marți, 19 august 2008

Acasă la Radu Mazăre






# „Când era mic, Radu nu vroia altceva decât să fie şef“

Intro
Atunci când îşi aduce aminte de copilărie, edilul Radu Mazăre probabil că rememorează momentele petrecute în cartierul Drumul Taberei, pe Aleea Ghencea, în blocul D3, scara 1, apartament 1, la parter.

Dat în folosinţă în 1971, imobilul de patru etaje nu oferă o imagine tocmai frumoasă. Faţada, odată vopsită în alb, a prins nuanţe de gri, din cauza trecerii timpului. Însă, vegetaţia bogată din zonă îţi dă un sentiment de linişte şi te răcoreşte în zilele arzătoare ale sfârşitului de vară. Cartierul pare liniştit şi doar nişte copiii ieşiţi la joacă tulbură calmul miezului de zi. În faţa blocului, în parcare, un bărbat meştereşte la maşină. „Îl cunoaşteţi pe Radu Mazăre?“, a fost de ajuns să rostesc pentru a-i atrage atenţia. „Da cum să nu? Cine nu îl cunoaşte, doar a copilărit la noi în cartier. Se juca aici, în locurile astea“, îmi spune zâmbitor cel care l-a văzut crescând pe primarul Constanţei. Gheorghe Pârvu locuieşte la două scări de apartamentul familiei Mazăre. Pentru că, aşa cum spune, mama edilului nu s-a mutat de mult timp de acolo. „Tatăl lui a murit în 98. Mama lui s-a mutat de curând de aici, la Constanţa“, spune vecinul.

Mama Gabriela, zbirul în casă

Povesteşte că Gabriela şi Ştefan, părinţii celor trei fraţi Mazăre erau văzuţi ca fiind „corecţi, cinstiţi, sociabili... nişte oameni normali“. Erau modeşti din punct de vedere financiar. „Sincer, nu ştiam prea multe despre tatăl său, ştiu că lucra la Ministerul Comerţului Exterior. Probabil că se ocupa de ceva ce avea legătură cu marea. Ne simţim bine că un fost vecin de-al nostru a ajuns primar. Lumea nu prea vorbeşte despre el pe aici. Eu le-am mai lucrat prin casă, la partea de instalaţii sanitare. I-am mai ajutat. Nu au vândut apartamentul, dar nu este locuit. Este mobilat, are tot ce îi trebuie. Când au drum pe aici mai trec“, povesteşte Gheorghe Pârvu. Vecinul spune că Radu, Alexandru şi Mihai Mazăre au fost nişte copiii normali: „Nu erau nebunatici, nu am avut niciodată probleme cu ei. Au fost ţinuţi din scurt, iar mama era zbirul în casă. A avut timp mai mult să se ocupe de ei“. Mă îndrumă către vecinii de vis-a-vis de familia Mazăre, cei care locuiesc la scara 1, apartamentul 2, care mă întâmpină cu reticenţă: „Voi scrieţi de rău de Radu? Să ştii că nu am ce să spun de rău, decât de foarte bine“.

Lider, încă din copilărie

Familia Chiriac i-a văzut crescând pe cei trei fii ai familiei Mazăre. „S-au mutat aici în 72 sau 73. Cei mici aveau câteva luni, iar Radu vreo trei, patru ani. S-au născut tot, aici, în Drumul Taberei. De atunci îi cunoaştem“, îşi încep istorisirea Mariana şi Gheorghe Chiriac. „Au fost trei copiii educaţi foarte frumos şi ţinuţi din frâu. Adică pe primul plan a fost întotdeauna şcoala. Dacă mai aveau câte un rabat de la a merge undeva cu schiurile sau cu rolele, la şcoală erau controlaţi şi avea pretenţii mama lor “, spun cei doi. Despre Radu povestesc că a fost întotdeauna, încă din copilărie, un lider: „Între copii, între colegi, aici, în cercul în care se învârtea el era liderul. Absolut întotdeauna a fost aşa“. Familiile Chiriac şi Mazăre au fost întotdeauna apropiate, însă cei doi au ţinut să sublinieze faptul că admiraţia nu are baze subiective, ci foarte obiective. „Suntem mândri de el. Spun cu plăcere că îl văd la televizor mai ceva ca o vedetă. Chiar dacă are probleme cu unii şi cu alţii, este foarte pragmatic, îşi spune punctul de vedere direct indiferent despre ce vorbeşte. Aşa a fost mereu... foarte curajos. Fraţii lui mai mici erau sub tutela lui. Atunci când o mai încasau de la unul, de la altul, chiar dacă erau vinovaţi ăia mici, îi apăra şi îi dădea o lecţie celui care se lua de fraţii lui. De mic a fost un luptător“.

„Pe ce punea mâna, reuşea întotdeauna să rezolve“

Vecina Mariana îşi aduce aminte că în adolescenţa lui, Radu Mazăre era în stare de orice pentru a-şi atinge scopul. Amuzată şi emoţionată, povesteşte: „Era la liceu Radu şi într-o zi îl văd cum curăţa uşa de la intrare. O şmirgheluia, dar la început îi dăduse cu sticlă, să arate mai bine. «Ce faci, Radule», îl întreb. Era foarte transpirat. «Vreau să plec la munte şi mi-au zis că dacă fac uşa cum trebuie, lună, plec». A făcut-o mai bine ca un meseriaş. Vă spun, pe ce punea mâna, reuşea întotdeauna să rezolve. Şi problemele la fel. Aşa a fost dintotdeauna“.

„Sandu este fin, delicat, discret“

Iubirea edilului pentru mare, este egală cu cea pentru munte, spun vecinii. Însă, recunosc faptul că Mazăre a fost întotdeauna atras de soare şi de căldură „ca în Brazilia“. Cei trei fraţi, erau plimbaţi, în vacanţe, de o familie prietenă, care nu a avut copii: „Familia Manoliu îi căra la mare şi la munte, peste tot. Nu aveau copiii şi aşa că s-au ataşat de ei. Şi cum părinţii nu aveau timp, plecau cu familia Manoliu în vacanţe. Şi acum mai au grijă de ei, să ştiţi. Au ţinut mult unii la ceilalţi şi nu i-au uitat copiii nici acum, când sunt mari. A fost o iubire reciprocă. Ea era economist şi el inginer constructor. Radu îi spunea nea Goguţă“. Despre „cei trei crai“ ai familiei Mazăre nu au decât cuvinte de laudă. Diferiţi, cei trei fraţi, Radu, Mihai şi Alexandru au fost mereu foarte apropiaţi. „Mihăiţă, blondul, este un pragmatic şi un priceput. Era în liceu şi aveau o bibliotecă imensă. Pentru că unele cărţi se stricaseră, le-a legat el, singur. Sandu este mai boem, mai visător, dar are un caracter foarte frumos. Este fin, delicat, discret“.


Ştefan Mazăre, un bărbat frumos

Mariana Chiriac nu crede în seriozitatea declaraţiei edilului, care povestea că pe patul de moarte, tatăl său l-a sfătuit să se însoare abia după 40 de ani. „La ei în casă s-a glumit mult întotdeauna. Aşa sunt ei, mai glumeţi. Cred că Radu n-a vorbit serios“. Însă, este convinsă că într-un final, primarul Constanţei îşi va găsi liniştea conjugală şi se va însura: „Într-adevăr, şi taică-su s-a însurat la 32 de ani. V-am zis că era un bărbat foarte frumos“. Vecinii povestesc că tatăl celor trei, Ştefan, a fost un bărbat şarmant, drăguţ. Cânta foarte frumos la chitară şi la voce. „Era centrul atracţiei la o petrecere, la o chermeză, la o întâlnire. Avea şarm foarte mult. Păcat că, mai târziu, sănătatea nu i-a permis să-şi vadă copiii aşa cum a vrut. A avut probleme cu inima şi i-a fost frică să se trateze aşa cum trebuia. Dacă se opera, poate scăpa. Şi doamna Mazăre este operată la inimă. Ea a fost mereu mai curajoasă, iar Radu o moşteneşte“, spune Mariana Chiriac. Cât despre Gabriela, mama lui Mazăre, nu are decât cuvinte de laudă: „Este o femeie excepţională. Le făcea prăjituri şi le organiza frumos zilele de naştere. Este cultă, citită... este ca o enciclopedie şi povesteşte foarte frumos. Ne spune mereu pe unde a fost şi ce a văzut. Este un om foarte optimist şi te încarcă cu energie pozitivă. A fost mereu discretă şi nu s-a gândit niciodată că va ajunge pe prima pagină a ziarelor“. Răducu, mezinul familiei Mazăre este deja antrenat de către tatăl său, pentru a deveni un bărbat adevărat: „El, Radu, are grijă de educaţia copilului. Vrea să fie curajos, aşa cum este el. Vrea să-l călească şi să-l facă un bărbat adevărat. Nu ştiu dacă îi seamănă Răducu foarte bine lui Radu, dar este un băiat disciplinat“.

„El vrea linişte, vrea soare“

Gustul pentru călătorii se pare că a fost moştenit de primar de la defunctul său tată: „Era foarte des trimis peste hotare de către Guvern şi probabil că i-a insuflat şi lui pasiunea pentru călătorie“. Vecinii din copilărie şi-ar dori ca Mazăre să ajungă preşedintele României, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. „Face ceea ce promite şi mi-aş dori să ajungă preşedinte. Dar nu cred. El îmbină utilul cu plăcutul. El vrea linişte, vrea soare...“. ne-am încheiat dialogul cu evocarea dorinţelor din copilărie ale lui Radu Mazăre: „El a vrut să fie şef, întotdeauna. Chiar dacă nu se exprima, felul în care se purta spunea totul“

song of the day

luni, 18 august 2008

step up 2

"La ce bun să te încăpăţânezi să te uiţi la picioarele femeilor: ştii dinainte cum se termină ele!“

este deja a doua postare pe ziua asta... se pare că mi-e dor de scris. dar am un plan pt mâine ;)

citatul din Bruckner (evident, nu am apucat să termin cartea) m-a făcut să-mi dau seama că plimbarea mea de astăzi nu ar fi trebuit să mă mire deloc. la ce bun să te plimbi prin Bucureşti şi să înjuri din moment ce ai ştiut din momentul în care ai închis uşa casei încotro te îndrepţi? prăfuită şi mizerabilă, zona de lângă Gara Basarab m-a îngrozit încă de aseara. se lucrează la noul pasaj şi este un şatier în toată regula. "Donşoară, este 12?“, m-a întrebat un muncitor pe lângă care treceam îmbufnată. era 12 fără 10. mi-e dor de mirosul mării mele, cu algele ei putrezinde, cu scoicile tăioase şi cu mizeria blamată de toată lumea. marea mea cel puţin miroase ... aici ţi se abolesc simţurile. revenind, am dat peste un taximetrist drăgut. era foarte supărat pentru că fusese la munte şi nu scăpase nici acolo de nesimţirea oamenilor. m-a dus în Ghencea. "Aici stau eu. nu este chiar aşa rău la meciuri, să ştiţi. mai ales la alea internaţionale, când vin jandarmi mulţi. le dau o cafea, o apă rece şi îi rog să-mi blocheze strada ca să nu parcheze ăia în faţa casei mele. în rest nu-i rău deloc. nu-s răi suporterii... da` uneori se mai bat. când ne-am mutat aici, eram speriaţi rău“, îmi povestea omul pe drumul de întoarcele. îi spun că sunt din Constanţa. "Aoleu, Mazăre ăla al vostru, ce-a mai făcut!“. nu ştiam ce să fac ... să-i iau apărarea sau să-l înjur odată cu omul. am preferat să zâmbesc şi să tac. dar el continuă: "ce faţă de drogat are! eu nu ştiu cum e.. l-am văzut numai la televizor, dar am plimbat cu taxiu` mulţi drogaţi. îi cunosc imediat. aşa are şi el faţă, de drogat. da` e rău, ca vanghelie al nostru“. amuzată, cobor. m-am întors acasă pe acelaşi drum prăfuit. un lucru este cert: Bucureştiul este mult mai gol şi mai aerisit decât Constanţa în perioada asta. şi, după cum am spus la început... ştii din start la ce să te astepţi. după praful enervant am ajuns într-o zona cu multă verdeaţă. aşa cum nu mai vezi acasă pe prea multe străzi. imaginaţi-vă că un cartier întreg este ca strada 1907 în plina primăvară. te plimbi printre copacii înverziţi şi nu mai realizezi unde te afli. te trezeşti brusc atunci cînd te loveşti de încă o construcţie. care, probabil a omorât nişte copaci. treci şi uiţi... suntem prea obişnuiţi ca să mai ţinem minte.

song of the day

concediu ... primele zile

cică sunt în concediu. evident, încă nu realizez. tot la 7 m-am trezit. teoretic azi ar cam fi a doua zi... oricum, cică e bine să nu te trezeşti cu gândul să pleci de acasă. nu s-a întâmplat nimic deosebit... în afară de drumul constanţa-bucureşti, de ieri. cum să explic... chiar este o aventură. am urcat din gară într-un autocar, noi şi sezoniştii care plecau acasă la ei. aventură... puţin zis. studii de caz... grămadă. lume pestriţă, discuţii amuzante şi la un moment dat... tăcere. a pus şoferul un film interesant. chiar merita văzut, chiar dacă se termină fff trist. pentru că îl văzusem am încercat să descopăr care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt. cartea mea de maşină, aşa cum îi zic. o căram după mine pentru momentele când mai aveam timp să o răsfoiesc. citisem cam jumătate din ea, în vreo opt luni. jenant acum am reuşit să ajung înspre final. oricum, concluzia... bărbaţii frustraţi dau mereu vina pe celălalt personaj din viaţa lor. şi, pentru că nu erau mulţumiţi de ei şi de relaţia lor (cei mai buni prieteni transformaţi în cei mai aprigi duşmani, care se înfruntau în orice plan şi ţineau cu tot dinadinsul să-şi demonstreze superioritatea artistică în faţa celuilalt), cei doi indivizi principali ai cărţii căutau nod în papură damelor din preajma lor. unul, din lipsă de ocupaţie şi plictiseală a început să caute altceva, chiar dacă acel altceva era mai urât, mai needucat şi nu tocmai pe placul lui. însă, era ALTCEVA. era ceva nou, neexplorat. este ciudat în primul rând să citeşti Bruckner cu destul de puţine conotaţii sexuale. însă, are o descriere absolut minunată: "este o linie a vieţii care freamătă în josul torsului, o tăietură de sabie, făcută de nu se ştie care războinic, trasând o parabolă graţioasă de la pântece până în josul spatelui....“ merită citită cartea pentru paginile astea (152-154). azi sper să o termin :)

joi, 14 august 2008

salsa, ritmo que da vida

astăzi începe Mamaia Salsa Festival, eveniment unic în România datorită artiştilor internaţionali care vor urca pe scenă, locaţiei şi programului complex ce cuprinde show-uri, workshop-uri şi seri de party.
Constănţenii, dar şi turiştii aflaţi pe litoral în perioada 14-17 august vor avea ocazia să vadă urcând pe scena amplasată în piaţeta Casinoului din staţiunea Mamaia artişti de la şcoli de dans de renume mondial printre care SALSA DANCE SQUAD, condusă de Eric Lalta, cel mai mare coregraf al momentului şi scenarist al mai multor show-uri de salsa promovate în întreaga lume.
Tot aici va putea fi admirată şi trupa LATIN BLACK, formată din dansatori italieni şi cubanezi, în frunte cu Seo Fernandez, un tânăr care a revoluţionat conceptul de dans şi acrobaţie. Pe scenă vor urca şi Txiky & Sabrina, doi tineri din Spania şi respectiv Argentina, care s-au numărat printre elevii lui Fernando Sosa, cel mai mare dansator de salsa!
Tututor acestora li se adaugă artişti de la şcolile de dans din ţară, iar restul e surpriză!
Show-urile vor avea loc vineri seară de la ora 22,00 şi sâmbătă de la 21,00, toţi iubitorii muzicii şi dansurilor latino fiind aşteptaţi în piaţeta Casinoului din Staţiunea Mamaia, accesul la spectacole fiind liber.

Pentru mai multe detalii va invităm să accesaţi pagina de web a festivalului www.mamaiasalsafest.ro


Pipo Ghervasuc, la terapeut


Ion Mincă, cel care a luat-o pe numele său pe şefa Loteriei Române, se poate considera un om fericit. la vârsta lui şi-a luat soaţă mai tânără şi, mai nou, l-a găsit pe Pipo, adoratul patruped al consoartei. probabil că aţi tot citit despre asta. cum a fugit de acasă căşeluşul Ghervasucăi şi a fost găsit după câteva zile de căutări. mai nou, conservatorul Mincă mai are o grijă pe cap: un pisoi pe care i l-a luat Lilianei. şi îl ţine acasă, la Mangalia. pentru că în Bucureşti şeful este Pipo, pomeranianul. despre lătrător, Ionelul inimii Lilianei zice că va fi dus la terapie pentru că este traumatizat după plimbarea prelungită pe care a făcut-o. râdea nea Mincă atunci când îmi zicea asta, da` parcă nu era râsul lui. cred că nici pe el n-ar fi în stare Liliana să-l dădăcească atât. Te cam roade gelozia, nea Ioane!!! ;))

Lasă Mazăre Primăria pentru scenă?




Românul s-a născut poet, iar Mazăre a văzut lumina zilei pentru a fi un mare dansator. Cam aşa am putea concluziona în urma apariţiilor publice ale edilului Constanţei.

Dacă ţara şi urbea ne-au fost conduse, de-a lungul timpului, de pricepuţi în cine ştie ce domenii, iată că acum a venit şi vremea primarului-dansator. Că tot se poartă apelativele gen „preşedinte-jucător“ şi aşa mai departe. Numai că noi, constănţenii, ne putem mândri cu cel mai dănţuitor şi mai priceput într-ale ritmurilor exotice dintre primarii mioritici. Dacă a dansat greceşte la Măruţă în emisiune şi a spart farfurii, apoi şi-a demonstrat talentele pe scenă, acompaniat fiind de acordurile emise de gâtlejul unei cântăreţe din bătrâna Eladă, iată că a venit şi perioada ritmurilor mai fierbinţi. Aşa cum este şi viaţa lui Radu Măzăre, de altfel: fierbinte şi condimentată. Că doar nu ar avea vreun rost să-şi piardă renumele de „tânăr şi neliniştit“, nu? Mai ales acum, că a reuşit să transforme vechiul Tomis în bazarul pasiunilor sale. Pe care le expune, fără niciun pic de reţinere, pe tarabele imaginare din Mamaia. „Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să-i satisfacem lui Mazăre toate capriciile“, par a spune într-un glas toţi românaşii. Pentru că, dacă nu pune el umărul, pe bani publici, nu altcumva, la încropirea de evenimente menite chipurile să atragă turiştii, vin alţii şi o pun de un festival, de o paradă de maşini şi altfel de astfel de evenimente care să-i gâdile privirea şi ego-ul. Apoi, încântat, primarul nostru parcă are mai multă tragere de inimă când vine vorba de hulit procurorii de la DNA. Revenind însă la talentul de dansator al lui Mazăre, trebuie neapărat să amintim că a primit un premiu, zilele trecute, din partea comunităţii salsa. Bravos, halal să-ţi fie! Nu că ar fi un lucru rău, însă, sincer vă spun, mă tem. Dacă se va trezi Radu Mazăre că şi-a greşit cariera şi că politica nu-i mai convine? Dacă va realiza că viaţa lui este scena şi nimic nu-l va mai putea ţine departe de ea? Dacă ne va lăsa baltă şi nu ne va mai conduce oraşul? Vă puteţi imagina o viaţă fără Radu Mazăre? Cine va mai aviza construcţiile pe spaţiul verde? Cine va mai ocupa Lacul Siutghiol şi cine, cine oare va mai aduce dansatorii de tango la Mamaia? Eu vă dau un sfat: nu-l lăsaţi să mai danseze! Descurajaţi-l, tăiaţi-i elanul! Salvaţi-l de la pieirea politică! Sau mai bine îndemnaţi-l să cânte, pentru că, după cum singur a spus, „rage ca un măgar“.

miercuri, 6 august 2008

Ileana Pescariu se cunună religios la Constanţa


Fosta soţie a tenismenului Dinu Pescariu şi-a unit destinul, zilele trecute, cu medicul Cătălin Badiu. Potrivit presei centrale, Ileana l-a luat de bărbat pe neurochirurgul stabilit în Germania, tocmai în Paris. Poate de dragul romantismului sau poate pentru a se ascunde de ochii presei din ţara natală. Cu toate acestea, informaţiile nu au întârziat să apară. Ceremonia a avut loc sâmbătă, la Ambasada României din capitala Franţei. Şi ar mai fi un detaliu: cei doi îndrăgostiţi au ales litoralul românesc pentru a se cununa religios, pe 30 august. Cu toate acestea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului spun că nu au fost înştiinţaţi de nunta cu iz de eveniment monden.

Băsescu, preşedinte-jucător pe piaţa licitaţiilor de artă


Primul om din stat va participa, pe 8 şi 9 august, la o licitaţie de obiecte de artă, organizată la un mare hotel din Mamaia. Alături de Traian Băsescu se vor „duela“ liberalul Dinu Patriciu, dar şi social-democratul Miron Mitrea. Vor fi scoase la licitaţie, printre altele, operele de artă ale maestrului vâlcean Constantin Cerăceanu, supranumit „Van Gogh al României“. Potrivit lui Doru Dan Preda, organizatorul evenimentului, se vor licita peste 75 de picturi, dar şi cinci sculpturi. Preţul de pornire va varia între 1.500 şi 3.000 de euro, în funcţie de lucrare, dar şi de numărul celor înscrişi la licitaţie.

Câine poluator fonic, pârât la GNM


Garda de Mediu a înregistrat marţi o premieră: cea dintâi sesizare făcută împotriva unui câine care... poluează fonic.
Comisarii GNM-ului local au primit în jurul prânzului, un apel telefonic din partea unei femei în vârstă, care se plângea că patrupedul unui vecin îi tulbură liniştea. Gândindu-se că Garda de Mediu se ocupă de tot ce face rău mediului înconjurător, femeia a apelat secretariatul Comisariatului Judeţean, în disperare de cauză. A povestit cum câinele cuiva din zona în care locuieşte este proţăpit şi latră încontinuu. Din cauza zgomotelor patrupedului, bătrâna nu se putea odihni, aşa cum o cere ora prânzului. Văzându-se puşi într-o situaţie inedită, comisarii GNM au îndrumat reclamanta înspre Autoritatea de Sănătate Publică şi către Protecţia Animalelor. „Trebuie să vă adresaţi ASP-ului, care va măsura nivelul de decibeli pe care îi emite câinele. Ar trebui să sunaţi şi la Protecţia Animalelor. Sau la Poliţia Animalelor“, a răspuns, încurcată de cazul fără precedent, una dintre angajatele Gărzii. Apoi şi-a sfătuit interlocutoarea să trimită, totuşi, o sesizare în scris către Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, „pe fax, prin poştă sau direct la sediu, dacă aveţi chef de o plimbare pe caniculă“. „Nu ne-am mai lovit de o astfel de sesizare. Clar, este o premieră. Eu cred că ar fi trebuit să se adreseze Direcţiei Sanitar Veterinare“, a spus, foarte amuzat de situaţie, comisarul-şef al GNM-ului local, Vasile Petro.


treaba a fost cam aşa: s-au blocat ăia de la Mediu de nu mai ştiau ce să zica. GNM-iştii îi întrebau pe APM-işti şi toată lumea îşi dădea cu părerea. a fost o situaţie absolut senzaţională. de mult n-am mai râs atât :D

song of the day

luni, 4 august 2008

song of the day

Să fii cuminte - part III

de data asta am căutat-o cu lumânarea. am cerut să mi se spună. mai în glumă, mai în serios, i-am reproşat că nu mi-a spus-o şi, cu un zâmbet ironic pe faţă mi-a replicat: "Dar, Cori... tu mereu faci ce vrei, nu?“. "Corect!“, i-am răspuns eu începând să mă îndoiesc de spusele mele. fac ce vreau, dar ştiu ce fac? mă trezesc că-mi complic viaţa. o fac dinadins, mereu, uneori în perfectă cunoştinţă de cauză. o fac ca să nu mă plictisesc. acum mă amuz, dar mă şi întreb... "la ce se va ajunge?“. un lucru este cert. îmi place. şi nu aş lăsa pentru nimic în lume, în acest moment, să se piardă clipa asta. îmi convine, fără a ştii de ce. necunoscute şi minunate sunt căile Domnului şi încâlcite sunt gândurile femeii :)

Manipulare pentru „salvarea“ litoralului


De câte ori nu aţi auzit în această vară că „algele sufocă litoralul?“. De câte ori nu aţi fost de-a dreptul îngreţoşaţi de prezenţa verziturilor uscate şi mirositoare pe malul mării?

Şi dacă aşa ne simţim noi, cei care trăim de-o viaţă întreagă lângă mare, oare cum s-or acomoda turiştii, ne întrebăm mai mult retoric. Mijloacele de informare în masă prezintă peisaje apocaliptice, cu tonele de alge de pe plajă. Mireasma „îmbătătoare“ răzbate până departe de malul întinderii de apă, dar parcă noi, cei de aici, suntem obişnuiţi. Parcă nu ne mai deranjează atât de tare.
Cu toate astea, repet, mereu suntem bombardaţi cu ştiri despre cum plajele sunt invadate de alge. Iar informaţiile ne sunt prezentate ca fiind unele negative. „Algele înfloresc din cauza poluării. Marea este murdară, nu este bună de îmbăiat. Nimic nu mai poate fi făcut pentru Marea Neagră! Ne paşte un dezastru ecologic!“, ni se spune mai mereu. Cu toate că ne blamăm litoralul, pe de altă parte, ne plângem că străinii ne ocolesc. Ba din cauza mizeriei, ba din cauza preţurilor şi serviciilor proaste, ba din mai ştiu eu ce alte motive. Punctul nevralgic este, însă, lipsa turiştilor de pe alte meleaguri. Sau, mai bine spus, numărul mic în care aceştia vin pe malurile mioritice ale mării. Cu toate astea, nimic nu ne opreşte din înjuratul mării.
Mai ţineţi minte ştirea de acum vreo două săptămâni, care spunea că marea este atât de împuţită, încât ar trebui să ne ferim să intrăm în ea? Oare de ce ţine cineva, cu tot dinadinsul, să ponegrească marea noastră. Ca şi cum un părinte şi-ar ocărî în faţa vecinilor odrasla, spunând că este cea mai proastă, nespălată, needucată şi neîndemânatică din tot cartierul. Aţi văzut vreodată vreun astfel de caz? Eu nu. Toţi spunem despre ceva ce ne aparţine că este cel mai frumos şi mai bun. Nu şi în cazul mării. Însă, pe de cealaltă parte, lăudăm marea vecinilor bulgari de nu mai putem. Că acolo este frumos, curat, ieftin, că serviciile sunt extraordinare, iar mâncarea te face să pui zece kile pe tine în două zile. O fi, nu zic!
Însă nici algele noastre nu-s semn apocaliptic, credeţi-mă. Am întrebat şi eu oameni cu mai multe cunoştinţe decât mine în domeniu. „Algele înfloresc numai atunci când marea este curată, când nu este poluată, când se oxigenează. Aşa este de când lumea şi pământul, nicidecum de un an, doi. Totul este o exagerare“, mi s-a spus. Acum, eu stau şi mă întreb: exagerare sau manipulare? Oare cine încearcă să ne convingă că ceea ce avem nu este bun şi să ne îndrepte către alţii? Sau de ce?