luni, 1 septembrie 2008

amintiri de început de septembrie...

a venit din nou luna asta în care s-au întâmplat mereu lucruri ciudate. primul dintre ele: m-am născut eu :)
astăzi, după prea mult timp, m-am uitat în ochii mei. obişnuită să caut privirile celor din jurul meu, aprobarea lor, zâmbetul şi acceptarea am uitat cu totul de ochii mei. în seara asta i-am redescoperit. şi am realizat că este uşor să te uiţi în ochii altuia, însă este al naibii de greu să te uiţi într-ai tăi. mi-e mai greu să fiu sinceră cu mine decât cu ceilalţi? poate. mai mult ca sigur. spun că nu, cred că nu, însă inima mea spune un DA răspicat, aşa cum nu a mai făcut-o vreodată. este un blestem trimis de mult timp asupra mea, cu care probabil mă voi lupta toată viaţa: "nu mai gândi cu inima, gândeşte cu mintea!“. îmi răsună şi acum glasul tău. nu pot să uit ce-mi tot spuneai. şi, de atunci, de când m-am lăsat condusă de inimă şi am pierdut, încerc să-mi pun mintea la înaintare. şi ştiţi cum este? sunt ca un heterosexual care pretinde că este gay. sunt ca o femeie care doreşte să ajungă bărbat, ca un copil maturizat prea devreme. însă nu mă pot schimba acum, deja a devenit parte din mine. sunt ca un travestit care tânjeşte după atingerea unei femei şi şi-o doreşte cu toată forţa bărbăţiei sale, însă zi de zi îmbracă hainele femeieşti, se boieşte cu farduri colorate şi se dă fetiţă. teribilă comparaţie.
dar ştiu ce mi se întâmplă: este prima zi de toamă. anotimp iubit şi urât în acelaşi timp. de mulţi ani, toamna este cel mai dulce şi cel mai amar cadou pe care îl poate primi cineva, cu amintiri plăcute, dulci, împletindu-se cu gustul sarat al lacrimilor. cicatricile se vindecă... însă fantomele revin măcar trei zile pe an. apoi totul va reveni la normal.
şi, revenind la ochii mei, am realizat că trebuie să încep să fiu mai sinceră cu mine. nu mi-am suportat privirea decât câteva secunde, îndeajuns încât să văd cu ochii mi se umpleau de lacrimi. ca atunci când încerci să spui adevărul şi nu est destul de puternic. asta este dorinţa mea pe anul ăsta: să fiu puternică şi să învăţ să nu mă mai mint...

primul pas: mi-e dor.

2 comentarii:

tachyean spunea...

what happened ? :|

George spunea...

toţi suntem trişti de ziua noastră. amintirile tre' să rămână amintiri. "Georgică"