joi, 21 mai 2009

Scapam de Raduleasca?! La naiba!

Nu v-aţi săturat de Mihaela Rădulescu?! Nu vi se pare că toate ziarele, radiourile, blog-urile, jurnalele de ştiri şi alte alea sunt acaparate de fosta doamnă a lui Elan? Mie mi s-a cam acrit. Să-mi sară ochii! cum zice cineva drăguţ.
Frăţiorilor, să ne înţelegem: a umblat cu Chişu, cică şi cu Bittman şi cu cine mai ştie cine. Mă rog, nu contează. Apoi s-a măritat cu Bănică. Fusese ea, Mihaela Ţiganu, şi soaţa lui Rădulescu, dar asta s-a aflat după ceva vreme. În plus, nu trebuie să uităm că a fost bântuită o perioadă şi de fantoma (în mod figurat vorbind, pentru că la acea vreme era în viaţă) lui Dan Iosif. A divorţat de juniorul Ştefan, care o vedea ca pe o Bubulină Gospodină, şi a dat buzna-n viaţă. L-a găsit pe moldavo-israelianul Elan şi a pus gheruţa sa de felină (este născută în zodia Leului) pe el. Şi aşa a început minunata poveste. Zece ani de vis. Aşa ni s-au prezentat, cel puţin. Apariţii în reviste pe post de nevastă sexy a unui milionar în euro. Bogătaş care nu prea scotea capul în lume. Îmi amintesc chiar că anul trecut, de ziua ei, Mihaela a fost invitată la Brancu în emisiune. Iar fostul şef de la VIP reuşise să-l aducă în direct şi pe Ayan, fiul vedetei, cu acordul tatălui. Mare a fost mirarea divei atunci când şi-a văzut progenitura p-acolo. Şi a spus, bătând suav din gene, că Elan este un tip foarte discret. Că nu-i place să apară la TV. Ohoho, cât a mai apărut în ultimul an. A urmat episodul divorţ/Oţil/Mihaela adulterina. Am mai scris ceva ce voi susţine în continuare: Elan nu se va lăsa până nu o va face praf pe Răduleasca. Şi acum începem. În ultima săptămână, bomba de presă a fost: Mihaela Rădulescu se lasă de televiziune şi pleacă din ţară! Unde?! Într-o vilă de trei milioane şi jumătate de euro, pe Coasta de Azur. Vila cui?! A ex-ului Elan. Na, poftim! Da' măcar scăpăm de ea?! Definitiv? Sigur, sigur? Nu mai vedem ochi daţi peste cap şi încercări de a demonstra că ea este „pe bune", că iubeşte, că este o femeie adevărată şi o mamă minunată?! Nu se va mai victimiza în războiul cu Andreea Marin şi ne vor lăsa naibii în pace cu râca lor idioată?! Aaa. Dar am şi eu o întrebare: cine o să mai facă tragerea la sorţi pentru locuinţele pentru tineri? Cine se va mai întrece cu Mazăre în bărci, cine va mai veni la orice extravaganţă a primarului constănţean?! Păi cred că nu ea, oricum. Mai ales că Răducu al nostru e prieten cu Elan al ei. Deci... nu foarte prieten cu ea, în aceste momente de cumpănă în relaţia Mihaela-Elan. Om trăi şi om vedea. Deocamdată, sper să scăpăm de ea, măcar pentru un timp!

Niciun comentariu: