joi, 16 iulie 2009

Coca-politicianul

Îl recunoşti dintr-o mie. Îmbrăcat fistichiu, uneori frezat, alteori nu, câteodată ferchezuit, altădată neglijent. Cum de nu şi-a găsit un loc în Atlasul de Mitocănie Urbană, nici el nu ştie. 

Îi vezi ridurile, pielea arsă de soare şi semnele roşiatice de pe faţă. Nu înţelegi de ce i se sparg vasele de sânge tocmai în jurul ochilor. Mai mereu, privirea-i este obosită, pierdută, ochii îi sticlesc şi afişează o mască de individ implicat şi preocupat de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Este monden, merge prin cluburi, nu scapă nicio petrecere, se îmbracă în tendinţe, epatează, poartă ţoale firmate, dar cu toate astea se dă modest. Priveşte bătrânii cu ochişorii lui injectaţi şi încearcă să-i înţeleagă. O fi reuşit vreodată, oare? Îi place să apară la televizor şi îşi doreşte foarte tare să îl vadă întreaga lume. În accesele lui de răzgâiere, coca-politicianul ţipă din toate baierele pieptului, spunând că el vrea să-l vadă întreaga ţară, că el dă bani pentru asta şi deja începi să ţi-l imaginezi pe modernul domn Goe (mereu mi-am imaginat că cei pe care astăzi îi denumim cocalari sunt, de fapt, urmaşii direcţi ai domnului Goe) dându-se cu funduleţul aproape feminin de asfalt. Coca-politicianului de pe la noi îi plac culorile vii, combinaţiile ciudate, dansurile exotice şi fetele colorate... ca cureaua de la ceas. Apropos de ceasuri... Ca să fii un coca-politician de soi, este imperios necesar să ai multe ceasuri. Adoră fetele frumoase, tinere (în comparaţie cu ei), la fel de petrecăreţe şi de wild. A, să nu uităm! Şi le plac fetele care trec totul cu vederea, atâta timp cât le cadoriseşti cu câte un gablonz. Coca-politicianul despre care discutăm este o specie des întâlnită în ultima vreme. Ca orice categorie socială, şi coca-politicienii au nişte „vârfuri". Îi ştim cu toţii. Dar, în preajma coca-politicianului (să nu se înţeleagă greşit, coca provine de la cocalar) roiesc o seamă de coca-politicieni wannabe. Subspecia îşi doreşte să evolueze, arde de nerăbdare să ajungă mare şi tare, însă până atunci se antrenează la făcut nazuri şi miştouri. Asemănări există: ochii roşii, petrecerile prelungite, vasele de sânge sparte şi mişcări periodice cu mâna înspre nas. Probabil că bate vântul prin cluburi şi îi trage curentul. Această subspecie ar putea fi numită simplu: lingăul coca-politicianului. Nu lipseşte decât rareori din compania superiorului său. Se gudură, face glume la care râde singur, copiază comportamente, gesturi şi vorbe. Însă nu poate ajunge originalul. Dar lucrează asiduu la asta. Ce-ar mai rămâne de spus? Coca-politicianul este în trend...

Niciun comentariu: