miercuri, 30 noiembrie 2011

Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie

Discutam zilele trecute cu un om citit, umblat, cu legături în conducerea judeţului. Fusese „p-afară" câteva zile şi s-a întors, ca de fiecare dată, şocat de diferenţa dintre România şi alte locuri, mai apropiate decât ne-am închipui, dar atât de diferite. Este adevărat, mereu simţim această diferenţă. De la vlădică până la opincă, aşa cum se spune, România este un spaţiu atipic, infectat, din care nu poţi ieşi curat. Oare cum o fi viitoru?! O dată-n an măcar ar trebui să-i urăm ceva ţării acesteia pe care noi, fiecare, o îmbolnăvim cu răutăţile noastre, cu furtişagurile, cu ironiile de doi bani şi cu minţile corupte, cu tot ceea ce înseamnă mai rău în a fi român. Câteodată te uiţi în jurul tău şi vezi numai feţe încrâncenate. Este firesc. Tuturor ni se întâmplă. Am ajuns să ridicăm răutatea la nivel de isteţime, iar bunătatea este prostie crasă. Orice valoare morală este dată peste cap, iar principiile degenerează în orgii petrecute într-o mini-vacanţă la munte între un profesor şi o elevă. Omorâm câinii spunând zâmbitor că nu face nimic, că la fel procedăm şi cu porcii, uitând că porcul nu va muri niciodată prin auto-înfometare pe catafalcul stăpânului răpus de boală. Nu mai contează ce ai în cap, ci ce ai sub fund, ce maşină conduci, ce firmă a produs pantalonii, bluza, ochelarii, haina, părul, siliconul. Noi, ca oameni, nu mai existăm. Societatea nu ne mai transformă în fiinţe comunicative, care ştiu să relaţioneze, ci, din contră, ne transformă în monştri gata de atac la orice pală de vânt, la orice idee greşită ne trece prin cap. Suferim de mania persecuţiei şi de paranoia. Credem că toate sunt parte dintr-o teorie a conspiraţiei. Nu mai vedem cerul albastru, nu mai simţim aerul curat, ci doar pereţii şi firma de la intrarea în vreo cafenea sau vreun club. Vedem haine, nu suflete, firme, nu altceva.

Eu, Românie, îţi doresc să fii, măcar o dată-n an, normală! Să ne lipseşti de încrâncenare, de competiţia fără rost cu unii care nu ne sunt competitori, să dai răutatea deoparte şi să trăieşti numai pentru tine, nu cu ochii la alţii! Ţi-aş dori ca şi copiii noştri să-ţi spună: „La trecutu-ţi mare, mare viitor!"

miercuri, 23 noiembrie 2011

Eutanasiem maidanezii. Dar pe politicieni de ce îi mai ţinem în viaţă?!

Deputaţii au votat legea prin care este permisă eutanasierea maidanezilor. Nu mă interesează absolut niciun detaliu, nicio condiţie, nimic. M-am resemnat cu faptul că nu mai suntem oameni. Vă întreb atât: de ce pe politicieni îi mai ţinem în viaţă?

Aş vrea să spun de la bun început că nu mă refer la viaţa terestră a politicienilor, nu atentez la nimic şi nu instig în niciun fel la violenţă, dar fac referire la viaţa lor politică. „Eu te-am făcut, eu te omor", zice vorba românului cu alcoolu'-n bot. Aşa şi cu ei, cei ajunşi prin Parlament, pe la Primării sau Consilii Judeţene. Noi îi facem, prin voturile şi susţinerea noastră. Noi ajutăm la crearea monstrului, noi îi dăm drumul în lume, apoi noi nu îl putem stăpâni. În loc să voteze legi pentru a ne face viaţa mai uşoară, ei nu ştiu cum să fure mai bine. Câinele fură de foame, voi din îndestulare şi din lăcomie, dragi politicieni! Câinele muşcă, dar nu te linge mai apoi, aşa cum faceţi voi cu locurile în care scuipaţi şi pe care aveţi grijă să vă plimbaţi limbile, domestici şi ascultători. Câinele nu-i parşiv, el oferă afecţiune sinceră. Câinele nu oferă pomeni electorale cu lacrimi false în ochi pentru ca mai apoi să plece în vacanţe însorite în celălalt capăt al lumii. Aţi văzut vreodată un câine râzând, suferind, plângând? I-aţi simţit durerea? Da, şi câinii simt, spre deosebire de voi, care aveţi orice senzaţie abolită. Voi, ca oameni, aproape că nu mai existaţi. Şi vina este a noastră, a celor care nu au capacitatea de a vedea sub masca zâmbitoare şi binevoitoare, care nu percep intenţiile din spatele gesturilor aparent frumoase, care nu văd mizeria şi putreziciunea sufletelor. Câinele îşi însoţeşte stăpânul chiar şi după moarte. În schimb, voi, politicienii acestei ţări, sunteţi în stare să înfigeţi pumnalul în spatele oricui vă incomodează. Credeţi că sunteţi mai buni numai pentru că mergeţi în două labe încălţate cu pantofi de mii de euro, că vă ascundeţi blana sub ţoale de firmă şi vă alungaţi mirosurile neplăcute cu parfumuri ale celebrelor case? Vă înşelaţi... Nemernicia nu poate fi ascunsă nici de cele mai bune farduri.

Omorâţi câinii! Poate că şi noi vom avea vreodată ocazia să vă „omorâm" pe voi.