vineri, 8 februarie 2008

Mazarov Bond


Parcă suntem într-un banc sec. Mazăre are un Makarov. Adică, edilul s-a făcut un... Mazarov.

După ce s-a smiorcăit că oraşul pe care îl conduce este unul cu infracţionalitate foarte ridicată (de parcă am trăi prin Bronx), Răducu şi-a făcut publică potenţa... în ceea ce priveşte armele. A spus că are Makarov ca să nu aibă soarta lui Bamburic. Apoi a tunat: viaţa lui costă pentru infractori doar vreo 20.000 de euro. Cam ieftin, domn primar, nu vi se pare?
Dar, mă întreb eu, mai mult retoric, de ce se simte Mazăre ameninţat dacă se ştie cu obrazul curat. Sau musca îi cam bâzâie pe lângă căciulă? Adică, în mintea mea (şi nu susţin că judecata mea ar fi cea mai bună), un individ care se ştie curat şi fără de păcat nu stă să-şi facă probleme că-l vor dibui rakeţii prin oraş. Sau nu este aşa?
Oare mai marele Constanţei s-a pus travers în vreo situaţie, s-a înhăitat cu vreun periculos şi apoi l-a enervat, are vreun cont de reglat cu niscaiva dubioşi? Că doar aşa îmi pot explica eu frica sa de ciuruieli. Îmi şi imaginez: într-un bar populat de interlopi, pe perete tronează un afiş ca-n westernuri, cu faţa lui Mazăre: Most Wanted. Şi cu recompensa de care zice edilul.
Că, mai explică el unui cotidian central, o reglare de conturi normală prin zonă este doar vreo zece mii de euroi, dar el este ditamai primarul, nu? Întrebare: de unde ştie Mazarov al nostru tarifele de pe piaţa reglărilor de conturi, că la mine-n cartier nu umblă zvonuri d-astea?
În acelaşi ziar spune că are duşmani pentru că este primar, nicidecum că îl urăşte o întreagă comunitate de afacerişti de la mal de mare pentru că a halit tot ceea ce înseamnă ciubucăreală prin zonă. Mă rog, o fi o problemă de perspectivă. Dacă primar înseamnă omul care pune monopol pe business-uri în oraş, probabil că are dreptate, d-aia are mulţi duşmani. Total de acord cu dumneavoastră, domnu`!
A mai fost vorba să-şi schimbe arma, să ia una mai uşoară, să fie mai în trend. Îl aştept pe Mazăre să afişeze şi o imagine a la James Bond şi m-am liniştit. Atunci nu va mai exista infracţionalitate în urbea mea natală. Însă, tot atunci, când rozul, liniştea şi fluturaşii vor pune stăpânire pe Constanţa, poate o să ne trezim şi noi ca loviţi de leucă şi vom realiza întreaga manipulare. Da, există infracţionalitate! Da, există interlopi (ce contează că unii au fost parteneri de afaceri ai noului Bond)! Dar există şi manipulare. „Eu sunt Mazăre, văd problemele, îmi bag Makarovu` la înaintare şi vi le rezolv!“. Luaţi de credeţi!


Niciun comentariu: