joi, 19 noiembrie 2015



Friganele cu vanilie

Cine nu-şi aduce aminte de pâinea prăjită cu ou, micul-dejun atât de iubit în copilărie? Friganelele sunt celebre în toată lumea şi iubite deopotrivă. Se pot consuma cu zahăr, cu dulceaţă sau cu cremă de ciocolată. Ori simple, de ce nu? Sunt gustoase oricum.

Pentru şase felii de pâine avem nevoie de trei ouă, 50-100 ml lapte, un praf de zahăr brun şi seminţele de la o păstaie de vanilie.
Este de preferat să folosim pine puţin uscată, feliată. Pâinea se înmoaie în amestecul de ou şi lapte şi se prăjeşte în unt, până devine aurie, pe ambele părţi.
Dacă vi se pare că se arde untul în tigaie, vă spun un secret: adăugaţi puţin ulei peste unt. În acest fel nu se va arde, iar preparatele vor avea aroma minunată de unt, nicidecum gust de arsură.

Poftă bună!

Reţetă oferită de http://coripucca.blogspot.ro

Pere cu sos de vin şi cremă de ricotta şi fistic

Am văzut reţeta la televizor şi mi s-a părut extrem de interesantă din punctul de vedere al aromelor. Însă, reţeta originală era cu vin Marsala. Eu nu am găsit în supermarket-ul din care mi-am făcut cumpărăturile. Aşa că am înlocuit Marsala cu un vin roşu, dulce.

Ingrediente:

4 pere

1 cană cu zahăr

Ricotta

Zahăr pudră sau miere

Fistic crud

Mentă

Perele se decojesc, li se scoate cotorul, dar şi se lasă codiţa. Se pun la fiert în vin până se înmoaie. În vin puneţi cana de zahăr şi nişte nucşoară sau scorţişoară. O dată la câteva minute puneţi vin pe codiţa perei cu ajutorul unei linguri şi lăsaţi să se prelingă. O să vă ia mai bine de jumătate de oră această procedură. Crema de ricotta se face foarte simplu. Se adaugă brânza cu fisticul crud şi tocat şi cu zahărul sau mierea, ce preferaţi să folosiţi. Combinaţia de arome şi de texturi este absolut minunată!

Enjoy!

Pui crocant cu parmezan şi spanac

O reţetă simplă, delicioasă, se prepară repede şi este minunată pentru prânz sau pentru cină. Am găsit reţeta pe www.goodfood.ro.

Ingrediente

1 albuș
5 linguri de parmezan
4 piepți de pui, fără piele și dezosați
400g de cartofi, tăiați cuburi
140g de mazăre congelată
frunze de spanac
1 lingură oțet de vin alb
2 linguri ulei de măsline

Mod de preparare

Se încinge grillul la treapta de mijloc și se tapetează o tavă cu folie de aluminiu. Se bate albușul cu un pic de sare și de piper. Se dă parmezanul pe răzătoarea mică. Se dau piepții de pui mai întâi prin albuș, apoi prin parmezan. Se coc sub grill 10-12 minute și se întorc o singură dată pe partea cealaltă, până prind o culoare maronie.

Pentru garnitură am folosit spanac congelat. Am tăiat mărunt o ceapă mică, am călit-o, apoi am adăugat spanacul. Atunci când spanacul s-a dezgheţat am adăugat trei linguri de pasată de roşii, apoi am adăugat sare şi piper.

Enjoy!

vineri, 13 noiembrie 2015

We’re free, we’re so alive

Când citiţi aceste rânduri va fi trecut deja mai bine de o săptămână neagră pentru România. Timp în care sentimentele contradictorii ne-au făcut să răbufnim, să ne revoltăm. Scriu miercuri, 4 noiembrie. O parte din acest text a fost scris duminică, 1 noiembrie. Nu ştiu ce va fi până sâmbătă, atunci când aceste rânduri vor ajunge la voi. Mi-aş dori, cel puţin, să avem mai multă speranţă.

Emoţia uneşte. Iar ceea ce s-a întâmplat în Colectiv ne-a atins pe toţi din punct de vedere emoţional. Fiecare a avut un motiv al său să se pună în locul celor cărora viaţa li s-a schimbat pe 30 noiembrie 2015. „Puteam să fiu eu”, „putea fi copilul meu”, „erau oameni deschişi, iubitori de concerte, pozitivi, la fel ca mine”, „putea fi prietenul meu, şi el cântă rock”, „dacă aş fi ajuns acolo…”. Empatia este omenească. Din păcate, ultimele zile ne-au arătat şi răul din oameni. Răutatea fără margini. O înşiruire de cuvinte fără noimă, veninoase: satanişti, fără Dumnezeu, Halloween, au cerut-o, depravaţi… Mizerii.

Revenind, emoţia uneşte. Suferinţa uneşte. Nu te pune cu un popor suferind…

Recunosc, până în dimineaţa dezastrului nu am auzit de Goodbye to Gravity. Ascult rock din generală. Am început cu Nirvana, Doors, Janis Joplin, Metallica, dar am ajuns şi la Cradle of Filth, Manowar, Eternal Tears of Sorrow, Dimmu Borgir şi alţii…. mai hard.



Mai am şi acum tricourile cu Nirvana. Pe unul mi l-a adus Cristi Ţentu, fost coleg şi bun prieten, din Germania atunci când Interitus Dei, trupa în care cânta, ajunsese pe acolo. Da, nemţii apreciau rock-ul constănţean, românesc. Noi nu.



Gusturile muzicale nu ne împart în satanişti şi creştini. Muzica înseamnă libertatea pe care uneori nu o găsim în altă parte. O supapă.
Am văzut că mulţi s-au legat de numele piesei The day we die. Câţi i-au ascultat versurile? Nici măcar eu până acum. Dar am făcut-o, pentru a nu fi tentată să judec aiurea.

We’re not numbers we’re free, we’re so alive
And the day we give in is the day we die

Tinerii din Colectiv se simţeau liberi şi vii. Nu merită să fie judecaţi pentru nimic, niciodată. Singura lor vină este că s-au născut într-o ţară de judecători, în ţara ideilor preconcepute, într-o ţară în care muzica pe care o asculţi te pune în spatele unui gard şi îţi lipeşte pe frunte o etichetă. SATANIST. Au trăit printre oameni care, atunci când nu înţeleg ceva, din lipsă de educaţie, de empatie, de interes, dau cu parul. Oameni lipsiţi de decenţă. Este trist. Pentru ei, pentru noi.

AC/DC sunt satanişti? Doar cântă Highway to hell…



Ascultaţi piesa fără porcării de genul „ce e cu grohăielile astea”. Citiţi versurile, sunt în descrierea clipului



F*** all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

Constanţa a trecut printr-o tragedie asemănătoare celei din Bucureşti, dar cu mai puţine victime. De fapt, cine are dreptul să compare cifre atunci când este vorba despre vieţile unor tineri? Ironic, gândindu-ne la numele clubului, orice tragedie de acest fel este colectivă.

Trăim în colectiv, avem emoţii în colectiv. Ne doare ce s-a întâmplat în Colectiv. Şi trebuie să înţelegem că generaţia Colectiv, generaţia căreia i-au pierit prietenii în foc, este mai bună decât cele de dinainte. Nu sunt satanişti, nu sunt needucaţi, huligani sau cum vreţi să le spuneţi. Sunt tineri frumoşi, citiţi, tineri care fac şcoli în străinătate şi duc numele ţării peste hotare. Care vorbesc limbi străine la fel de bine ca limba maternă. Care câştigă olimpiade internaţionale sau excelează în meseriile pe care le-au ales. Tineri apreciaţi şi angajaţi de multinaţionale. Tineri frumoşi, care ştiu să se distreze, care-şi trăiesc viaţa fără bariere şi idei preconcepute.

Ei sunt cea mai bună variantă a noastră. Să nu îi dezamăgim. Şi să nu uitam ce cântam în adolescenţă cât ne ţineau plămânii



We were born
Born to be wild
We can climb so high
I never wanna die
Born to be wild

Tinerii aceştia, „sataniştii”, trăiesc liber. Este dreptul lor. Şi este de datoria noastră să le oferim ţara pe care o merită.

Putere şi linişte tuturor. Celor care au rămas şi celor care nu mai sunt.