se roage încet, pentru a nu deranja trupul ce-i stătea alături. „Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta...“, reuşea să bâiguiască. Până o podidiră lacrimile. Simţea că nu mai rezistă, că presiunea este prea mare. Se imagina într-un film de groază, într-un labirint fără scăpare. Vedea, cu coada ochiului, o umbră care aluneca încet pe peretele alb. Nici nu mai ştia dacă este reală sau dacă este doar o fantasmă. Ştia doar că în patul de lângă ea zăcea un trup inert, fără suflare, rece... Cadavrul îi era, de câteva ore, vecin de cameră şi nici nu realiza dacă însăşi Moartea îi stătea alături. Poate chiar venise să o ia pe ea, poate umbra de pe perete era coasa... nici nu mai ştia ce să creadă. Simţea că înnebuneşte. Din fericire, cele scrise mai sus sunt doar produse ale imaginaţiei mele. Însă, orice are un sâmbure de adevăr, nu-i aşa? „Mama a dormit în salon cu mortul“, mi-am auzit spunând ieri o colegă. Nu m-am putut abţine să nu-mi imaginez întâmplarea. Şi a ieşit ce aţi citit mai sus. Câteva minute mai devreme, altcineva îmi spusese că o femeie în vârstă, în suferinţă, stătuse alături de un cadavru timp de trei ore, pentru că asistentele nu avuseseră timp să-l ia din salon. Deja m-am plictisit să tot repet scrierile despre „aşa-zisul sistem european de sănătate“. Nu mai vreau să simt lehamitea care pune stăpânire pe mine atunci când calc într-un spital. Pot să mai spun un singur lucru: nu este normal, doamnelor şi domnilor cu halate albe. Nu este uman, d-apăi normal. Puneţi-vă în locul personajului principal din povestea mea. Voi sunteţi meniţi să alungaţi Moartea, nu să o aduceţi aproape de noi!

miercuri, 16 iulie 2008

song of the day

Oraşul care miroase a cremă de plajă


Nu vi se pare că urbea în care trăim miroase în timpul verii a cremă care protejează pielea împotriva razelor solare?

Hoardele de turişti aduc după ele parfumul înţepător al alifiilor folosite pentru a nu ne prăji prea tare la soare. Ştim că noi, constănţenii, suntem mai ignoranţi din acest punct de vedere. Nu vedem mereu pericolul la care ne supunem atunci când stăm să ne prăjim sub razele astrului zilei. Nu ne gândim că marea este murdară, nu simţim mirosul algelor ca şi cum ar fi „mireasmă“ de hazna. Nu vedem marea murdară şi nu ne speriem de meduze. Nu vedem scoicile, nu ne ferim de înţepăturile lor. De câte ori nu v-aţi tăiat pielea membrelor inferioare în bucăţelele mici de scoici aduse la mal de mare, uscate de soare şi păstrând pe ele urmele de sare? De câte ori v-aţi crizat când aţi păţit aşa ceva? Este firesc să simţim întinderea de apă ca fiind a noastră, este normal ca la un moment dat să ne identificăm cu ea. Acum vreo două seri l-am auzit pe Mircea Badea spunând că marea miroase a... rahat. Că nu avem staţii de epurare, că litoralul miroase a hazna. Citea din presa centrală un subiect preluat apoi şi de cea locală. Politizat sau nu, subiectul poate fi valid. Nu neg, poate or avea dreptate. Dar cum se face că noi, cei care trăim aici, în apropierea apei mult hulite nu simţim „aroma“ pestilenţială? Ştim să deosebim un WC de algele putrezite sub razele soarelui. Dar voi ştiţi, dragi turişti? Ştiţi să vă daţi seama când marea este agitată, nemulţumită, nefericită, când anunţă ploi şi furtuni sau când vi se arată frumoasă, limpede şi rece? Cum se schimbă curenţii şi cum i se schimbă culoarea? Nu ştiţi. O huliţi, dar cu toate astea tot în ea vă scăldaţi. Pentru că, după cum tot Badea spunea, sunteţi prea snobi ca să nu veniţi pe plaiurile mioritice, mult prea costisitoare. Daţi bani mulţi ca să vă scăldaţi în hazna? Atunci vă adresez o ultimă întrebare: pe vremea când comuniştii erau la putere, când turismul litoral era în floare, când turiştii străini ne populau în număr foarte mare plajele, aveam mai multe staţii de epurare? Marea era mai curată? Sau şi atunci erau la fel de mulţi snobi ca şi acum?

marți, 15 iulie 2008


nu ştiu de ce dar astăzi nu am fost în apele mele. poate doar aşteptam ploaia şi nimic mai mult. evident, picăturile mult-dorite au venit la un moment dat şi odată cu ele starea mea s-a schimbat puţin. cei apropiaţi mie ştiu cât de neîncrezătoare sunt câteodată. cum nu vreau să cred până nu văd. de mult nu mai zărisem urme de sentiment pe care să le şi cred, până astăzi. aglomeraţie mare... stăteam la o coadă să-mi iau ceva de mâncare şi probabil că vremea urâtă adusese toţi turiştii în zona aia. erau, evident, înfometaţi. şi stăteau la aceeaşi coadă ca şi mine. în spatele meu.. un cuplu. el latino american, cu părul lung, prins în coadă, cu pielea cafenie şi trăsături de om al Anzilor. ea, rebelă, cu părul desfăcut şi un aspect de lolită brunetă. un tunet scurt urmat de primele picături de ploaie. fără să vreau m-am uitat la el. când cel dintâi semn de ploaie s-a făcut simţit, bărbatul s-a uitat la femeia lui şi i-a zâmbit într-un fel atât de afectuos, arătându-i picurii, cu ochii luminaţi de bucuria finală a aşteptării unui strop de răcoare. până la urmă nu ploaia mi-a schimat starea... ci zâmbetul bărbatului care a împărtăşit cu iubita lui bucuria de a primi ploaia în suflet. poate că după atâta secetă sufletească aveam nevoie de precipitaţiile sub formă de sentiment... de orice fel ar fi simţirile astea...




song of the day

luni, 14 iulie 2008

sa fii cuminte ... part II




evident, iar am auzit "să fii cuminte, Cori“. şi am răspuns, bătând din genele rimelate: "Dar sunt mereu“. normal, gândul îmi zbura prin alte părţi. pe unde, voi spune mai târziu. însă, mă uimeşte ipocrizia şi puterea de a spune cuiva să fie cuminte în condiţiile în care TU, cel care rosteşti hidoasa propoziţie, nu eşti cuminţel deloc. aş mai zice şi eu, să ai neobrăzarea să spui aşa ceva.. dar atunci când te ştii cu obrazul curat. nu când ţi se face dor de persoana căreia îi spui obsesiv să fie cuminte, numai atunci când n-ai altele de făcut. oricum... răspusul meu, la fel de ipocrit ca şi zicere de mi-a atins timpanul, a fost pigmentat cu un zâmbet ironic şi voit siropos. mă simţeam ca-n "Tânăr şi neliniştit“. cînd unul şi-o trage cu una şi apoi se ducea la nevastă-sa, fără regrete. dar cine nu face asta, veţi spune. voi auzi: "ce, tu nu ai făcut-o?“. Oho .. şi încă ce am mai comis-o într-o anume perioadă. tocmai d-aia ştiu că mai bine te abţii de la "să fii cuminte“, cu riscul de a părea indiferent. o vorbă nu-ţi garantează fidelitatea celui de lângă tine.un cuvânt nu aduce dragostea, aşa cum o floare nu aduce primăvara, aşa cu un "te iubesc“ nu umple întotdeauna o inimă. ar trebui să ştim asta. şi ar trebui să renunţăm la posesivitate. mai ales atunci când nu avem ceva-ul ăla pe care simţim că-l dominăm, că-l stăpânim. putem ţine în frâu un corp, însă un suflet se leagă de pat mai greu....

Unde-s snobii de altă dată?

Sincer vă spun: mă aşteptam să văd hoardele de îmbogăţiţi peste noapte mişunând printre exponatele de la Luxury Summer.

Că doar ştiţi cum este... românul nu-i român destul până nu e şi fudul. Chiar credeam că voi găsi vedetuţe neimportante dându-se în stambă şi probând ceasurile de zeci de mii de euro, lipindu-şi urechiuşele fine de telefoanele costisitoare. Însă, nu contează preţul, atâta timp cât suntem în trend, nu? Că doar, mai nou, orice apariţie a celor mai mult sau mai puţin cunoscuţi în revistele de cancan este asezonată de prezenţa unui Vertu. Sau, a doua variantă ar fi fost să-şi cumpere trabucuri, împachetate în cutii de lemn pe care este scris mare numele firmei producătoare, evident, una de renume. Dar nici cei care au încercat să aţâţe fumătorii nu au reuşit mare brânză. Şi asta chiar într-o sâmbătă după-amiază, când se ştie că Mamaia se umple de staruri fără strălucire, care aleg să-şi etaleze ţoalele de firmă prin cluburile din staţiune. Că aşa este la modă: să vii la Mamaia, într-unul dintre cele două cluburi cu nume răsunătoare, să bei apiţă cu lămâie şi să te fâţâi de colo-colo salutându-ţi cunoscuţii sau, după caz, necunoscuţii. Însă nici cei ale căror poze ar putea fi puse cu uşurinţă în DEX lângă definiţia cuvântului snob nu au venit la Luxury Summer. Ca să nu mai spunem de Radu Mazăre, care şi-a anunţat prezenţa, dar nu a mai binevoit să apară. Chiar nu a fost primarul interesat de ceasurile de zeci de mii de euroi? Sau de bărcile cu motor, atât de dragi inimii sale? Şi nici măcar de duduiţele frumos îmbrăcate şi machiate, prezente în orice colţ al cortului în care a avut loc expoziţia? Pentru că, dacă nu ştiaţi, edilul macho de la malul mării nu lipseşte de la nici un eveniment de gen, unde mai agaţă din priviri câte o tânără domniţă. Fetişcana nu rămâne indiferentă şi dă ingenuu din genele rimelate. Primarul îi zâmbeşte din mers şi o face să roşească. Că doar, trebuie să-şi arate şi el într-un fel masculinitatea, cel puţin în dăţile când nu apare la braţ cu vreun exemplar ţesălat, de gen feminin. Una peste alta, nici snobii autohtoni, dar nici cei din alte părţi ale ţării nu au binevoit să se clătească în luxul de summer. Acum, stau eu şi mă gândesc, poate n-o mai fi în trend să apari la evenimente de genul ăsta. Poate e la modă să îţi iei ţoale second hand şi să te dai umil, chiar dacă te duci în cluburi unde se bea şampanie de 15.000 de euro. Că doar nu s-or gândi copiii de bani gata la românii care nu au nici după ce să bea apă...

song of the day

Luxury Summer, lipsit de Mazăre şi de strălucire




# Organizat în weekend în staţiunea Mamaia, târgul de produse de lux nu a atras publicul # Nici pe cel potent din punct de vedere financiar, însă nici oamenii de rând, curioşi să vadă produse pe care doar şi le-ar putea visa

Intro
Ceasuri din aur, mobilier, pietre preţioase, ambarcaţiuni, jacuzzi, un elicopter, automobile cu preţuri exorbitante, trabucuri, dar şi produse cosmetice. Cam asta puteau cumpăra cei cu dare de mână de la târgul de lux. Însă, se pare că nici măcar cei cu bani nu au fost interesaţi de evenimentul organizat de Power Marine.

Chiar dacă anunţau înaintea începerii evenimentului că se aşteaptă la peste cinci mii de vizitatori, Luxury Summer nu a stârnit curiozitatea celor care îşi petrec vacanţele în staţiunea Mamaia. Nici măcar expozanţii nu au fost mulţumiţi de organizare. Aceştia s-au plâns de spaţul mic de expunere şi de dimensiunile reduse ale cortului care a găzduit evenimentul. În plus, nici vânzările nu au mers prea bine, ba din contră. Reprezentanţii unei firme distribuitoare de trabucuri Cohiba, una dintre cele mai renumite firme la nivel mondial, povesteau că vizitatorii au lipsit, iar vânzările au fost mult sub aşteptări. În prima zi reuşiseră să vândă numai câteva trabucuri şi asta în condiţiile în care, spun ei, piaţa bucureşteană îi îmbogăţeşte lunar cu câteva zeci de miliarde. Preţurile pentru tutunul de lux variau între 165 şi 2.400 de lei.

Ceas de 92.000 de euro

Evident, bijuteriile pe patru roţi, dar şi cele plutitoare au făcut deliciul puţinilor spectatori, însă, foarte mulţi dintre ei s-au arătat interesaţi de adevăratele giuvaere, cu mecanisme lucrate manual, placate cu aur şi împodobite cu pietre preţioase. Evident, este vorba despre ceasurile de lux. „Avem şi ceasuri bărbăteşti şi ceasuri de damă. Spaţiul de expunere este destul de mic şi am încercăm să arătăm produsele cele mai interesante“, a spus reprezentantul uneia dintre firmele distribuitoare de orologii de mână. Vânzări nu au avut, însă se consolează cu faptul că au folosit expoziţia ca pe un prilej de a-şi arăta marfa. „Spaţiul este cam mic. Oamenii sunt obişnuiţi să vadă ca la Romexpo, spaţiul acela uriaş. Însă, avem ceasuri ce pornesc de la 3000 de euro şi ajungem la cel mai scump exponat, un ceas Franck Muller Tourbillon, din aur roz, care costă 92.000 de euro. Are un mecanism inventat de unul dintre cei mai mari ceasornicari din lume, Breguet, care îl ajută să fie foarte precis. Ceasurile de damă sunt, în mare parte, cu diamante, însă, mai avem şi cu safire, rubine şi smaralde. Pentru constănţeni vom deschide un magazin într-unul dintre cele mai mari hoteluri din staţiunea Mamaia“, a mai spus reprezentantul firmei distribuitoare. Clienţi celebri ai mărcii elveţiene Franck Muller sunt Demi Moore, Robin Williams şi Elton John. Unul dintre cei care poartă la mână un ceas Breguet este şi vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir. „Avem ceasuri cu preţuri între 10.000 şi 45.000 de euro. Cel mai scump este un ceas Parmigiani făcut pentru yachturile Pershing, un ceas într-o ediţie limitată de 115 bucăţi cu o carcasă din aur roz şi un mecanism automatic“, a declarat reprezentantul firmei Cellini.

Nelipsitul Vertu

În mod cert, de la un astfel de târg nu puteau lipsi celebrele telefoane Vertu, în mare vogă printre vedetele din întreaga lume. Chiar şi Mutu are un astfel de telefon mobil. Se pare că pantofii au atras totuşi cumpărători, chiar dacă în număr foarte mic, mai precis doi. „Am vândut două perechi de pantofi, una de şase şi cealaltă de şapte milioane. Clienţii au fost oameni obişnuiţi, nu vedete“, spune reprezentanta singurei firme care deţine franciza Baldinini, un brand italian de lux. Cel mai scump produs adus în expoziţie a fost o geantă neagră, de 27 de milioane.

Primarul a dat luxul pe Geoană

Chiar dacă şi-a făcut anunţată prezenţa, primarul Radu Mazăre nu a mai ajuns la Luxury Summer. Se pare că edilul a fost prins în capitală, atât vineri cât şi sâmbătă şi că din acest motiv nu a mai ajuns la eveniment. Totuşi, dealerii de ceasuri i-au făcut o propunere, fiind ştiută pasiunea lui Mazăre pentru orologii de mână: „Cred că i s-ar potrivi un ceas de la Audemars Priguet sau mărci mai puţin cunoscute, de yachting sau de activităţi sportive în aer liber“. Ionuţ Barbu, directorul Power Marine nu consideră, însă, absenţa edilului un minus al evenimentului. „Dacă dumneavoastră credeţi că absenţa lui Radu Mazăre a fost un eşec, mi-l asum. Însă eu nu cred aşa ceva. Pe de altă parte, este posibil ca, totuşi, sâmbătă seară să fi ajuns pe la 11.30, nu la 19.00, aşa cum anunţase. Nu ştiu, am spus că este posibil. Ştiu că a fost în Bucureşti şi că a rămas pentru ziua lui Mircea Geoană“, a declarat şeful Power Marine.

Expozanţi nemulţumiţi, organizatori liniştiţi

În legătură cu nemulţumirile expozanţilor, Barbu nu a avut foarte multe de comentat: „Niciodată nu poate fi toată lumea mulţumită. Dacă s-a spus că taxa este mare, eu vă spun că nu consider acest lucru. a fost de 200 de mii, apoi am micşorat-o. Până la urmă a fost un târg de lux, la care ar fi trebuit să participe cei care îşi permit să cumpere aşa ceva. Nu pot să vorbesc cu nea George care nu are bani, ci cu nea Costică, care este un potenţial client“. Cu toate că directorul Power Marine a vorbit despre o taxă de intrare de 200 de mii, site-ul evenimentului arată că aceasta a fost, de fapt, de 400 de mii. Barbu nu a înţeles nici plângerile participanţilor în ceea ce priveşte spaţiul de expunere. „Industria de lux este încă la început în ţara noastră. Aşa cum arată industria arată şi expoziţia. Standurile sunt de la 10 mp la 200 mp. Nu vă pot spune preţurile, pentru că s-au negociat nişte contracte confidenţiale“, a mai spus Ionuţ Barbu. Site-ul www.luxurysummer.ro spune că taxa de participare pentru firme a fost de 200 de euro, iar chiria pentru un metru pătrat ocupat de stand a fost de 100 de euro/mp în interior şi 30 euro/mp în exterior. Expozanţii au beneficiar de discount-uri de la 5 la 15%, în funcţie de suprafaţa ocupată.

vineri, 11 iulie 2008

~~~~~~~



Faz tempo que meu coração não bate assim

bune de visat cu ochii deschisi :)



songs of the day

Ivete Sangalo












Botezatu face show la Bamboo



Două evenimente de marcă vor avea loc, în acest weekend, în clubul Bamboo din Mamaia.

În această seară, renumita trupă DJ Project va susţine un concert de excepţie. Sâmbătă, de la ora 22.00, va avea loc lansarea, în premieră în ţara noastră, a extravagantei sticle Dom Perignon White Gold Jeroboam. Fastuosul spectacol a fost conceput, special pentru această ocazie, de Cătălin Botezatu. Sinonim al forţei şi al seducţiei, „şampania starurilor“ va fi prezentată publicului într-un ambient luxuriant, în cea mai pură formă, ca cea mai frumoasă bijuterie. Designul sticlei evocă o rochie haute couture, ce alunecă eteric, pe covorul roşu, fiind expresia rafinată a celor mai selecte şi fine băuturi. Drapată în aur alb, purtând semnătura unui celebru designer, sticla de Dom Perignon va putea fi achiziţionată contra sumei de 15.000 de euro, exclusiv în clubul Bamboo.

Mazăre: „Şi femeile se tunează. Cu botox, cu silicon...“






Milioane de euro au răsărit vinerea trecută, în piaţeta din faţa Cazinoului din Mamaia. Modificate, vopsite în culori stridente, strălucitoarele maşini prezentate în prima zi a Exotic Car Show au atras sute de turişti

„Nebunie şi pasiune“, aşa definesc împătimiţii de tunning plăcerea de a conduce automobile modificate. Şi, de obicei, pasiunea lor costă mult. Piaţeta din Mamaia a fost „invadată“ de mărci precum Ferrari, Chrysler, BMW, Hummer, Subaru, Audi, Porsche, Hyundai, Dodge, dar şi de mioriticul Logan. „Cel puţin zece mii de euro. Cam atât costă cea mai modestă modificare a unei maşini“, spune unul dintre participanţi. Un altul povesteşte că a lucrat la maşina sa aproape şase ani, pentru a o aduce la forma actuală. Roşu, bolidul strălucea sub soarele de iulie şi atrăgea toate privirile. „Am umblat la interior, exterior şi la partea mecanică integral. Investiţia totală se ridică la 15 - 16 mii de euro. Maşina a valorat, când am cumpărat-o, 4.000 şi ceva de dolari. La exterior am pus bară faţă, bară spate, capotă, praguri, jante, suspensii sport. Interiorul este modificat tot. Toate modificările sunt făcute în Constanţa“, spune proprietarul maşinii.

„Fetele reacţionează... grav“

Crede că „boala“ de care suferă necesită o pasiune foarte mare, multă răbdare şi, evident, foarte mulţi bani. Însă, pasionaţii de tunning recunosc un lucru: Bucureştiul conduce detaşat, atât din punct de vedere al numărului de maşini modificate, cât şi din cel al prezenţei la evenimentele internaţionale de gen. Ionuţ Popescu, reprezentantul unei firme de design auto, are un BMW pe care l-a modificat singur şi în care a băgat aproximativ 30 de mii de euro. Atunci când a cumpărat-o, maşina costa doar zece mii de euro. „Am modificat-o singur, într-un an. Trebuie să ştiţi că, în eventualitatea unei vânzări, nu iei niciodată pe maşină cât investeşti în ea. Fetele reacţionează... grav. Nu se compară cu o maşină de serie. Întorc capul tot timpul după tine, oriunde ai fi. Am mai mult succes la femei cu maşina, dar nu merg pe principiul ăsta. În primul rând, am făcut-o pentru mine. În al doilea rând, e făcută pentru public, pentru lume, să o vadă, să o admire. Am participat cu ea la expoziţii în Ungaria şi peste tot am luat numai locul I“, spune Popescu. Pasionatul de maşini povesteşte că unul dintre clienţii celebri ai firmei pe care o reprezintă este Cabral, care are un Mercedes E Classe 230, pe care a pus boxe de 5.000 de waţi. „Este o modă. Tunning-ul a început să prindă aripi în ţara noastră, însă, din păcate, nu avem şosele bune. Maşina mi-o ţin într-un depozit cu camere de luat vederi. Nu prea o scot. De zi cu zi, am un Touareg, mult mai bun pentru şoselele din România. Urmează să-l tunez şi pe el. Am comandat jante de 5.000 de euro. Sunt multe maşini modificate acum. Am văzut şi un Tico tunat. Într-adevăr, nu seamănă cu maşinile de serie. Probabil că posesorii maşinilor de acest fel sunt adevăraţii pasionaţi. Însă, dacă mergem pe stradă, oamenii tot la maşina mea se uită“, mai explică Ionuţ Popescu.

Babinciuc are AMG de o sută de mii

Se pare că cea mai valoroasă maşină din Constanţa ar fi cea a omului de afaceri Cameliu Babinciuc. Kmy, aşa cum îl ştiu apropiaţii, a dat o sută de mii de euro pe modificarea Mercedesului AMG de culoare albă pe care îl conduce. Babinciuc a considerat că pielea Versace face toţi banii, aşa că şi-a „cosmetizat“ maşina atât la interior, cât şi la exterior. Pielăria de acest gen nu poate fi procurată decât la comandă, din străinătate. „În Constanţa am mai văzut Porsche şi un Touareg alb, modificate. Însă, puterea tot din Bucureşti vine. Noi dominăm, atât în ţară, cât şi în străinătate“, a concluzionat Ionuţ Popescu.

Fratele şi prietenii, aduşi în horă

Primarul Radu Mazăre n-a scăpat ocazia de a se afişa în public nici măcar în ziua în care a împlinit 40 de ani. Sâmbătă seara, în cea de-a doua zi a evenimentului, edilul şi-a făcut apariţia la expoziţia de maşini care a avut loc în piaţeta Cazinoului din Mamaia. Şi asta mai ales pentru că a fost ziua dedicată maşinilor sale preferate, cele de epocă. A participat la concurs cu două dintre bijuteriile pe care le deţine: Dictator-ul şi Morgan-ul. Şi a fost foarte mândru de ele. Însă, şi-a adus şi prietenii şi colegii de partid în hora expoziţiei. Aşa se face că la eveniment au participat cu maşini trecute de prima tinereţe atât consilierul Nicolae Moga, cât şi viceprimarul Gabi Stan, dar şi fratele edilului, Mihai Mazăre. Sute de curioşi au contemplat exponatele, multe dintre ele maşini rare şi foarte frumoase. Evident, premiile s-au dat... bine.

Patru premii în ograda PSD-ului

Cea mai frumoasă maşină a fost ales Auburn-ul din ’36, al lui Mihai Mazăre. Stundbacker Dictator-ul sărbătoritului a fost cea mai veche maşină, iar cel mai impozant a fost considerat Jeep-ul CJ7, al lui Gabi Stan. Nicolae Moga a plecat acasă cu distincţia obţinută pentru „cea mai de teren maşină“. Consilierul PSD-ist şi-a expus Willys-ul din 1954. Au mai câştigat aprecierea juriului, format din Roxana Ciuhulescu, Radu Budeanu, Eliza Şerban, Ionuţ Barbu şi condus de Ion Ţiriac, maşinile lui Elan Schwartzenberg, soţul Mihaelei Rădulescu, un Mercedes 200 S, dar şi Excalibur-ul unui anume Marcel Butuz. Cel mai sexy automobil a fost ales un Ferrari Dino 260 GTC. Întrebat dacă face o comparaţie între maşini şi femei, Radu Mazăre a glumit făcând referire la prima zi a evenimentului, cea dedicată automobilelor modificate: „Da, acum fac. Pentru că şi femeile sunt modificate, ca şi maşinile. Mai un botox, mai un silicon“, a zâmbit, ştrengăreşte, primarul. De altfel, şi îmbrăcămintea i-a dat un aer... de gangster. Cu un „ţol festiv“ a la Jim Carrey în filmul „Masca“, şeful administraţiei publice locale a făcut senzaţie. Toţi ochii au fost aţintiţi asupra sa. Ion Ţiriac, preşedintele juriului, şi-a cerut scuze în faţa lui Mazăre, dar şi a asistenţei, că a venit îmbrăcat, tocmai de ziua edilului, ca un „băiat de la un atelier auto“. Evident, primarul a primit ovaţii la scenă deschisă. Până şi mama Roxanei Ciuhulescu a fost foarte impresionată de Mazăre şi a dorit să aibă o poză, ca amintire, cu el.


Mama lui Mazăre s-a ferit de presă

De altfel, se pare că a fost ziua mamelor, pentru că şi cea care i-a dat viaţă a participat la eveniment. Prezenţă distinsă şi discretă, mama celor trei fraţi Mazăre, Radu, Mihai şi Alexandru, a venit însoţită de câţiva prieteni şi a băut limonadă rece. A spus că nu vrea să dea declaraţii presei pentru că nu este o persoană publică, însă a recunoscut că este foarte mândră de cei trei fii ai săi.

Trandafiri de la Lucia Morariu

Doamna Mazăre a fost însoţită, de-a lungul perioadei pe care a petrecut-o pe terasa de lângă Cazino, pe rând, de Tania Budi, Liviu Tramudana sau Nicolae Moga. Apoi, după ce discursul fiului a luat sfârşit, a luat loc, împreună cu cei invitaţi de edil, pentru a sărbători ziua de naştere a lui Radu. Pe terasa cu pricina trona, lângă masa primarului, un mare coş cu trandafiri. Cartea de vizită spunea scurt: „La mulţi ani! Lucia Morariu“. Însă, secretarul de stat din cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului nu a vrut să recunoască faptul că l-a cadorisit pe Mazăre cu trandafiri galbeni. „Este o chestie personală. Dacă vrei să afli mai multe, întreabă-l pe el“, a replicat Lucia Morariu.

Dominator-ul expoziţiei

Duminică, ultima zi a evenimentului, a fost dedicată maşinilor de lux. Mercedes-uri de sute de mii de euro, Porsche-uri, Jaguar, Bentley, Lamborghini-uri, Ferrari, Aston Martin şi alte mărci, „interzise“ oamenilor cu venituri modeste, au fost expuse spre deliciul celor prezenţi. Admirate şi dorite, probabil că exponatele vor face obiectul visurilor multor dintre vizitatorii de ieri ai expoziţiei Exotic Car Show. Însă, fără doar şi poate, vedeta zilei a fost un impunător Ford Dominator, înmatriculat în Braşov. Chiar dacă majoritatea exponatelor au fost aduse din Capitală, nici constănţenii nu s-au lăsat mai prejos. Au fost arătate lumii maşinile deputatului PSD Eduard Martin şi cea a omului de afaceri Cameliu Babinciuc. Primul are un Lamborghini Gallardo din 2007, serie limitată nera, cu motor de 5000 centimetri cubi şi 520 de cai putere. Babinciuc şi-a adus în piaţetă bijuteria albă: un Mercedes SL 55 AMG din 2006, tunat în Germania.

Mazăre: "Auburn-ul meu e ca femeia: cu picioare lungi, faţă frumoasă, fără air-baguri, fină şi comodă“


Edilul Radu Mazăre va fi vedeta ediţiei de mâine a emisiunii Pro Motor, difuzată de postul ProTV
Programul prezentat de Roxana Ciuhulescu îi dă ocazia primarului Constanţei să-şi laude iubirile pe patru roţi. Cum nicio femeie nu s-a dovedit a fi constantă în viaţa junelui prim ce conduce destinele oraşului, se pare că automobilele au întâietate în viaţa personală a lui Mazăre.
Colecţionar împătimit, controversatul primar a acceptat să se întâlnească cu echipa emisiunii de la ProTv chiar la el acasă, pentru a-şi prezenta colecţia de maşini rare. La Pro Motor, curioşii au ocazia să descopere cum arată un Studebaker Dictator din 1937 sau o replică Auburn din 1934. Cele două maşini proaspăt achiziţionate de Radu Mazăre se adaugă unei colecţii care mai include un Willis, un Morgan, o Toyota, dar şi o replică după un Lincoln Zephyr. Şi pentru a fi în ton cu maşinile, Mazăre a sosit la întâlnirea cu Roxana Ciuhulescu într-un costum model al anilor ’40, creaţie Doina Levintza. Prezentatoarea a aflat de la primarul Constanţei că la birou şi prin Mamaia merge întotdeauna la volanul Auburn-ului, o maşină cu un motor foarte puternic de 5,7 l, de Corvette, o maşină cu bord de lemn şi inserţii metalice, cu volan de lemn şi cutie automată, dar fără centuri de siguranţă pentru că pe vremea aceea automobilele nu erau prevăzute cu aşa ceva. În viziunea edilului, acest autoturism este ca o femeie: cu picioare lungi, faţă frumoasă, fără air-baguri, fină şi comodă. În schimb, Mazăre compară Studebaker-ul Dictator din 1937 cu un alt gen de femeie: o doamnă pe la 40 de ani, elegantă, distinsă, impecabilă şi foarte puternică. Cât despre automobilul său Willis, Mazăre a mărturisit că este o maşină de campioni, un model pe care l-a condus chiar şi Fidel Castro, când a câştigat Havana, dar şi americanii, când au ieşit învingători din al Doilea Război Mondial. Abia trecut de pragul celor 40 de ani, Mazăre a dezvăluit că mama sa cunoaşte toate mărcile de maşini, dar mai ales pe cele pe care le posedă el. Însă nu a vrut să deconspire cât l-a costat colecţia de frumuseţi pe patru roţi şi nici de unde le-a achiziţionat. Întrebat când va scoate taxa auto de la intrarea în Mamaia, Radu Mazăre i-a spus Roxanei Ciuhulescu că nu are de gând să facă acest lucru pentru că îl ajută să plătească spectacolele de dans şi muzică pe care le oferă turiştilor, dar şi pe cele aviatice sau pe apă. Şi pentru că iubeşte muzica, primarul constănţean a mai declarat pentru Pro Motor că în maşină ascultă, pe timpul zilei, numai muzică latino-americană, pentru a fi în ton cu vacanţa, iar seara se desfată cu ritmuri greceşti.

miercuri, 9 iulie 2008

„Înainte să pleci, lasă cheia sub preş“

Mă tot gândesc ce-i în sufletul unuia care-şi pune casa la bătaie, doar ca să câştige ceva bănuţi în plus, aşa, de sezon.
Tot văd pe marginea drumului oameni cu chei în mână. Şi în acelaşi timp îmi vin în cap versurile unei melodii a lui Ombladon: „Înainte să pleci, lasă cheia sub preş, eşti doar un vis urât care s-a întins pe ani grei, ai ştii şi tu dacă te-ai privi prin ochii mei“. Spuse într-un alt context, vorbele lui Ombladon mi se pare că se potrivesc de minune în cazul celor care-şi flutură cheile de la apartament pentru a atrage sezoniştii. Eu, sinceră să fiu, nu mi-aş lăsa casa călcată în picioarele pline de nisip ale celor veniţi în concediu, pentru nimic în lume. Pe de altă parte, cartierul în care stau eu, din cauza poziţiei lui faţă de mare, se umple în fiecare vară de turişti. Şi, sincer sunt foarte enervanţi Înţeleg că omul mai vrea să plece şi în vacanţă. Să vină la mare şi să se distreze. Dar nu pot să pricep cum nu înţeleg că noi muncim şi ne ducem traiul cotidian în timpul dezmăţului lor. Şi nu pot respecta chestia asta. Revenind la „oamenii cu cheia“, chiar mă întreb dacă sutele de ore pe care şi le petrec... la şosea le aduc satisfacţiile mult aşteptate, din punct de vedere financiar. Am auzit de câştiguri fabuloase, pe timpul verii, însă, oare de ce sunt din ce în ce mai mulţi cei care stau pe marginea şoselelor din Mamaia şi de la intrarea în oraş? Dacă le-ar merge atât de bine, nu ar trebui să mai stea şi p-acasă? Că doar nu au palate de închiriat, ci doar mici apartamente de bloc sau câte o casă, în cel mai fericit caz. Oricum, cazarea de acest tip a luat amploare, iar hotelurile şi-au pierdut ceva muşterii. Doar atât să nu uitaţi, să le spuneţi sezoniştilor.. să vă lase cheile sub preşul de la intrare.

marți, 8 iulie 2008

blind date part I


Două zuze.. să le spunem Alina şi Corina au ieşit vinerea trecută la un suc cu un tip de 21 de anişori. cum s-a întâmplat asta? Dintr-o prostie a uneia dintre zuze (uneori, aia mai mare le comite mai rău) tinerelul a pus mâna pe numărul de telefon. buuun. şi s-a ales şi cu întâlnirea. să fie clar un lucru: zuzele nu au vrut decât să vadă cam la ce se aşteaptă un copilaş de vârsta lui de la nişte gagici de aproape 30 de ani. şi... surpriză: "AAA, păi eu am avut şi prietenă de 36 de ani!“, zise baiatul, plin de încredere în propria persoană. după ce ne-a spus cum stă treaba cu diferenţa între fetele de 18 ani care suna ca nebunele, vor fişă de parcurs şi mai vor şi fel de fel de alte chestii, şi cele de peste 30 de ani, acre sunt ni;te WOW care te lasă în pace să-ţi vezi de ale tale, tipul le întreabă pe zuze unde lucrează. "În presă“, răspunseră ele prompt. acu` vine partea STRONG: "Şi ce scrieţi voi acolo?? anunţuri de imobiliare???“. cred că vă puteţi imagina uimirea noastră. serios. am cunoscut tineri care nici măcar nu atinseseră vârsta majoratului şi ştiau super multe chestii. ăsta, la 21 de ani nu ştia ce înseamnp să scrii la un ziar. "Mă uit numai pe poze, la Libertatea. nu mă interesează altceva“. din câte ştiu eu şi cimpanzeii se uită la poze. ba mai mult, unii dintre ei mai şi pictează. copilul nostru n-a atins încă performanţele unei primate, din punctul ăsta de vedere. oricum.. Audi-ul pe care i-l cumpăraseră mami şi tati îl faceau "cineva“. poate... în lumea lui.


în orice caz, zuzele s-au decis să repete experienţa blind date-ului, numai aşa, de distracţie. să mai cunoscă specimene d-astea. poate aşa, atunci când vor da peste oameni normali n-o să mai facă pe mironosiţle şi n-o să le mai caute nod în papură.


Vom reveni ;))

duminică, 6 iulie 2008

...

Să vezi după foarte mulţi ani pe cineva care odată a făcut parte din tine ... poate fi şocant. am trecut eu prin starea asta aseara. te-am văzut... m-am ferit de tine şi apoi am căzut pe un gând mic ;)). se pare că unele amintiri nu se uită, ci doar se depozitează undeva, într-un cotlon al memoriei şi sunt gata să iasă la suprafaţă la cel mai mic impuls. nu ştiu de ce "intîlnirea“ de aseară m-a bulversat. nu mă mai gândisem de prea mult timp la tine. sau poate că lipsa prezenţei fizice, timp de atâţia ani, nu mi-a mai dat prilejul să o fac ... cine ştie? eu, în nici un caz nu... în orice caz, mi-am dat seama că rănile se închid, însă urmele rămân întotdeauna. mi-a fost frică să te văd mai bine, teamă să mă uit în ochii tăi. din fericire am putut evita asta. sper să nu se mai întâmple chestie de aseară. NICIODATĂ. pentru că, oricât de mult timp ar trece... ceva nu se schimbă niciodată. iar "ceva-ul“ ăsta mi-e frică să-l recunosc şi in faţa mea

vineri, 4 iulie 2008

song of the day... the easy way ;)

Cele mai tari iluzii optice







Iluziile optice sunt de fapt erori ale perceptiei. Prin conventie, denumirea de iluzie optica este limitata la aparente senzoriale care implica perceptia miscarii si a formei. Trebuie subliniat faptul ca iluziile optice nu sunt cauzate de unele defecte ale vederii caracteristice unei persoane sau unui grup restrans de persoane, ci ele sunt valabile pentru oricine, fiind posibile ca urmare a modului insusi de constructie si functionare a sistemului vizual. Hermann Helmholtz este unul dintre cercetatorii care au studiat indeaproape in secolul al XIX-lea fenomenul iluziei optice si a ajuns la concluzia ca aceasta nu reprezinta o cauza fiziologica, ci actioneaza la nivelul interpretarii vizuale, al ipotezelor preconcepute.

miercuri, 2 iulie 2008

words are not enough



Parcările, la cheremul taxatoarelor (?!)


Uneori, noi, cei din presă, suntem privilegiaţi. Trebuie să recunosc! Un gheşeft este faptul că, în parcările administrate de municipalitate, avem liberă trecere. Sau cel puţin aşa ar trebui. Însă, ieri mi s-a confirmat că trecerea mea neîngrădită este în funcţie de cheful duduiţelor care se fac că păzesc maşinile trase pe dreapta. Ieri, în jurul prânzului, aveam treabă în zona Poştei mari. Dar, cum era foarte aglomerat, am parcat maşinuţa din dotare în faţa Teatrului Oleg Danovski. Opresc eu, căutam ce-mi aruncasem pe banchete, când, la un moment dat, o tanti ţâfnoasă s-a îndreptat spre mine: „Trebuie să plătiţi parcarea!“, îmi spune ea. „Nu“, îi replic. „Am permis de liberă trecere“. „Păi şi ce? Dacă eu dau bani pe ziare, voi de ce să nu plătiţi parcarea?“, spuse femeia, fluturându-mi prin faţa lentilelor ochelarilor o revistă colorată, cum nu produce niciun ziar constănţean. Buuun, îmi zic. Cum să fac în continuare? Îi explic faptul că parcarea este a primăriei, că noi, ziariştii, nu trebuie să plătim nimic. Ba, mai mult, îi spun că nu stau prin zonă decât cinci minute, cât rezolv o problemă. „Dar nu eşti în timpul serviciului!“, continuă să se răţoiască. Mă uit la ceas: era vreo 11 şi ceva, marţi, 1 iulie. „Oho, ba încă cum!“, îi spun eu. „Păi dacă eşti, eu cum de nu văd nicio agendă la tine în mână? Sau un aparat de fotografiat?“. Mă şi imaginam. Cu volanul, agenda, aparatul, plus reportofonul între dinţi, conducând în traficul infernal din miez de zi. Intram, cu siguranţă, în Cartea Recordurilor. Într-un final, am reuşit să o conving că este treaba ei că citeşte ziare şi este problema ei că le cumpără. Ba, mai mult decât atât, mi-a venit să-i spun să strângă mai bine bănuţii şi să-şi ia o carte. Căldură mare, monşer! Face rău, rău de tot!

song of the day