De multe ori asişti, fără să vrei, la faze demne de cascadorii râsului. Uite aşa mi s-a întâmplat mie ieri, când stăteam pe holurile Gărzii de Mediu.
Un domn trecut bine de vârsta a doua venise să se plângă că la el în sat se taie copacii şi că nimeni nu ia măsuri împotriva acestui fapt. Că nu este normal, că de ce se permite aşa ceva... ce era la gura omului nici nu vă pot descrie. Purta o discuţie aprinsă cu Vasile Petro, cel care a fost comisarul-şef al instituţiei, însă nimeni nu ştie ce hram mai poartă acum.
Din vorbă-n vorbă, a ajuns Petro la o concluzie şi i-a răspuns nemulţumitului nostru foarte simplu: „nu avem nicio lege care să interzică tăierea copacilor. Nu avem ce face, pur şi simplu. Dacă vă duceţi acum să tăiaţi câţi pomi vreţi, nu avem ce să vă facem, cum să vă pedepsim“. A, da? Serios? Cu alte cuvinte, haideţi să defrişăm, că o să ne pupe Garda de Mediu pe frunte, părinteşte, şi o să ne felicite pentru fapta pe care am comis-o. Super şmecherie!
Acum îmi explic eu de ce se construieşte atât pe spaţiul verde, zilele astea. Şi de ce nu se face nimic în privinţa asta. S-a întâmplat ca, tot ieri, să vorbesc cu locatarele unui bloc, în faţa căruia se construieşte o clădire impunătoare. Îmi povesteau, cu lacrimi în ochi, cum li s-au tăiat câţiva pomişori din faţa blocului, dar şi tufele de trandafiri, pentru a se ridica zidurile de beton. Şi nu li se părea normal ca să nu fie găsit un vinovat pentru asta.
Cine să mai înţeleagă şi autorităţile? Revenind la musiu Petro, acesta a aruncat niţel mâţa în curtea Direcţiei Silvice, care cică ar trebui să ia măsuri. Şi bag eu mâna în foc că şi Direcţia ar da vina pe altcineva şi tot aşa. Că doar, na, de ce să fim noi responsabili? Chiar nu avem motive, nu?
Şi poate că domn’ fost comisar nu minte. Poate chiar nu există o prevedere legislativă care să taie mâna celui care îndrăzneşte să omoare un copac. Pentru că, la noi, genocidul copacilor este cea mai des întâlnită crimă. Ei nu plâng, nu se vaită, nu le curge sânge dacă le tăiem o rămurică... nu există nicio urmă fizică a faptei noastre abominabile. Decât un spaţiu gol. Şi, de cele mai multe ori, se pare că scopul scuză mijloacele. „Nu mai avem loc în oraşul ăsta! Nu mai putem respira, nu mai avem cum să ne facem o casă“, spun din ce în ce mai multe voci.
Să vă explic ceva: respiraţi din cauza copacilor. Tăiaţi arborii, vă mai tăiaţi câte o bucăţică dintr-un plămân. Oricum, în câţiva ani, constănţenii or să se oxigeneze artificial. Dar vom avea betoane să ne punem şi în cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu