duminică, 31 mai 2009

moments



sonia PD-L-ista - poveste de 1 iunie

Ea este Sonia, cel mai dulce copil pe care l-am văzut vreodată. are vreo patru sau cinci anişori. o ştiu de vreun an şi ceva şi nu cred că am văzut-o tristă până acum. râde mereu. însă niciodată nu mi-am dat seama cum un copil cu zâmbetul pe buze are ochii atât de... trişti. ieri am mers la o plimbare cu Sonia. stătea în maşină, în spatele meu şi-mi povestea diferite chestii. d-ale ei. la un moment dat îmi spune uitându-se fix în ochii mei:

Corina, eu nu vreau să plec în Italia.

De ce Sonia?

Păi tătăica nu vrea să mă dea acolo. Ştii, acolo sunt Andrei şi Giuseppe (fraţii ei).

Dar nu îţi este dor de mami?

Eeee... ba da... - a spus ea neconvingător. Dar trebuie să-mi trimită procura (?!?!?!) Şi dacă mă duc stau doar o zi. mă duc cu tătăica. şi... ştii. eu nu vreau să plec pentru că vreau să te văd în fiecare zi - mi-a spus Sonia şi m-a blocat.

am plecat ochii şi nu am mai ştiut ce să-i spun. chiar nu mi-am găsit cuvintele. mi-am amintit că mama ei este plecată de ani buni în Italia. acolo s-a recăsătorit şi a mai făcut un copil. l-a luat pe Andrei din România, iar pe Sonia a lăsat-o în grija bunicilor care o tratează ca pe o prinţesă. nu-s oameni cu bani, însă copilului nu-i lipseşte nimic. decât mama. repet, este un copil vesel mereu. mergând pe stradă spune: "Corina, uite... PSD!!!“. Tătăica este PD-L-ist convins iar prin gardul casei lor poţi vedea un mare afiş cu EBA care ia atitudine. Sonia ştie cine e Băsescu şi îi place de el. nu ştie cine e Boc dar zâmbeşte frumos când aude de Elena Udrea. spune că este frumoasă. Soniei îi plac rujurile, lacurile de unghii, hainele frumoase şi îngheţata. vorbeşte mult, piţigăiat, dar foarte frumos. vorbeşte mereu despre Stătică şi Flăcărica (mi-a zis ea că-s personajele telenovelei cu ţigani) şi vrea să asculte manele. cântă, dansează şi... după cum este vorba românească, îi vorbeşte şi curu'. ieri, după ce am plimbat-o a primit un cadou de la tătăica: o eşarfă cu PD-L. mândră, m-a pus să i-o aşez la gât şi mi-a spus răspicat: de acum încolo să-mi spui Sonia PD-L-ista. la mulţi ani de ziua copilului, Sonia mea :)






joi, 28 mai 2009

song of the day

M-a prins ciusca :))

"O ciusca mica si usturata rau pentru Ziua de Constanta. Ei au rebotezat un mare oras: Rotterdam. Vorbind despre cartierul consilierilor, Corina Samoila face o eroare atunci cand spune: „Constanta Stan - pe Rotterdan 35”. La care Dan te gandesti tu, Corina? He, he… gura pacatosului, adevar graieste, nu-i asa? E treaba cu subconstientul care mai scapa de sub control si… le da pe fata! Eh, nu te supara, e prima oara cand te ustura ciusca si, daca esti mai atenta, nu se mai intampla. Pe cuvant de pionier!" - www.uups.ro 

Degetele păcătoasei Cori nu au grăit adevăr. Doar s-au grăbit. 

Sau poate m-a dus gândul la Dan Diaconescu, locatar pe strada RotterDAN. :)

Mogulul e cool

MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (l), de mogul (1). 3. S.m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreţionare. - Din engl. Mogul.  

Citesc în fiecare zi cel puţin 15 blocuri. De ce?! Uneori nu ştiu nici eu. Sunt fidelă anumitor site-uri, iar de unele îmi aduc aminte întâmplător. 

Ce m-a mirat a fost faptul că am citit un blog săptămâna trecută, la care am tot avut tentaţia să mă întorc. Scriitorul nu este chiar genul meu de persoană sau nu intră în categoria celor pe care i-aş fi citit. Recunosc, l-am observat din cauza lui Mircea Badea, care-i este cel mai bun PR. „Mogulul şi-a făcut blog şi m-a băgat în blogrol", anunţa într-o seară Badea. ĂĂĂ?! Cum adică? Voiculescu blog? La naiba! Cine ar fi crezut că mogulii scriu? Dar se pare că şi mogulii scriu câteodată, nu-i aşa? Curioasă, am dat o raită pe pagina de Internet a conservatorului, antenistului şi cum mai vreţi să-i spuneţi... Felix. Am văzut cum îi zicea fiică-sii, Camelia, cum ar trebui să-i pună aparat de aer condiţionat lui Badea în studio, chiar dacă asta ar presupune să o şunteze niţel pe Gabi Vrânceanu Firea. Şi îi scria chiar foarte haios, cursiv, cu „zvâc". Măi să fie. Chiar mogulul o scrie? N-am văzut la viaţa mea prea multe opere ale mogulilor. Sau vreun mogul. Însă Voiculescu pare călare pe blog. Şi-a făcut şi mail: coolmogul@yahoo.com. Supertare, frate! Cine nu ar fi amuzat de aşa o chestie? Ba chiar am stat să văd cum se descurcă mogulul în blogosferă. Şi am văzut că le răspunde celor care-l întreabă, că este haios, că vrea să-i şi vadă pe colegii de „iubire" de net din blogosferă. Unii se îndoiesc că ar fi scrierile lui, alţii îl gratulează pe Mircea Badea pentru succesul de pe net al lui Voiculescu, alţii îi spun simplu: „Frate, eşti demenţial!". „Cool-mogul mişto blogu'", „Scriitura e bună. Curată, clară, concisă. Nu mai contează cine e la taste", comentează lumea. Fănel reclamă că ar scrie numai de dragul campaniei electorale, însă alţii îi „mulţumesc afaceristului Voiculescu, nu se dezminte deloc. Talent, ce mai...". Talent, netalent, Dan Voiculescu a reuşit ceva: a făcut mogulul om. Dacă până acum nu aveam clară în minte definiţia termenului, asociam cuvântul cu vreo trei nume şi tot atâtea feţe, pot spune că acum percepţia mi s-a dat peste cap şi mai tare. Mogulul nu ar fi trebuit să fie rău, despotic şi să nu ştie să scoată două vorbe în afara discursului legat de finanţe?! Poate că mogulul acesta chiar este cool. Sau poate că într-adevăr scrie cineva în locul său. Mai contează?! A creat un brand. Primul adevărat, după Gigi Becali. Voiculescu o să rămână primul cool mogul din blogosfera românească. Ar fi bine să nu fie şi ultimul.

luni, 25 mai 2009

quote of the day

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune. 
(Cicero)

Mama lui GXG: „George a trait putin, dar foarte intens"


Sute de împătimiţi ai vitezei s-au strâns sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu pentru a participa la prima ediţie a GXG Challenge, eveniment organizat de X-Team Racing Club.

Maşini puternice, fete frumoase, motoare încinse... dar şi multă tristeţe. Chiar dacă l-au cunoscut sau nu pe George Dumitru, tineri din toată ţara au venit la cursa pe care X-team a organizat-o în memoria prietenului lor, decedat la numai 23 de ani, la finele lui august 2007, într-un accident. Iar, bucuria reuşitei unei competiţii care a atras mulţi pasionaţi de cai putere i-a fost trimisă lui George, ca un omagiu din partea celor care l-au cunoscut şi l-au iubit. La eveniment a fost invitată şi mama lui George, cunoscut de prieteni ca GXG, care a venit însoţită de fiica sa şi de nepoţelul Mario. „Seamănă leit cu George şi îi pupă toate pozele pe care le găseşte prin casă, chiar dacă avea numai două luni când a murit", ne povesteşte Anamaria, iubita lui George. Vorbeşte despre micuţ cu mult drag, dar ochii i se umplu de lacrimi de fiecare dată când rosteşte numele iubitului său. Mario a venit la cursă îmbrăcat cu o bluziţă albă, inscripţionată cu poza lui George şi cu anii între care el a trăit.

Nu există „după"

Durerea nu poate fi explicată în cuvinte. Însă poate fi văzută în ochii celor care i-au fost aproape lui GXG. Anamaria Comşa, femeia care l-a iubit până în ultima clipă, spune că povestea lor de dragoste a început când George avea 16 ani, iar ea 22: „A fost o perioadă atunci şi apoi nu ne-am mai căutat şi tot aşa. Noi nu ne-am certat niciodată. În ianuarie 2007, amândoi ieşisem din relaţii care ne-au dat peste cap şi ne-am apropiat din nou". Am întrebat-o cum a fost după, însă spune că acel „după" nu există. Este în continuare la fel de greu: „Sunt momente când am de lucru şi îmi apare faţa lui înaintea ochilor. Aştept să-l văd oriunde mă uit, aştept să mă sune şi să-mi spună: «Ce faci,blondo?», chiar dacă eu sunt brunetă, dar m-am născut blondă. Nu ne mai găsim rostul. Nu ne mai putem bucura decât de Mario, nepoţelul lui George şi ne-am revărsat dragostea asupra lui. În casa familiei lui sunt ca la mine acasă". Îi este greu să povestească, fiecare cuvânt alăturându-se unei lacrimi. Dar durerea cea mai mare se simte dacă vorbeşti cu Maria, cea care i-a dat naştere lui George. Este neîmpăcată. Nu înţelege încă de ce fiul ei nu mai este. Caută dreptatea...

Vor dreptate

Printre lacrimi ne-a spus că se bucură că George nu a fost uitat de către colegii şi prietenii săi, însă întregul eveniment a răscolit-o. Le-a mulţumit celor din X-Team şi i-a rugat un singur lucru: „Vreau să fie mai atenţi, ca George să nu păţească ce a păţit el". De aproape doi ani, cea care a produs accidentul în care George Dumitru şi-a găsit sfârşitul la numai 23 de ani nu a fost pedepsită. Procesul se tărăgănează, se găsesc erori de procedură. În urmă a rămas o familie neîmpăcată, neliniştită din cauza faptului că viaţa celui drag s-a pierdut şi nimeni nu este pedepsit pentru asta. Maria Manea, mama lui George, povesteşte: „Am început procesul, dar doamna (n.r. autoarea accidentului) ne tot încurcă cu tot felul de lipse de proceduri, dar se pare că a înţeles şi doamna judecătoare şi gestul ei şi se pare că va începe procesul adevărat, după aproape doi ani ne ţine la primul termen, pentru că spune că nu are avocat. Face totul pentru a ne pune piedici. Eu cred şi sper să facem dreptate. Atât vreau. Dar ea nu recunoaşte nimic. Dacă nu cunoşti regulile de circulaţie, nu ştiu de ce mai conduci pe drumurile publice". Şi pentru ea, nepoţelul Mario este singura alinare. Mereu i-a povestit despre George.

Şi-a luat adio...

A strâns poze, amintiri...: „I-am păstrat calculatorul în care avea foarte multe poze. Avea o manie a pozelor. Şi singur îşi făcea pe motocicletă. În ziua în care s-a întâmplat nenorocirea şi el a plecat de acasă, eram cu sora mea, lucram la etajul trei şi ne uitam după el şi nu ştiam de ce staţionează atât, pentru că el pleca repede de obicei. Şi-a luat la revedere de la toţi vecinii. Aveam două magazine în scara blocului şi a intrat în fiecare, a stat de vorbă cu ei. Bătrânele din faţa blocului mi-au povestit. Când a plecat - noi stăteam în dreptul podului de la Doraly -, a dat ocol podului, îl urmăream tot timpul şi îl aşteptam cu atâta plăcere pentru că l-am crescut cu multă dragoste şi el ştia că eu îl privesc, dar atunci, prin cască, a aruncat o ocheadă. Şi i-am spus surorii mele: «Ai văzut ce privire a aruncat?!». Parcă şi-a luat la revedere. Sunt multe de povestit. George a trăit puţin, dar foarte intens. Şi a vrut să facă foarte multe". X-Team Racing Club a organizat evenimentul în memoria lui George.

In memoriam

Băieţii au plănuit totul, timp de mai multe luni, şi promit ca întreaga întâmplare să se repete, dacă nu lunar, măcar o dată la două luni. Încă îi simt lipsa lui George. Au lucrat şi s-au distrat împreună, dar au şi împărtăşit pasiunea pentru viteză. Aşa că i-au dat prietenului lor ceea ce şi-a dorit: un spectacol cu maşini numai pentru el. Alexandru Topor, preşedintele X-Team Racing Club, spune că la cursa de accelerare de pe Kogălniceanu au fost 150 de participanţi din toată ţara: Bucureşti, Tulcea, dar chiar şi cineva din Iaşi. „Aceasta a fost o cursă memorială pentru prietenul nostru, George Dumitru, cunoscut ca George GXG. Am lucrat trei luni pentru a pune în practică ideea noastră de a face această cursă şi plănuim să facem un eveniment lunar. Sau, cel puţin, sperăm să-l facem o dată la două luni", a mai declarat Andu, aşa cum îi spun apropiaţii. Câştigătorii „liniuţelor" de sâmbătă au câştigat cupoane cu anumite valori pentru piese, revizii, spălătorii auto gratuite, boxe auto, dvd auto, cabluri profesionale audio de performanţă, proiectoare pe leduri, xenoane, kit de stingător, trusă medicală şi triunghi, texte racing cromate şi tobe eşapament sport. Una dintre cupe i-a fost dedicată lui George GXG şi i-a fost înmânată mamei acestuia, ca un omagiu al X-Team pentru prietenul lor. În urma evenimentului, organizatorii au donat mâncare în valoare de 500 de euro unui centru pentru persoane cu deficienţe din Techirghiol.

joi, 21 mai 2009

song of the day

Dacă eram...

Am găsit chestia asta pe pagina de hi5 a unei tipe. mi se pare super tare:) incercaţi! nu-i foarte uşor 

Dacă eram o lună… aş fi fost septembrie

Dacă eram o zi a săptămânii… aş fi fost... joi (m-am născut într-o joi)

Dacă eram o parte a zilei… cred că aş fi fost apusul

Dacă eram un animal marin… aş fi fost cu siguranţă un delfin. Şi m-ar fi chemat Ricky

Dacă eram o direcţie… aş fi fost prima la stânga 

Dacă eram o virtute… aş fi fost... ironia (ce??? Nu e o virtute?!)

Dacă eram o personalitate istorică… aş fi fost ... Napoleon

Dacă eram o planetă… aş fi fost Venus

Dacă eram un lichid…. aş fi fost APĂĂĂĂĂ (sau vodka cu santal de vişine) :))

Dacă eram o piatră… aş fi fost onix

Dacă eram o pasăre… aş fi fost colibri

Dacă eram o plantă… aş fi fost o lăcrămioară

Dacă eram un tip de vreme… aş fi fost tomnatecă

Dacă eram un instrument muzical… aş fi fost o chitară

Dacă eram o emoţie… .aş fi fost... fluturaşii din stomac

Dacă eram un sunet… aş fi fost un clinchet

Dacă eram un element… aş fi fost oxigen

Dacă eram un cântec… aş fi fost „Se Eu Não Te Amasse Tanto Assim“ sau "Battery" (depinde de stare)

Dacă eram un film… aş fi fost Lolita

Dacă eram o carte… aş fi fost „Copilul divin“

Dacă eram un personaj de ficţiune… aş fi fost… Don Quijote

Dacă eram un fel de mâncare… aş fi fost salată de varză

Dacă eram un oraş… aş fi fost Veneţia

Dacă eram un gust… aş fi fost acru 

Dacă eram o aromă… aş fi fost scorţişoară

Dacă eram o culoare… aş fi fost albastru.

Dacă eram un material… aş fi fost mătase 

Dacă eram un cuvânt…. aş fi fost „ştiu“ sau "evident“

Dacă eram o parte a corpului…. aş fi fost un ochi

Dacă eram o expresie a feţei… aş fi fost mirarea

Dacă eram o materie de şcoală…. aş fi fost logica

Dacă eram un personaj de desene animate…. aş fi fost Pucca

Dacă eram o formă… aş fi fost un pătrat

Dacă eram un număr… aş fi fost 3

Dacă eram o maşină… aş fi fost un Mini Cooper

Dacă eram o haină… aş fi fost o bluză neagră

quote of the day

Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.
(Peter O'Toole)

Scapam de Raduleasca?! La naiba!

Nu v-aţi săturat de Mihaela Rădulescu?! Nu vi se pare că toate ziarele, radiourile, blog-urile, jurnalele de ştiri şi alte alea sunt acaparate de fosta doamnă a lui Elan? Mie mi s-a cam acrit. Să-mi sară ochii! cum zice cineva drăguţ.
Frăţiorilor, să ne înţelegem: a umblat cu Chişu, cică şi cu Bittman şi cu cine mai ştie cine. Mă rog, nu contează. Apoi s-a măritat cu Bănică. Fusese ea, Mihaela Ţiganu, şi soaţa lui Rădulescu, dar asta s-a aflat după ceva vreme. În plus, nu trebuie să uităm că a fost bântuită o perioadă şi de fantoma (în mod figurat vorbind, pentru că la acea vreme era în viaţă) lui Dan Iosif. A divorţat de juniorul Ştefan, care o vedea ca pe o Bubulină Gospodină, şi a dat buzna-n viaţă. L-a găsit pe moldavo-israelianul Elan şi a pus gheruţa sa de felină (este născută în zodia Leului) pe el. Şi aşa a început minunata poveste. Zece ani de vis. Aşa ni s-au prezentat, cel puţin. Apariţii în reviste pe post de nevastă sexy a unui milionar în euro. Bogătaş care nu prea scotea capul în lume. Îmi amintesc chiar că anul trecut, de ziua ei, Mihaela a fost invitată la Brancu în emisiune. Iar fostul şef de la VIP reuşise să-l aducă în direct şi pe Ayan, fiul vedetei, cu acordul tatălui. Mare a fost mirarea divei atunci când şi-a văzut progenitura p-acolo. Şi a spus, bătând suav din gene, că Elan este un tip foarte discret. Că nu-i place să apară la TV. Ohoho, cât a mai apărut în ultimul an. A urmat episodul divorţ/Oţil/Mihaela adulterina. Am mai scris ceva ce voi susţine în continuare: Elan nu se va lăsa până nu o va face praf pe Răduleasca. Şi acum începem. În ultima săptămână, bomba de presă a fost: Mihaela Rădulescu se lasă de televiziune şi pleacă din ţară! Unde?! Într-o vilă de trei milioane şi jumătate de euro, pe Coasta de Azur. Vila cui?! A ex-ului Elan. Na, poftim! Da' măcar scăpăm de ea?! Definitiv? Sigur, sigur? Nu mai vedem ochi daţi peste cap şi încercări de a demonstra că ea este „pe bune", că iubeşte, că este o femeie adevărată şi o mamă minunată?! Nu se va mai victimiza în războiul cu Andreea Marin şi ne vor lăsa naibii în pace cu râca lor idioată?! Aaa. Dar am şi eu o întrebare: cine o să mai facă tragerea la sorţi pentru locuinţele pentru tineri? Cine se va mai întrece cu Mazăre în bărci, cine va mai veni la orice extravaganţă a primarului constănţean?! Păi cred că nu ea, oricum. Mai ales că Răducu al nostru e prieten cu Elan al ei. Deci... nu foarte prieten cu ea, în aceste momente de cumpănă în relaţia Mihaela-Elan. Om trăi şi om vedea. Deocamdată, sper să scăpăm de ea, măcar pentru un timp!

miercuri, 20 mai 2009

Lista lu` Cori

- mi-e frică să nu păţească mama ceva. mi-e frică să nu o pierd în vreun fel. d-asta mi-am desenat-o pe corp... să o am mereu cu mine, să nu uit că este cu mine, să nu-mi lipsească niciodată foarte tare. cu toate astea... la fel simt şi când vine vorba de Licuţă şi de Diduţa. cred că sunt cele mai înspăimântătoare gânduri. şi mai înfricoşător pentru mine este să ştiu că nu pot evita inevitabilul. dar totuşi... eu sper.

- mi-e frică să nu mă pierd pe mine. cum? păi simplu. vreau, îmi doresc cel mai tare în viaţa asta să rămân aşa cum sunt acum din foarte multe puncte de vedere, dar să am puterea să-mi doresc din ce în ce mai mult, să pot cere mai mult de la mine, să realizez tot ce pot şi să ştiu că am făcut-o bine. vreau să evoluez... poate aşa pot explica mai simplu

- mi-e frică să nu trec pe lângă fericire. să nu fiu atât de prinsă într-ale mele încât să nu realizez că acolo trebuia să rămân în punctul ăla în care-mi era bine. am tendinţa de a scăpa din vedere câteodată evidenţa. nu o văd. pur şi simplu. şi mai ştiu ceva: niciodată nu voi vedea binele dacă nu mă voi lăsa să-l observ mai întâi. şi dacă nu voi înceta să fiu atât de critică.

- îmi doresc să fiu fericită. vezi?! ţi-am spus că-ţi scriu în seara asta :) fericirea nu este la fel mereu. şi, da... mi-e frică şi mie. de multe ori mi-e frică de fericire. dacă o să treacă? dacă mâine mă trezesc şi nu va mai fi aici? dacă mâine lucrul, persoana.... sau orice mă face să mă simt aşa... nu o să mai fie la fel? dacă se schimbă? sau dacă mă voi schimba eu? dacă, dacă, dacă... fericirea se schimbă odată cu mine. fericirea este mereu altfel. fericirea este bună. la fel şi dragostea. dragostea este noroc. şi, dacă tot am stabilit că sunt tare la logică.. probabil că trebuie să fii al dracu' de norocos ca să te îndragosteşti şi să fii fericit. dar fără frică. fără gânduri, fără planuri. let it be :)

- mi-e frică de lucrurile şi situaţiile pe care nu le pot controla. mi-e frică de ceea ce nu înţeleg. mi-e frică de boală, de neprevăzut. mi-e frică să ştiu că nu sunt "in control“

- mi-e frică de plafonare. mă tem că mă voi trezi într-o dimineaţa şi nu-mi voi găsi cuvintele, nu voi avea inspiraţie, nu voi avea puterea să caut. că nu voi mai fi în stare să fiu curioasă şi că mă vor zdrobi anumite sentimente încât nu mă voi putea ridica în picioare, aşa cum fac mereu. că nu voi putea merge mai departe. ar f iun dezastru

- îmi doresc să fiu bună. să am puterea să îi văd pe cei din jurul meu. să nu fiu atât de egoistă încât să devin centrul universului meu. aş putea?! ar trebui să-mi schimb centrul universului. deocamdată este imposibil. există :)





să ai o zi frumoasă şi liniştită :)

When I find myself in times of trouble
Mother Mary comes to me
Speaking words of wisdom, let it be.
And in my hour of darkness
She is standing right in front of me
Speaking words of wisdom, let it be.
Let it be, let it be.
Whisper words of wisdom, let it be.

And when the broken hearted people
Living in the world agree,
There will be an answer, let it be.
For though they may be parted there is
Still a chance that they will see
There will be an answer, let it be.
Let it be, let it be. Yeah
There will be an answer, let it be.

And when the night is cloudy,
There is still a light that shines on me,
Shine on until tomorrow, let it be.
I wake up to the sound of music
Mother Mary comes to me
Speaking words of wisdom, let it be.
Let it be, let it be.
There will be an answer, let it be.
Let it be, let it be,
Whisper words of wisdom, let it be

luni, 18 mai 2009

Cursa in memoria lui GXG, pe Aeroportul Kogalniceanu

Asociaţia X-Team Racing Club organizează sâmbătă, 23 mai, cu începere de la ora 11.00, cursa de accelerare GXG Challenge I, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.Evenimentul a fost pus la cale în memoria lui George Dumitru, cunoscut ca GXG, membru X-Team decedat la finele lui august 2007, la numai 23 de ani, într-un accident de motocicletă. Tânărul a decedat după ce o şoferiţă, care nu i-a acordat prioritate, l-a lovit în plin. Colegii din X-Team s-au gândit să organizeze cursa de viteză în memoria lui George, eveniment ce va fi unul dintre cele mai importante, în plan automobilistic, din acest an pe litoral. „Este o cursă de viteză organizată în totalitate de X-Team Racing Club. Vor veni împătimiţi ai vitezei din mai multe oraşe ale ţării, iar înscrierile vor începe la 8 dimineaţa. Cursa va avea startul la 11.00. Vor fi concerte, fete frumoase şi maşini puternice", a declarat Alexandru Topor, preşedintele X-Team Racing Club. Taxa de participare la cursă este de 50 de lei, iar cea pentru public - de 20 de lei. Regulamentul de concurs şi programul evenimentului pot fi găsite pe forumul X-Team de pe site-ul http://www.4tuning.ro/.

joi, 14 mai 2009

moments




Blondă de 19 ani, parteneră de distracţie pentru Mazăre şi Stan


„Dar vii şi tu diseară, nu? Hai, că ieşim în oraş!“, i-a spus suav o tânără blondă viceprimarului Gabi Stan, la show-ul auto din Mamaia.
PSD-istul i-a zâmbit şi i-a promis că va veni la întâlnire. Şi nu s-a sfiit să-şi lipească buzele de obrazul tinerei şi să o pupe cu patos. Cu un zâmbet chinuit pe faţă, blonda a acceptat tandreţea viceprimarului. Mai ales că, din câte se poate observa, nu este o străină grupului în care se distrează primarul Radu Mazăre şi viceprimarul Gabi Stan. În plimbarea lui printre maşinile expuse la show-ul auto, tânăra a fost salutată şi a discutat câteva minute bune chiar cu Mazăre. Ba chiar şi primarul a sărutat-o pe obraz, arătând că o ştie bine şi îi poartă o afecţiune deosebită. Tânăra blondă se numeşte Elena Voinea şi are 19 ani. La evenimentul pus în scenă de Power Marine a fost hostess pentru o marcă de automobile. „Este prima dată când fac acest lucru. O prietenă are o agenţie de modele şi a trimis o poză de-a mea la organizatori şi am fost aleasă“, a declarat Elena.

Mazăre a văzut limuzine pentru „cetăţeni care au amante mai tinere“


Autoshow-ul organizat de firma Power Marine şi-a deschis, ieri, porţile în prezenţa primarului Radu Mazăre şi a adjunctului său, Gabi Stan.

Evenimentul oferă tot ce le este mai drag bărbaţilor în general, dar şi celor doi politicieni, în special: maşini puternice şi femei frumoase. După ce a ţinut un speech introductiv, în care a invitat constănţenii să vină să vadă „maşinile teribil de frumoase şi fetele şi mai teribil de frumoase“ şi i-a îndemnat să se bucure atât de automobile, cât şi de reprezentantele sexului frumos (?!), Mazăre s-a plimbat printre exponate. Prima maşină pe care edilul a încercat-o a fost un BMW seria 7, decapotabil, de altfel cel mai scump autoturism expus - 131.264 euro. Evident, Radu Mazăre a făcut opriri în mai multe maşini, despre care a discutat îndelung cu „alaiul“ său format, printre alţii, din Gabi Stan, Ionuţ Barbu - şeful de la Power Marine, şi bodyguarzi. Se pare că maşina care l-a impresionat cel mai mult pe şeful administraţiei publice locale a fost un Land Rover Defender, alături de care a petrecut minute bune. Însă a recunoscut că achiziţionarea unui nou autoturism nu se află în planurile sale imediate pentru că „am destule maşini şi deocamdată nu-mi mai cumpăr“.

Pupici pentru a combate frigul

Mazăre a declarat zâmbitor că maşinile scumpe expuse la show-ul auto sunt interesante în special pentru „cetăţeni care au amante mai tinere“, făcând aluzie la faptul că un bărbat ca el nu agaţă cu ajutorul maşinii. Poate tocmai din această cauză preferă „doamnele“ mai în vârstă, pe patru roţi. În timpul plimbării, Mazăre, Stan şi Barbu şi-au dat sfaturi financiare... de criză. „Nu mai este bun leasing-ul. Închiriezi o maşină pe firmă şi îţi deduci cheltuiala“, i-a învăţat Ionuţ Barbu pe primar şi pe vicele său. Din păcate, dealerii au plătit bani buni, în perioadă de criză, pentru a expune într-o Mamaie goală, fără turişti, pe o vreme ploioasă care te îndeamnă la somn, nicidecum la cumpărat maşini. Însă Ionuţ Barbu de la Power Marine a ţinut să se laude: „Dacă Bucureştiul nu şi-a mai permis să facă auto show anul acesta, dealerii au făcut eforturi financiare mari şi am reuşit să ţinem cea de-a doua ediţie a evenimentului de la Constanţa“. Frigul nu i-a afectat doar pe vânzătorii de maşini, ci mai ales pe fetele angajate să „facă frumos“ pe lângă bolizi. Domnişoarele îmbrăcate sumar dârdâiau din toate încheieturile. Numai câte un pupic de la Mazăre sau de la Gabi Stan a reuşit să le mai încălzească.

Mamaia, vândută „la cheie“

Sezonul este abia la început. Autorităţi, hotelieri, ministeriabili, cârciumari şi mici comercianţi, cu toţii aşteaptă nerăbdători să intre „în pâine“. Şi probabil vor avea succes.

Un lucru este foarte clar: criza a afectat şi turismul. Nu chiar atât de grav pe cât se aştepta toată lumea, însă nici nu a trecut neobservată. Dar, dacă putem deplânge soarta cuiva, ne-am găsit subiectele perfecte: cei care au investit în imobiliare în staţiunea Mamaia. De-a lungul malului Lacului Siutghiol au răsărit, mai ales în ultimii ani, numeroase vile mai mici sau mai mari. Mai serioase sau mai colorate, mai „preţioase“ sau nu, cu patroni cu nume sonore sau cu proprietari „no name“, dar foarte potenţi din punct de vedere financiar. În orice caz, putem fi siguri că mai toţi au o legătură, mai strânsă sau nu, cu primarul Radu Mazăre. Că doar pe cine să laşi să-şi facă vile în buricul staţiunii Mamaia? În cine să ai încredere că o să investească, o să aducă turişti, cumpărători sau „sezonişti“, dacă nu în cei apropiaţi ţie?! În această ordine de idei, dacă luăm la puricat clădirile de pe malul ghiolului, vom vedea două aspecte: terenurile au fost retrocedate (da, da, este vorba despre celebrul dosar al DNA-ului) şi proprietarii se leagă de numele lui Mazăre. Ca un făcut. Dar poate asta nu mai contează atât de tare în plină recesiune. După cum spuneam, acum, la început de sezon, întreaga Mamaie este... „la cheie“. Construcţiile noi, unele chiar nefinalizate, poartă pe pereţii exteriori bannere imense prin care proprietarii anunţă că vând la cheie apartamente, garsoniere spaţioase şi alte spaţii de locuit. Că doar, na, reclama este sufletul comerţului. Problema este că marii afacerişti de la piciorul broaştei de pe Siutghiol rămân acum cu... sufletul în rai şi atât. Pentru că nimeni nu se mai încumetă să-şi ia case scumpe pe timp de criză. Nici măcar prietenul Costică (Zelcă), cel cu care edilul se mai distrează din când în când, nu a reuşit să-şi vândă Summer Land-ul. La naiba! Şi câte speranţe îşi pusese în proiectul ăla. Singurul cu adevărat realist a fost senatorul Nicolae Moga, patronul complexului rezidenţial Maria Regia, din Mamaia Nord: „Până trece criza, nici nu mă chinui să vând“. Parol, nici nu merită! Dar, spuneţi acum dacă nu vi se rupe inima. Cum să treacă toţi prietenii lui Radu prin calvarul recesiunii economice şi prin prăbuşirea neaşteptată a pieţei imobiliare. Ce dacă până acum specula era la rang de lege? Ce dacă fraiereau oamenii şi luau preţuri exorbitante pe construcţii care, la câţiva ani de la darea în folosinţă, încep să se surpe?! Ce dacă investiţia a fost scutită de preţul terenului sau va fi iertată de la plata taxelor şi impozitelor (nu afirm, fac o presupunere). Orice este posibil. Dar cel puţin ceva este clar: am ajuns să vindem întreaga Mamaia. La cheie.

joi, 7 mai 2009

Teodosie Magul

Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a devenit noul Becali.

Povestea pe care au dezvăluit-o colegii noştri de la România Liberă scoate la iveală informaţii ştiute şi neconfirmate, dar şi multă duşmănie. Cred că nici nu-şi imagina Înaltu' câţi inamici are. Acum va afla, cu siguranţă. Nu l-am văzut de foarte multe ori. Nici nu ne-am conversat în multe dăţi. Cu toate acestea, am avut ocazia să schimb câteva vorbe cu înalta faţă bisericească. Dacă i se mai poate spune aşa. Omul Macedon Petrescu are ochi mici, sfredelitori. Te îngheaţă, te sperie, nu ştii la ce să te aştepţi din partea lui. Are glas „dulce", cum se spune... mieros. Dintr-ăla care te duce cu gândul la sărutul pe frunte al mafiotului, dinainte de a-ţi înfige cuţitul în inimă. Şi a venit şocul de marţi, 5 mai 2009. Nu pot înţelege atitudinea unei Biserici care s-a dovedit a fi, de-a lungul vremii, mai mult acuzatoare decât iertătoare, mai degrabă strictă decât permisivă. Un cler care a arătat mereu cu degetul înspre relele altuia şi a ascuns mereu sub preşuri mizeria din propria ogradă. Acum aveau ocazia să se spele de păcate. Făceau asta dacă-l pedepseau pe Teodosie. Dar nu au făcut-o. Şi înclin să cred că nu o vor mai face. O discuţie purtată zilele trecute cu un om al bisericii, care mi-a arătat de fapt cum stau lucrurile în „cazul ÎPS", şi o documentare nu foarte asiduă pe net mi-au arătat cam ce înseamnă din punct de vedere bisericesc faptele Înaltului. Am găsit, în prima fază, un material publicat pe 5 octombrie 2007 în Cronica Română. Se spunea aşa: „Cunoscut din cartea «Faptele Apostolilor» (VIII : 9-25), Simon Magul este considerat cel dintâi în erezie, ucenicul şi înainte mergătorul lui Antihrist. (...) Impresionat de puterile mari şi semnele ce făceau misionarii creştini, Simon ar fi oferit bani Sfântului Apostol Petru, pentru a primi şi el puterea acestuia. De la acest fapt, numele lui s-a păstrat până astăzi în vocabularul creştin, în termenul „simonie", care înseamnă cumpărarea celor sfinte". Apoi, elemente publicate din şedinţa BOR din 15 - 17 iunie 2004 (pe vremea Preafericitului Teoctist, al cărui ucenic a fost Teodosie): „Cine celebrează sau primeşte un sacrament în mod simoniac să fie pedepsit cu interdict sau cu suspendare (canonul 1380) (...) Simoniac este atât cel care pretinde sau impune mita, cât şi cel care o oferă, o acceptă, o mijloceşte sau o patronează (...) Vai celor ce pentru mită îi dau dreptate nedreptului şi sugrumă dreptatea celui drept, precum şi în Sfintele Canoane (...) care prevăd sancţiuni radicale pentru asemenea acte de corupţie: caterisirea clericului, anatemizarea mireanului şi nulitatea efectului". Se mai spune că un arhiereu, aşa cum este Teodosie al nostru, ar trebui judecat de Sfântul Sinod, nu de către Consistoriul Eparhial. Dar la noi, nu. La noi e altă lege. Legea lui Teodosie. Urmaşul lui Simion Magul.

luni, 4 mai 2009

Monica Tatoiu: „Mazare este ca elevul din ultima banca"















Cum sunt văzute femeile în lumea afacerilor? Se ştie că bărbaţii din România sunt puţini misogini.

Ca sarea în bucate. Femeile de afaceri din România sunt de două categorii. Cele care au afaceri create de partenerii lor de viaţă pentru a le da o ocupaţie şi pentru a se elibera ei. Acum, în perioada de criză, se vede foarte clar că nu au avut afacerile lor. Saloane de frumuseţe, solare... au fost deschise pentru a face ceva. Mai există femei de afaceri, mai ales în zona producţiei, care au pornit de la zero. Citeam într-un ziar care a fost prima femeie de afaceri din România. Mara a lui Ioan Slavici. Femei dintr-o bucată, femeia-bărbat. Care şi-a deschis o brutărie, care şi-a deschis o mică croitorie şi care duc greul. Şi despre care ziarele nu scriu.


De ce nu scriu ziarele?

Pentru că nu este spectaculos să munceşti cinstit. Este spectaculos să furi. Este spectaculos să scrii despre cineva care a sărit etape, cineva care a crescut într-un an cât alţii în zece. Ei sunt capete de afiş. Dar nu ţine de România. Peste tot spectaculosul, ieşitul din comun, vinde. Omenia, integrarea în marea masă amorfă a celor care tropăie şi îi duc pe ceilalţi în spinare, nu contează.




Împrumută femeia de afaceri autohtonă stilul american?



Din fericire, nu. Avem încă feminitate. Încă suntem europence şi mai mult decât atât, latine.
Cum se combină afacerile cu politica în viaţa unei femei?Dacă faci afaceri cu statul, trebuie să faci politică. Dacă nu faci afaceri cu statul...




Faci şi compromisuri?



Compromisurile sunt de două feluri. Cele necesare, care sunt corecţii la coloana vertebrală a business-ului, şi mai sunt compromisuri nenecesare, murdare, care mai devreme sau mai târziu se întorc ca un bumerang când ţi-e lumea mai dragă.




Care este ponderea?



Depinde de piaţa despre care vorbim. În România, ponderea compromisurilor nenecesare depăşeşte 50%.




Care este explicaţia?



Reglementările sunt ori abuzive, ori neclare, iar autoritatea publică nu se face auzită. România are mult mai multe în comun cu o ţară de tip latino-american decât cu ţările europene.
Cum îl puteţi caracteriza pe Radu Mazăre în câteva cuvinte?Reprezentantul a 80% dintre români.




Este de bine sau de rău?



Port paşaport românesc şi nimic din ceea ce este românesc nu-mi este străin.




Este un personaj controversat, monden...



Eu sunt timişoreancă. Clanurile mafiote din Timişoara au ocupat centrul oraşului cu sprijinul primarului şi primăriei...




Să ne limităm la apariţiile în revistele glossy, pe post de James Bond.



Recent, Carlei Bruni i s-au furat nişte fotografii în care apărea goală. Ce este mai grav? O sexualitate exacerbată? El nu este căsătorit... ce treabă are? Problema nu este imoralitatea. Şi Bill Clinton a avut afaceri şi despre Tony Blair s-a vorbit şi despre Berlusconi. De fapt, este o problemă de moralitate şi de respect de sine a reprezentanţilor instituţiilor publice care cheltuiesc bani de la stat. Trăim într-o ţară europeană şi, atâta timp cât nimeni nu este condamnat, plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. Şi este valabil pornind de la preşedintele României, care este la fel de controversat...



Amândoi dansează.



Dar cred că domnul Mazăre este mai sexy decât domnul Băsescu. Eu spuneam că Mazăre este reprezentantul a 80% dintre români, pentru că se descurcă aşa cum o face orice purtător de paşaport românesc. Şi... eu mai am o vorbă. Decât cu prostul la câştig, mai bine cu deşteptul la pierdere.




Într-o emisiune la Realitatea TV l-aţi făcut golan.



N-am zis chiar aşa. Este ca elevul meu din ultima bancă. Când lua 4 la purtare, când lua 10.



Este simpatizat elevul din ultima bancă?



(râde) Profesoarele de matematică nu iubesc elevii din ultima bancă. Aveam un elev în ultima bancă, Tudose, cu care mergeam să-i tundem pe cei cu păduchi. Cu cine să faci asta? Cu elevii cuminţi din prima bancă? Nu. Ăia mergeau la muncă patriotică. Să ştiţi că dacă am vrea să scăpăm România de clanurile mafiote, nu am putea să o facem cu poliţişti şcoliţi la FBI. Trebuie să o facem cu cei care înţeleg acel mediu. Democraţia, teoretic, este un fel, dar practica ne omoară. Cred că domnul Mazăre va prinde mai multe mandate la Constanţa decât domnul Ciuhandu sau decât primarul din Baia Mare.




Politicienii cenzurează?



Ei nu o pot face fără ajutorul nostru. Noi putem să cenzurăm, pentru că avem telecomanda. Este la fel de comod ca şi atunci când spunem că vrem să arătăm bine, dar mergem şi mâncăm mititei de 1 Mai. Vorbim despre kilogramele în plus, dar continuăm să mâncăm ca porcii. Aşa este şi cu cenzura politicienilor. Am drept de vot, da? Dacă eu nu-mi exercit dreptul democratic de a trage la răspundere politicienii, administratorii taxelor pe care eu le plătesc, ciocul mic, vorba unui filozof în viaţă.




Firma lui Radu Mazăre a scos de la distribuţie ZIUA de Constanţa.



Ştiu, am auzit. Nu este normal. Este total anormal. Este ilegal. Eu sunt profesor de matematică şi ştiu că nu există problemă fără soluţie. Cred că aţi rămas cantonaţi în metode de luptă clasice. Epoca post-capitalistă se bazează pe lupta de guerrilă.




Poate fi considerată Elena Udrea un precedent în politica românească?



Trăim într-o ţară în care elevele de liceu îşi doresc să devină soţii de oameni bătrâni, purtători de carduri super încărcate, vedete porno sau cântăreţe care să facă playback. Eu şi alte femei ca mine, care am muncit toată viaţa, nu vom fi modele pentru puştoaicele care se duc să fumeze în curtea şcolii.




Dar trăistuţa bucovineană este un model?



Nu. Presa o face un model. Dacă ar fi lansată pe catwalk la Paris, poate ar deveni un model, dar nu pentru femeile din România, care nu au bani de aia adevărată, dar îşi iau fake-uri.

song of the day

sâmbătă, 2 mai 2009

frânturi de lume II - uspenia şi slava rusă





jurnal de bord - episodul "la popa la poartă-i o pisică moartă“

Atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, intreg Universul conspira sa iti realizeze visul

Dar atunci când nu mai ai putere să-ţi doreşti... ce se întâmplă?! de la o vreme sunt... fără ţintă. pur şi simplun nu ştiu ce vreau. şi asta în orice domeniu. adică: nu ştiu ce vreau să mănânc, nu şriu unde vreau să merg, nu ştiu ce vreau să fac şi îmi cumpăr cărţi pentru că nu şriu exact ce aş vrea să citesc. nu ştiu dacă este bine să fac un anumit lucru, nu ştiu dacă spun ce trebuie, nu ştiu dacă mă simt bine (ştiu doar că mi-e cam rău de câteva zile), nu ştiu de ce nu am chef să văd persoana pe care tind să cred că o iubesc mai mult decât pe ursuleţul meu de pluş (asta e grav!!!!), nu ştiu de cine mi-e dor, dacă mi-e dor, dacă mi-e sete, dacă.... dacă, dacă. sunt obosită. este singurul lucru pe care îl ştiu cu adevărat.

şi mai ştiu că ieri am fost într-un loc în care parcă timpul s-a oprit în loc. ieri am definit locul ca fiind sinistru, iar astăzi mă întreb dacă nu cumva acolo o fi raiul. dar, gândindu-mă mai bine, poate că nu toţi avem acelaşi rai. 

pentru că ne-am plictisit de acelaşi peisaj, am decis să plecăm în... expediţie. evident, este mult spus. însă, patru zuze şi un alex (copilul de aproape opt ani, care este cu siguranţă cel mai matur din gaşcă) s-au îmbarcat în matizul albastru şi au plecat în necunoscut. cum nea andrei îmi povestise cât de frumos este şi cum "mergi, mergi şi te trezeşti cu muntele în faţă“, am luat calea... pelerinajului. glumesc. am pornit spre Uspenia. ştiam atât: la două cantoane faci stânga. două cantoane s-au dovedit a fi doi iepuraşi, dar am ajuns, într-un final acolo, cu toate că drumul poate fi găsit mult mai lesne: este fix la intrarea în babadag. până la slava rusă nu este prea mult. vreo 8 km. poate şi mai puţin. dar dacă nu aveţi ditamai maşina (repet, noi am fost cu ricky, neînfricatul matiz albastru) te numeşti nebun dacă îţi continui drumul. noi am făcut-o. peisajul... absolut divin. serpentine (de fapt nişte curbe cu dimensiuni apocaliptice pentru o cori care nu mai ieşise cu maşina din judeţul de baştină), copaci, verdeaţă, linişte, păsărele ciripitoare. şi MULTE gropi. îngrozitor de multe. într-un final am ajuns la slava rusă. pe drum... nimeni. linişte mormântală. în faţă... o biserică cu o cupolă argintie, strălucitoare şi cu perdele în geam. asta ni s-a părut şi mai ciudat. străzi pietruite şi goale. întâlnim doi copii, într-un final. se plimbau cu bicicleta. o fetiţă blondină şi un baieţel cu şapcă roşie, cu însemnele PSD-ului. ahaaa... deci şi aici a fost campanie electorală. "cum ajungem la uspenia?“. o luaţi înapoi şi când ajungeţi la căminul ars faceţi stânga. poftim?!?! ce cămin ars? le promitem acadele (jumătate dintre copiii din slava rusă aşteaptă acadele de la femeile nebune cu matiz albastru, probabil) şi întoarcem. trecem pe lângă un bătrânel cu faţa arsă de soare şi barba mare. acelaşi lucru: treceţi pe lângă căminul ars şi faceţi stânga. a, bun. după minute bune de hurducăieli (gropile par a fi farmecul zonei) ajungem la căminul ars şi, după alte indicaţii, dăm de drumul ce ar fi trebuit să ne ducă spre Uspenia. şi ne-a dus. numai că trebuie să fiţi atenţi dacă veţi urma aceeaşi cale: la un moment dat vă veţi aduce aminte de ceva ... Lăsaţi orice speranţă, voi cei ce intraţi aici. :)) pe un drum cât un matiz şi jumătate mergeţi pe lângă chestia împădurită ce aduce a munte. noroc că era 1 mai şi aşa am mai văzut picior de om şi roată de maşină în cale. că altfel... neştiind dacă mergem înspre ţintă sau dacă la un moment dat vom cădea de pe Pământ, a oprit lângă un bătrânel cu faţa rotofeie şi... evident, barbă mare. "mai avem mult până la uspenia?!“. "nuuu, mai mergeţi puţin şi faceţi dreapta“, ne spune. aşa a fost. am mers puţin şi am dat de o răscruce. facem dreapta. în sfârşit: uspenia. o poartă mare, de lemn. deschisă. cu un semn de interzis pe ea. ciudat. linişte, pace, pustietate. şi atât. clădiri dărăpănate, un câine care semăna cu o vulpe şi... linişte. multă linişte. parcăm şi coborâm din maşină. inspectăm, curioşi. copilului deja i se făcuse frică. ne ducem la uşa biserii. era închisă. şi, ca nişte fete curajoase ce suntem ne uităm pe geam. "ooo, ce mizerie“, spunem noi ca nişte gospodine ce suntem :)) de fapt nu vedeam nimic decât pervazul şi... evident, perdelele. la un moment dat se aude un clipocit de apă şi speriate ne uităm în jur. cel care ne îndrumase într-aici, moşul care ne-a spus să afcem dreapta se spăla pe mâini. "cum a ajuns atât de repede aici?!?!?!??!?!?!“. "preotul este plecat. la fel şi înaltul. şi nu au lăsat cheie de la biserică. aşa că nu puteţi vedea cum este înauntru. preotul este la bucureşti, la aeroport. vine o verişoară de-a lui din australia“, ne-a lămurit bătrânul şi ne-a zis că dacă vrem putem să venim duminică, la slujbă. se îndreaptă înspre o chilie a cărei uşă se deschide. în prag apare un călugăr, iar bătrânul intră. am mai stat nu foarte mult timp, perioadă în acre am văzut o pisică, cu labele în sus despre care am crezut cu tărie că este moartă. "la popa la poartă-i o pisică moartă“, ne hlizeam mai mult pentru a ne face să credem că situaţia nu este atât de ciudată pe cât o vedeam noi. pisica era vie. dormea la soare. dar cum poate să stea o pisică nemişcată atâta timp?!?! nu vom înţelege niciodată :D am mai stat puţin şi am plecat, salutând în drum spre ieşire un călugăr care se uita curios la noi. drumul de întoarcele a părut mult mai scurt. înapoi la slava rusă... la căminul ars de la răscruce de drumuri. un bătrânel în baston mergea pe drum. "de ce se numeşte căminul ars“, întrebăm cu un aer de turist mânat de curiozitatea exploratorului aflat în expediţie. "pentru că a fost un cămin. şi a ars. era căminul cultural. au fumat copiii sub scenă şi au luat foc nişte hârtii. acu' vreo 20 de ani“ şi misterul nostru s-a dus naibii. nu era nimic palpitant. dar arăta misterios... fără tavan, cu un cer când senin, când cenuşiu deasupra, cu un cal alb păscând lângă şi cu o coloană sonoră asigurată de localnici (muzică rusească). am plecat din slava rusă cu o întrebare de "copii de oraş“ pe buze: "cum pot trăi oamenii ăştia în pustietate“.

am ajuns, târziu... în raiul nostru: constanţa. asta după aproape o oră de stat într-o aglomeraţie văratecă, între hanul piraţilor şi oraş. doar era 1 mai. mamaia era "cotropită“.

poate, aşa cum ziceam mai devreme, fiecare are raiul lui. iar universul conspiră pentru noi numai dacă ne dăm seama ce ne dorim. şi dacă visăm. şi mai ales dacă avem puterea să ne dorim ceva. şi dacă îl luăm exemplu pe ricky, matizul albastru care a ajuns acolo unde se credea că numai căruţa poate :)) the end

song of the day