duminică, 25 aprilie 2010

Minuţel de poezie - Sonet de Vasile Voiculescu

CLXXXVIII

Mă uit cum cade noaptea, aluzie la moarte,

Şi lumea-şi cată duhul în lămpile aprinse;

Reintră în vis viaţa, pătrunde de departe,

Ca o mireasmă, somnul, în cărnurile stinse.

Eu stau mereu în beznă: lumina mea-i la tine

Şi ochii mei o alta nu vor sa mai primească.

Cum iroseşti aiurea plăcerile divine ?

Nu şi-a rămas o umbra de cuget să-ţi şoptească

Cum dragostea-mi, mai mare ca veşnica natură,

Ţi-a zămislit adâncul din nou, în zeci de feţe?

M-am despoiat în taină, de-nalta-nvestitură,

Ca să-ţi îmbrac unica şi goala-ţi frumuseţe;

Te-am învăţat iubirea, semeţul zbor în slavă,

Să pier ca scorpionul de propria-mi otravă.


(Vineri, 22 iulie 1955)

Niciun comentariu: