evident, iar am auzit "să fii cuminte, Cori“. şi am răspuns, bătând din genele rimelate: "Dar sunt mereu“. normal, gândul îmi zbura prin alte părţi. pe unde, voi spune mai târziu. însă, mă uimeşte ipocrizia şi puterea de a spune cuiva să fie cuminte în condiţiile în care TU, cel care rosteşti hidoasa propoziţie, nu eşti cuminţel deloc. aş mai zice şi eu, să ai neobrăzarea să spui aşa ceva.. dar atunci când te ştii cu obrazul curat. nu când ţi se face dor de persoana căreia îi spui obsesiv să fie cuminte, numai atunci când n-ai altele de făcut. oricum... răspusul meu, la fel de ipocrit ca şi zicere de mi-a atins timpanul, a fost pigmentat cu un zâmbet ironic şi voit siropos. mă simţeam ca-n "Tânăr şi neliniştit“. cînd unul şi-o trage cu una şi apoi se ducea la nevastă-sa, fără regrete. dar cine nu face asta, veţi spune. voi auzi: "ce, tu nu ai făcut-o?“. Oho .. şi încă ce am mai comis-o într-o anume perioadă. tocmai d-aia ştiu că mai bine te abţii de la "să fii cuminte“, cu riscul de a părea indiferent. o vorbă nu-ţi garantează fidelitatea celui de lângă tine.un cuvânt nu aduce dragostea, aşa cum o floare nu aduce primăvara, aşa cu un "te iubesc“ nu umple întotdeauna o inimă. ar trebui să ştim asta. şi ar trebui să renunţăm la posesivitate. mai ales atunci când nu avem ceva-ul ăla pe care simţim că-l dominăm, că-l stăpânim. putem ţine în frâu un corp, însă un suflet se leagă de pat mai greu....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu