marți, 23 septembrie 2008

Săracul Mazăre


Şeful administraţiei publice locale are aceiaşi datornici, grecul Ioannis Skantzikas şi societatea Nisipuri SA
Primarul Radu Mazăre şi-a actualizat, pe pagina de Internet a instituţiei pe care o conduce, declaraţia de avere. În ediţiile viitoare vom prezenta averile tuturor consilierilor locali.

Edilul a completat declaraţia, chiar dacă ultimul astfel de document fusese semnat în prima lună a acestui an. Însă, Mazăre a omis să-şi depună o declaraţie de sfârşit de mandat, aşa cum s-ar fi cuvenit. Noul act declarativ nu arată mari schimbări faţă de ultimul completat. În declaraţia de avere înregistrată pe 18 ianuarie a.c., mai-marele urbei spune că are o şalupă Bayliner cu remorcă, depozite bancare în valoare de 2.495 USD şi 8.811 euro, conturi de 5.500 USD şi 623 de lei, dar şi 230.000 euro cash. Noul act păstrează ambarcaţiunea şi remorca. În ceea ce priveşte finanţele declarate, Mazăre nu stă aşa bine cum ne-am fi aşteptat. Mai are în cont 6.330 de dolari şi 68 de euro. Într-un depozit bancar are 8.882 euro.

Declaraţia nemotorizată

Banii cash nu i-a cheltuit, din ianuarie. Ce-ar avea să-i ia DNA-ul? Mai nimic. Şi asta în condiţiile în care mai-marele urbei nu are nici măcar casă. Că doar a declarat că stă cu chirie. Dragile lui maşini de epocă nu apar în declaraţia de avere. Nu-i bai, ele apar pe străzile Constanţei. Edilul a spus, la un moment dat, că nu este nicio problemă că nu declară diversele bunuri cu care se laudă, pentru că „sunt luate pe firme“. Şi maşinile nu-i lipsesc şi nici nu a dus lipsă de ele de-a lungul timpului. A pornit la drum cu limuzinele: un Lincoln Continental, pe care l-a condus timp de şase ani, şi un Chrysler New Yorker. S-a despărţit, însă, de ele şi a pornit pe calea maşinilor de teren. Pentru că, dacă vrei să atragi atenţia, trebuie, fără doar şi poate, să-ţi achiziţionezi şi maşini pe măsură. Aşa că Mazăre s-a gândit că ar fi bine să-şi împlinească pasiunea pentru autoturismele cu ani de fabricaţie demult apuşi. Totul a început cu un Morgan roşu, decapotabil. Apoi, după ce a făcut furori cu acesta, şi-a mai luat un Jeep Willis, fabricat în Germania, în 1968. Preţul de achiziţie: numai 11.000 de euro. Sau cel puţin aşa susţine edilul. Ultimul model pe care Mazăre l-a achiziţionat a fost vedetă la vremea sa, în perioada 1970-1990: o Toyota Land Cruiser, ce are ca an de fabricaţie 1977. De data aceasta, maşina a fost achiziţionată de pe Internet. Însă, colecţionarul nostru nu se opreşte aici. Mai vrea un Studebaker Dictator, fabricat în 1937. Umblă vorba prin târg cum că aceste maşini au fost fabricate numai în perioada 1927-1937 şi, în ciuda „vârstei înaintate“ a automobilului, mai-marele urbei spune că a dat numai zece mii de euro pe acest exemplar. Parcul auto al lui Radu Mazăre este completat, după propriile-i spuse, de un Jaguar şi un Cadillac Escalade.

Primarul-hotelier

Edilul este implicat în opt firme: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Concordia Press, SC Tomis Marketing Service, SC Xenoti SRL, SC Conpress Grup şi SC Royal Distribution Service. Firma Xenoti deţine Hotelul Flora din Mamaia. Cu ele a câştigat 122.847 de lei. Ca orice om cu dare de mână, chiar dacă în declaraţie pare cam sărac, Radu al nostru a împrumutat nişte bănuţi unor prieteni aflaţi la ananghie. Mai precis, grecul Ioannis Skantzikas are să-i dea, de câţiva ani buni, 600.000 de euro. Edilul a mai împrumutat 1.626.310 lei şi firmei Nisipuri SA, care trece prin momente foarte grele. Ambii datornici apăreau şi în declaraţia de avere din luna ianuarie. Nici salariul şefului administraţiei locale nu s-a mai majorat o dată cu noul mandat. Mazăre se duce la serviciu pentru 60.369 de lei anual.

Un comentariu:

eprocent spunea...

Pentru cei care doriti sa va inscrieti firmele intr-un catalog de firme online va recomand paginieuropene.ro .
Catalogul de firme europene de la paginieuropene.ro este intradevar foarte util atat celor care vor sa isi inscrie firma in site, pentru o prezenta online cat mai vizibila, cat si pentru cei care cauta detalii despre posibili si viitori parteneri de afaceri.
Firme-Catalog Pagini Europene/