duminică, 4 octombrie 2009

un om, o poveste, un secol


Pe tataia Preda l-am văzut toată viaţa mea ca pe un personaj. a fost legionar sau nu? a fost întrebarea care m-a măcinat încă de pe vremea când nici măcar nu ştiam ce înseamnă cuvântul ăla. un om dur care-mi zâmbea de multe ori aproape pe ascuns. din patul lui ridică acum capul şi mă întreabă: maşina ta e coreeană? apoi revine la ziarele lui... după alte câteva minute întreabă în ce lună suntem sau cum este vremea. alteori ne trimite să vedem ce fac caii, chiar dacă în curtea aia nu s-a mai văzut copită de cabalină de pe vremea când era el în puteri. sunt prea multe de spus despre un om care a făcut închisoare politică, a văzut războiul şi facerea Canalului. el este un om cu o poveste de un secol. 

Azi ne întrebam daca este bine sau nu să trăieşti cât el, dacă ar trebui să ne dorim asta. eu îmi doresc mie ce îi doresc şi lui, în acest moment: să ne vedem sănătoşi şi la anu', tataie. :)

Niciun comentariu: