luni, 4 mai 2009

Monica Tatoiu: „Mazare este ca elevul din ultima banca"















Cum sunt văzute femeile în lumea afacerilor? Se ştie că bărbaţii din România sunt puţini misogini.

Ca sarea în bucate. Femeile de afaceri din România sunt de două categorii. Cele care au afaceri create de partenerii lor de viaţă pentru a le da o ocupaţie şi pentru a se elibera ei. Acum, în perioada de criză, se vede foarte clar că nu au avut afacerile lor. Saloane de frumuseţe, solare... au fost deschise pentru a face ceva. Mai există femei de afaceri, mai ales în zona producţiei, care au pornit de la zero. Citeam într-un ziar care a fost prima femeie de afaceri din România. Mara a lui Ioan Slavici. Femei dintr-o bucată, femeia-bărbat. Care şi-a deschis o brutărie, care şi-a deschis o mică croitorie şi care duc greul. Şi despre care ziarele nu scriu.


De ce nu scriu ziarele?

Pentru că nu este spectaculos să munceşti cinstit. Este spectaculos să furi. Este spectaculos să scrii despre cineva care a sărit etape, cineva care a crescut într-un an cât alţii în zece. Ei sunt capete de afiş. Dar nu ţine de România. Peste tot spectaculosul, ieşitul din comun, vinde. Omenia, integrarea în marea masă amorfă a celor care tropăie şi îi duc pe ceilalţi în spinare, nu contează.




Împrumută femeia de afaceri autohtonă stilul american?



Din fericire, nu. Avem încă feminitate. Încă suntem europence şi mai mult decât atât, latine.
Cum se combină afacerile cu politica în viaţa unei femei?Dacă faci afaceri cu statul, trebuie să faci politică. Dacă nu faci afaceri cu statul...




Faci şi compromisuri?



Compromisurile sunt de două feluri. Cele necesare, care sunt corecţii la coloana vertebrală a business-ului, şi mai sunt compromisuri nenecesare, murdare, care mai devreme sau mai târziu se întorc ca un bumerang când ţi-e lumea mai dragă.




Care este ponderea?



Depinde de piaţa despre care vorbim. În România, ponderea compromisurilor nenecesare depăşeşte 50%.




Care este explicaţia?



Reglementările sunt ori abuzive, ori neclare, iar autoritatea publică nu se face auzită. România are mult mai multe în comun cu o ţară de tip latino-american decât cu ţările europene.
Cum îl puteţi caracteriza pe Radu Mazăre în câteva cuvinte?Reprezentantul a 80% dintre români.




Este de bine sau de rău?



Port paşaport românesc şi nimic din ceea ce este românesc nu-mi este străin.




Este un personaj controversat, monden...



Eu sunt timişoreancă. Clanurile mafiote din Timişoara au ocupat centrul oraşului cu sprijinul primarului şi primăriei...




Să ne limităm la apariţiile în revistele glossy, pe post de James Bond.



Recent, Carlei Bruni i s-au furat nişte fotografii în care apărea goală. Ce este mai grav? O sexualitate exacerbată? El nu este căsătorit... ce treabă are? Problema nu este imoralitatea. Şi Bill Clinton a avut afaceri şi despre Tony Blair s-a vorbit şi despre Berlusconi. De fapt, este o problemă de moralitate şi de respect de sine a reprezentanţilor instituţiilor publice care cheltuiesc bani de la stat. Trăim într-o ţară europeană şi, atâta timp cât nimeni nu este condamnat, plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. Şi este valabil pornind de la preşedintele României, care este la fel de controversat...



Amândoi dansează.



Dar cred că domnul Mazăre este mai sexy decât domnul Băsescu. Eu spuneam că Mazăre este reprezentantul a 80% dintre români, pentru că se descurcă aşa cum o face orice purtător de paşaport românesc. Şi... eu mai am o vorbă. Decât cu prostul la câştig, mai bine cu deşteptul la pierdere.




Într-o emisiune la Realitatea TV l-aţi făcut golan.



N-am zis chiar aşa. Este ca elevul meu din ultima bancă. Când lua 4 la purtare, când lua 10.



Este simpatizat elevul din ultima bancă?



(râde) Profesoarele de matematică nu iubesc elevii din ultima bancă. Aveam un elev în ultima bancă, Tudose, cu care mergeam să-i tundem pe cei cu păduchi. Cu cine să faci asta? Cu elevii cuminţi din prima bancă? Nu. Ăia mergeau la muncă patriotică. Să ştiţi că dacă am vrea să scăpăm România de clanurile mafiote, nu am putea să o facem cu poliţişti şcoliţi la FBI. Trebuie să o facem cu cei care înţeleg acel mediu. Democraţia, teoretic, este un fel, dar practica ne omoară. Cred că domnul Mazăre va prinde mai multe mandate la Constanţa decât domnul Ciuhandu sau decât primarul din Baia Mare.




Politicienii cenzurează?



Ei nu o pot face fără ajutorul nostru. Noi putem să cenzurăm, pentru că avem telecomanda. Este la fel de comod ca şi atunci când spunem că vrem să arătăm bine, dar mergem şi mâncăm mititei de 1 Mai. Vorbim despre kilogramele în plus, dar continuăm să mâncăm ca porcii. Aşa este şi cu cenzura politicienilor. Am drept de vot, da? Dacă eu nu-mi exercit dreptul democratic de a trage la răspundere politicienii, administratorii taxelor pe care eu le plătesc, ciocul mic, vorba unui filozof în viaţă.




Firma lui Radu Mazăre a scos de la distribuţie ZIUA de Constanţa.



Ştiu, am auzit. Nu este normal. Este total anormal. Este ilegal. Eu sunt profesor de matematică şi ştiu că nu există problemă fără soluţie. Cred că aţi rămas cantonaţi în metode de luptă clasice. Epoca post-capitalistă se bazează pe lupta de guerrilă.




Poate fi considerată Elena Udrea un precedent în politica românească?



Trăim într-o ţară în care elevele de liceu îşi doresc să devină soţii de oameni bătrâni, purtători de carduri super încărcate, vedete porno sau cântăreţe care să facă playback. Eu şi alte femei ca mine, care am muncit toată viaţa, nu vom fi modele pentru puştoaicele care se duc să fumeze în curtea şcolii.




Dar trăistuţa bucovineană este un model?



Nu. Presa o face un model. Dacă ar fi lansată pe catwalk la Paris, poate ar deveni un model, dar nu pentru femeile din România, care nu au bani de aia adevărată, dar îşi iau fake-uri.

song of the day