luni, 9 martie 2009

PSD-istele? Mai tari ca sexul tare

Zarvă mare şi haine cu atâta sclipici, încât, dacă erau lovite de o rază de soare, luminau întreaga încăpere. Peste 700 de femei pesediste au sărbătorit sâmbătă, 7 martie, ziua de 8 Martie. Ziua Femeii şi ziua amazoanelor lui Geoană. Formaţia cânta, acompaniată de PSD-iste: „Ia cu tine şi inima, inima mea, şi ascunde-o în bagaje, pe undeva, ia-o cu tine acolo-n America sau în Asia", ca o rugă a social-democratelor către şeful lor din teritoriu, plimbăreţul Radu Mazăre, să le ia şi pe ele în călătoriile sale.
Pentru prima dată, social-democratele de la judeţ şi cele de la municipiu s-au adunat pentru a petrece 8 Martie. Iar diferenţele s-au făcut imediat. În prima fază, între cele două preşedinte de filiale feminine: Mariana Gâju, primăriţa din Cumpăna, şefa „judeţenelor" şi Antonella Marinescu, deputat, mai mare peste „municipale". Prima s-a agitat pe tot parcursul evenimentului, a strunit angajaţii restaurantului Aurora din Mamaia, patronat de un confrate social-democrat, consilierul local Mihalache Muşat. Încurcat, timorat şi stresat de concentraţia mare de estrogen din spaţiosul local, politicianul nu ştia cum să se învârtă mai bine prin sală. Cum să le facă pe doamnele partidului său mai fericite şi împlinite. Că doar o dată-n an este ziua lor. Mariana Gâju n-a stat locului o clipă, cel puţin în primele două ore de la începerea evenimentului. A primit sărbătoritele, le-a împărţit felicitări şi a primit florile şi cadourile aduse de pe tot cuprinsul judeţului. PSD-istele au venit în grupuri, dar, dacă se întâmpla ca vreuna dintre ele să se rătăcească, punea repejor mâna pe telefonul mobil şi se reunea cu fetele. Preşedinta femeilor din judeţ a întâmpinat şi „celebrităţile" PSD-ului: consilierele locale Cati Prodan, Carmen Onciu şi Paula Cioceanu, fosta primăriţa a localităţii Comana, Antoaneta Mândrescu, primarul de la Cernavodă, Mariana Mircea, candidata la Camera Deputaţilor, Mariana Cojoc, dar şi alte „staruri" de judeţ.

Antonella, mândria Constanţei

Atmosfera de nuntă a adus, probabil, după sine buna dispoziţie. Pentru că lipsite de griji şi de bărbaţi, social-democratele au ieşit repede la dans. Că doar nu le stă bine jos, pe scaun, ci arătându-şi talentele. Şi au încins o horă de toată frumuseţea, făcând imensul ring să fie neîncăpător. Chiar şi serioasa Mariana Mircea, care afişează mereu o faţă foarte sobră, a încins un dans de-ţi era mai mare dragul să o priveşti. Mai rezervată a fost deputata Antonella Marinescu, care şi-a păstrat atitudinea de „fată de oraş" şi nu a dansat deloc pe sârbele interpretate de formaţia Pacific. În schimb, toate celelalte doamne s-au lăsat pradă bunei dispoziţii. Festinul a început, aşa cum se obişnuieşte, cu aperitivele, dar nu cu cele culinare, ci cu cele alcoolizate. Câte puţin din fiecare, nu mult: puteau alege între whisky şi Cinzano. Însă cele mai multe dintre doamne au preferat răcoritoarele şi apa plată. Însă abia aşteptau să mai stea la o bârfă... ca între fete. Să-şi arate unele altora ultimele achiziţii vestimentare, unghiile false şi mobilele. Sau cele mai în vârstă să-şi laude nepoţii. Însă cu greu puteai găsi în imensa sală o faţă tristă. Toată lumea zâmbea şi se distra. Iar holul de la intrare a fost, pentru mai bine de o oră, un adevărat podium comentat şi admirat de toată lumea. Cizme sau pantofi, culori vii sau clasicul negru, sclipiciuri aurii sau argintii, paiete, haine foarte largi sau foarte mulate, fuste lungi sau scurte, cârlionţi creaţi la coafor, decolteuri sau pulovere de lână... întreaga gamă de îmbrăcăminte a putut fi privită pe „covorul roşu" al restaurantului Aurora. Până şi şefele de filiale au fost foarte gătite: Mariana Gâju a venit îmbrăcată ca de obicei, clasic, cu un sacou ivoire şi fustă lungă, neagră, pe care le primise cadou de la soţ şi de la fiu, de Ziua Femeii. Pe de cealaltă parte, Antonella Marinescu şi-a dezvelit nurii cu ajutorul unei rochiţe negre, mulate şi foarte decoltate. De altfel, şefa PSD-istelor de la oraş a atras privirile şi admiraţia tuturor, fiind denumită de multe ori mândria Constanţei în Parlament. Din punct de vedere estetic, evident.

„Pentru mine, sunteţi doamna deputat"

Matei Brătianu a fost unul dintre masculii PSD-ului care a primit invitaţia de a se distra printre doamne. După ce Mariana Gâju a ţinut un discurs în care le-a urat femeilor toate cele bune, l-a invitat pe scenă, pentru a rosti o cuvântare, „pe un reprezentant al sexului tare. Dar noi suntem mai tari ca sexul tare", a zis primăriţa râzând. Amuzat şi puţin stânjenit de miile de ochi femeieşti care-l aţintiseră, Matei Brătianu le-a promis că va propune două legi: una care să oblige bărbaţii să facă treabă în casă cel puţin două ore pe zi şi o a doua care să consfinţească o zi a femeii în fiecare zi. Evident, audienţa a fost în delir. Şi a trecut din nou la dans. Nu au lipsit momentele emoţionante. Unul dintre acestea a fost venirea Marianei Cojoc, candidat PSD pentru Camera Deputaţilor, care a fost primită exemplar de Mariana Gâju. „Pentru mine, sunteţi doamna deputat", i-a spus primăriţa, care a reuşit să o facă să roşească pe PSD-ista Cojoc. Distracţia a ţinut ore bune, iar social-democratele au petrecut pe cinste. „Am avut grijă în primul rând de cei care au nevoi şi am dus câte o floare şi un cadou la Căminul pentru persoane vârstnice şi la maternitate. Ne dorim pentru această zi linişte şi pace în familiile de acasă, dar şi în familiile noastre mari, în colectivităţile de unde venim. Sunt PSD-istele mai tari?! vine întrebarea firească. „Este o caracteristică a femeii social-democrate să nu dea înapoi, să fie o luptătoare, să fie alături de oameni şi uneori chiar să-i obligăm pe colegii noştri bărbaţi să vadă calităţile acestei femei, care nu face altceva decât să aducă un plus de beneficiu organizaţiei judeţene a PSD", a descris Mariana Gâju prototipul de PSD-istă. A trecut şi anul acesta 8 Martie, iar pentru anul viitor, femeile social-democrate promit multe. Poate, cine ştie, o candidată pentru Cotroceni.