joi, 14 mai 2009

Mamaia, vândută „la cheie“

Sezonul este abia la început. Autorităţi, hotelieri, ministeriabili, cârciumari şi mici comercianţi, cu toţii aşteaptă nerăbdători să intre „în pâine“. Şi probabil vor avea succes.

Un lucru este foarte clar: criza a afectat şi turismul. Nu chiar atât de grav pe cât se aştepta toată lumea, însă nici nu a trecut neobservată. Dar, dacă putem deplânge soarta cuiva, ne-am găsit subiectele perfecte: cei care au investit în imobiliare în staţiunea Mamaia. De-a lungul malului Lacului Siutghiol au răsărit, mai ales în ultimii ani, numeroase vile mai mici sau mai mari. Mai serioase sau mai colorate, mai „preţioase“ sau nu, cu patroni cu nume sonore sau cu proprietari „no name“, dar foarte potenţi din punct de vedere financiar. În orice caz, putem fi siguri că mai toţi au o legătură, mai strânsă sau nu, cu primarul Radu Mazăre. Că doar pe cine să laşi să-şi facă vile în buricul staţiunii Mamaia? În cine să ai încredere că o să investească, o să aducă turişti, cumpărători sau „sezonişti“, dacă nu în cei apropiaţi ţie?! În această ordine de idei, dacă luăm la puricat clădirile de pe malul ghiolului, vom vedea două aspecte: terenurile au fost retrocedate (da, da, este vorba despre celebrul dosar al DNA-ului) şi proprietarii se leagă de numele lui Mazăre. Ca un făcut. Dar poate asta nu mai contează atât de tare în plină recesiune. După cum spuneam, acum, la început de sezon, întreaga Mamaie este... „la cheie“. Construcţiile noi, unele chiar nefinalizate, poartă pe pereţii exteriori bannere imense prin care proprietarii anunţă că vând la cheie apartamente, garsoniere spaţioase şi alte spaţii de locuit. Că doar, na, reclama este sufletul comerţului. Problema este că marii afacerişti de la piciorul broaştei de pe Siutghiol rămân acum cu... sufletul în rai şi atât. Pentru că nimeni nu se mai încumetă să-şi ia case scumpe pe timp de criză. Nici măcar prietenul Costică (Zelcă), cel cu care edilul se mai distrează din când în când, nu a reuşit să-şi vândă Summer Land-ul. La naiba! Şi câte speranţe îşi pusese în proiectul ăla. Singurul cu adevărat realist a fost senatorul Nicolae Moga, patronul complexului rezidenţial Maria Regia, din Mamaia Nord: „Până trece criza, nici nu mă chinui să vând“. Parol, nici nu merită! Dar, spuneţi acum dacă nu vi se rupe inima. Cum să treacă toţi prietenii lui Radu prin calvarul recesiunii economice şi prin prăbuşirea neaşteptată a pieţei imobiliare. Ce dacă până acum specula era la rang de lege? Ce dacă fraiereau oamenii şi luau preţuri exorbitante pe construcţii care, la câţiva ani de la darea în folosinţă, încep să se surpe?! Ce dacă investiţia a fost scutită de preţul terenului sau va fi iertată de la plata taxelor şi impozitelor (nu afirm, fac o presupunere). Orice este posibil. Dar cel puţin ceva este clar: am ajuns să vindem întreaga Mamaia. La cheie.

Niciun comentariu: