after you...

îmi spunea cineva aseară că un bărbat fără femeie este ca o navă fără comandant: în derivă. mi-a mai explicat că viaţa trebuie trăită frumos, că ar trebui să învăţăm să fim mai buni şi să trecem multe cu vederea într-o relaţie. evident, mai în vârstă şi mai experimentat decât mine, interlocutorul meu mi-a povestit istoria amorului său, cu mama copiilor săi. totul ţine din vremea liceului şi greutăţile nu i-au ocolit niciodată. "dar noi am ştiut, Corina, să apreciem orice lucru frumos. vezi boshetul ăla? dacă înflorea o mică floricică în el, ne opream şi o admiram. pentru noi, nu pentru altceva. voi nu mai ştiţi să trăiţi ca noi...". stai şi te gândeşti cam ce vrei de la viaţă. eu poate că am ajuns la o înţelegere cu mine... nu vreau aventură, nu vreau nelinişti, vreau, după o lungă perioadă, normalitate. şi tocmai dorinţa asta mă dă peste cap...

câteodată te trezeşti că nu ştii cine eşti, ce vrei de la viaţă şi încotro ar trebui să te îndrepţi. doare, parcă fizic, parcă te-ai rupe din rădăcini şi te-ai trezi într-o lume rece, fără nimeni şi nimic. însă, varianta cea mai urâtă la toată povestea asta este atunci când simţi că te sfâşii în două bucăţi, nu tocmai egale. ironia de care a dat mereu dovadă soarta a fost mereu surprinzătoare însă, încet, m-am obişnut. cel puţin pe de-o parte. nu pot spune că nu mă mai şochează anumite lucruri care mi se întâmplă şi se dovedesc dintre cele mai ironice. nu ştiu cine sau de ce preferă să-şi bată puţin joc de noi şi, atunci când se limpezesc apele să le tulbure mult mai tare decât erau ele iniţial. aşa mi se întâmplă şi mie acum. pe anumite planuri totul este excelent însă, ironia a lovit din nou ;) intr-o secunda parcă, s-au schimbat toate coordonatele problemei. şi nu în bine. cel puţin nu pentru liniştea mea. şi, mai grav este că, în ciuda aiurelii create, chiar dacă multe situaţii sunt ciudate şi nu prea înţeleg eu acum ce se întâmplă, schimbarea asta a început să-mi placă... cu toate cele zece întâmplări ciudate şi o minune, cu pictorii miraţi, cu cele zece zile absurde... şi cu cele zece vieţi... cu toate că eu mi-aş dori să fie 11... stele, lacrimi înnodate, lumina de la ele, castele...ape... cerul...şapte zâne, licurici, speranţe-n noapte, piticii din poveste, nouă magi...comorile din suflet... pentru tine toate...