Dacă l-am cota la bursă pe drăguţul nostru primar, am scoate ceva bani din el.
Şi nu vorbim de perioada asta, post-electorală în care a reuşit să suprasatureze piaţa. Discutăm în general. Chiar se spunea în campania electorală că ar putea sta liniştit, Mazăre al nostru, pe plaiurile însorite ale Braziliei, până în ziua alegerilor, pentru că, oricum, nu conta, în economia situaţiei. Bătrânii, tot pe el l-ar fi votat, tinerii, tot în turma lui de susţinători s-ar fi dus. Era normal. Mai toate proiectele ce i-au fost trecute în cont, s-au derulat fără ca el să fie în zonă. „Are echipă bună“, vor sări toţi cu gura pe mine. O avea, n-am ce zice.
Însă, vă pot spune cu certitudine un lucru: eu una m-am săturat de Mazăre. Însă, ca în orice legătură bolnăvicioasă, cu cât îmi displace mai tare, cu atât caut ştirile cu el mai asiduu. Mă credeţi ori ba, nu îmi place Radu Mazăre. Facem abstracţie acum de prestaţia sa politică. Felul lui de a fi îmi repugnă. Apariţia sa îmi creează disconfort. Nu găsesc nimic atrăgător în felul în care se dă pe tavă celor din jur. Explicaţiile despre viaţa sa privată, povestirile despre păţanii petrecute în străinătate, modul în care îşi expune hobby-urile... nimic nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre mai marele urbei. Cu toate acestea, după cum vă spuneam, nu mă pot abţine. Îmi vine în minte refrenul: „Noooo, no es amor, lo que tu sientes se llama obsesion“. Cam aşa şi cu noi: îl hulim pe Mazăre, dar nu ne putem abţine să-i urmărim orice mişcare. Şi, cum se ştie că românului trebuie să îi dai pâine şi circ, edilul ne oferă fix ce avem nevoie. Ni se arată în toată splendoarea lui: dansând greceşte sau ţigăneşte, dându-se cu zmeul, spărgând farfurii, întrecându-se cu Răduleasca pe catamaran... şi aşa mai departe. Pe de altă parte, ne stimulează şi latura telenovelistică. Ne spune cum agaţă fete pe hi5, cum l-a prins iubita făcând asta şi cum s-a giugiulit cu două brazilience, „una neagră, cum este cureaua de la ceas şi una cafenie“. Ce vrem mai mult? Parcă ar fi vedetă de la Hollywood. Ştie Răducu al nostru să-şi vândă imaginea mai abitir ca Brad Pitt şi Angelina Jolie la un loc. Îl urâm, ne-am plictisit de el, dar îl căutăm cu ardoare. Şi, colac peste pupăză parcă ne mai şi creşte inima în noi când cei din alte oraşe ni-l laudă. Însă, trezindu-mă din admiraţia stârnită de „doza de cancan“ oferită de Mazăre, îmi spun că poate nu-i totul roz şi frumos. România nu este Brazilia şi Constanţa nu este Hollywood. Sau, poate în curând, i se va năzări lui Mazăre să facă şi platouri de filmare în Mamaia. I s-ar potrivi mănuşă un al doilea Bollywood.
Şi nu vorbim de perioada asta, post-electorală în care a reuşit să suprasatureze piaţa. Discutăm în general. Chiar se spunea în campania electorală că ar putea sta liniştit, Mazăre al nostru, pe plaiurile însorite ale Braziliei, până în ziua alegerilor, pentru că, oricum, nu conta, în economia situaţiei. Bătrânii, tot pe el l-ar fi votat, tinerii, tot în turma lui de susţinători s-ar fi dus. Era normal. Mai toate proiectele ce i-au fost trecute în cont, s-au derulat fără ca el să fie în zonă. „Are echipă bună“, vor sări toţi cu gura pe mine. O avea, n-am ce zice.
Însă, vă pot spune cu certitudine un lucru: eu una m-am săturat de Mazăre. Însă, ca în orice legătură bolnăvicioasă, cu cât îmi displace mai tare, cu atât caut ştirile cu el mai asiduu. Mă credeţi ori ba, nu îmi place Radu Mazăre. Facem abstracţie acum de prestaţia sa politică. Felul lui de a fi îmi repugnă. Apariţia sa îmi creează disconfort. Nu găsesc nimic atrăgător în felul în care se dă pe tavă celor din jur. Explicaţiile despre viaţa sa privată, povestirile despre păţanii petrecute în străinătate, modul în care îşi expune hobby-urile... nimic nu m-a făcut să îmi schimb părerea despre mai marele urbei. Cu toate acestea, după cum vă spuneam, nu mă pot abţine. Îmi vine în minte refrenul: „Noooo, no es amor, lo que tu sientes se llama obsesion“. Cam aşa şi cu noi: îl hulim pe Mazăre, dar nu ne putem abţine să-i urmărim orice mişcare. Şi, cum se ştie că românului trebuie să îi dai pâine şi circ, edilul ne oferă fix ce avem nevoie. Ni se arată în toată splendoarea lui: dansând greceşte sau ţigăneşte, dându-se cu zmeul, spărgând farfurii, întrecându-se cu Răduleasca pe catamaran... şi aşa mai departe. Pe de altă parte, ne stimulează şi latura telenovelistică. Ne spune cum agaţă fete pe hi5, cum l-a prins iubita făcând asta şi cum s-a giugiulit cu două brazilience, „una neagră, cum este cureaua de la ceas şi una cafenie“. Ce vrem mai mult? Parcă ar fi vedetă de la Hollywood. Ştie Răducu al nostru să-şi vândă imaginea mai abitir ca Brad Pitt şi Angelina Jolie la un loc. Îl urâm, ne-am plictisit de el, dar îl căutăm cu ardoare. Şi, colac peste pupăză parcă ne mai şi creşte inima în noi când cei din alte oraşe ni-l laudă. Însă, trezindu-mă din admiraţia stârnită de „doza de cancan“ oferită de Mazăre, îmi spun că poate nu-i totul roz şi frumos. România nu este Brazilia şi Constanţa nu este Hollywood. Sau, poate în curând, i se va năzări lui Mazăre să facă şi platouri de filmare în Mamaia. I s-ar potrivi mănuşă un al doilea Bollywood.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu