linişte... nu simt altceva. pace?! putem spune şi aşa. ar trebui să fiu deprimată?! poate... dar nu sunt. refuz să fiu. chiar sunt liniştită... şi îmi place cum îmi este astăzi. orice aş fi spus, până ieri neliniştea mă mai bântuia din când în când. îmi mai aduceam aminte, mai aşteptam nu ştiu ce, când de fapt ştiam sigur că nu mai aştept nimic. mă obişnuisem poate, inconştient, de prea mult cu gândul că nimic nu are sens. şi, uite, pentru prima dată după mult timp mă simt ... calmă. sunt veselă, râd cu plăcere, sunt obosită, dar numai căscatul îmi mai aduce aminte de asta. simt nevoia să fiu acidă în scris, glumesc, am chef să fac multe chestii... exact cum mă ştiam eu, în vremurile bune. nu mă mai gândesc: "oare o să-i placă nu ştiu ce, oare o să se enerveze, oare o să...???“ NU! sunt din nou eu :) şi-mi spun în sinea mea: ce dor mi-a fost de tine, Corino! ţi-a fost frică... te-ai temut că vei avea ceva de pierdut... că mă vei pierde şi că vei regreta. mă pierdusei de prea mult timp... dar nu ai avut timp să realizezi. ai greşit? eu spun că nu. şi chiar nu mai contează ce crezi tu acum. am realizat după prea mult timp că un război pierdut din start nu merită continuat. şi mi-am mai dat seama că eu chiar ştiu ce şi de ce merit :) ştiu ce vreau de la viaţă şi sunt absolut conştientă că orice şut în fund este un pas înainte... mi-e mai bine azi decât mi-a fost ieri. şi asta m-a făcut să înţeleg multe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu