"La ce bun să te încăpăţânezi să te uiţi la picioarele femeilor: ştii dinainte cum se termină ele!“

este deja a doua postare pe ziua asta... se pare că mi-e dor de scris. dar am un plan pt mâine ;)

citatul din Bruckner (evident, nu am apucat să termin cartea) m-a făcut să-mi dau seama că plimbarea mea de astăzi nu ar fi trebuit să mă mire deloc. la ce bun să te plimbi prin Bucureşti şi să înjuri din moment ce ai ştiut din momentul în care ai închis uşa casei încotro te îndrepţi? prăfuită şi mizerabilă, zona de lângă Gara Basarab m-a îngrozit încă de aseara. se lucrează la noul pasaj şi este un şatier în toată regula. "Donşoară, este 12?“, m-a întrebat un muncitor pe lângă care treceam îmbufnată. era 12 fără 10. mi-e dor de mirosul mării mele, cu algele ei putrezinde, cu scoicile tăioase şi cu mizeria blamată de toată lumea. marea mea cel puţin miroase ... aici ţi se abolesc simţurile. revenind, am dat peste un taximetrist drăgut. era foarte supărat pentru că fusese la munte şi nu scăpase nici acolo de nesimţirea oamenilor. m-a dus în Ghencea. "Aici stau eu. nu este chiar aşa rău la meciuri, să ştiţi. mai ales la alea internaţionale, când vin jandarmi mulţi. le dau o cafea, o apă rece şi îi rog să-mi blocheze strada ca să nu parcheze ăia în faţa casei mele. în rest nu-i rău deloc. nu-s răi suporterii... da` uneori se mai bat. când ne-am mutat aici, eram speriaţi rău“, îmi povestea omul pe drumul de întoarcele. îi spun că sunt din Constanţa. "Aoleu, Mazăre ăla al vostru, ce-a mai făcut!“. nu ştiam ce să fac ... să-i iau apărarea sau să-l înjur odată cu omul. am preferat să zâmbesc şi să tac. dar el continuă: "ce faţă de drogat are! eu nu ştiu cum e.. l-am văzut numai la televizor, dar am plimbat cu taxiu` mulţi drogaţi. îi cunosc imediat. aşa are şi el faţă, de drogat. da` e rău, ca vanghelie al nostru“. amuzată, cobor. m-am întors acasă pe acelaşi drum prăfuit. un lucru este cert: Bucureştiul este mult mai gol şi mai aerisit decât Constanţa în perioada asta. şi, după cum am spus la început... ştii din start la ce să te astepţi. după praful enervant am ajuns într-o zona cu multă verdeaţă. aşa cum nu mai vezi acasă pe prea multe străzi. imaginaţi-vă că un cartier întreg este ca strada 1907 în plina primăvară. te plimbi printre copacii înverziţi şi nu mai realizezi unde te afli. te trezeşti brusc atunci cînd te loveşti de încă o construcţie. care, probabil a omorât nişte copaci. treci şi uiţi... suntem prea obişnuiţi ca să mai ţinem minte.