Cum să uit eu soarele?

Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă.

E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeţi sau să-l cucereşti. Mai mult ne închipuim că posedăm, decât posedăm.

Nimic nu durează în suflet. Până şi cea mai verificată încredere poate fi anulată de un sigur gest.

Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?

O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Maitreyi