luni, 14 iulie 2008

Unde-s snobii de altă dată?

Sincer vă spun: mă aşteptam să văd hoardele de îmbogăţiţi peste noapte mişunând printre exponatele de la Luxury Summer.

Că doar ştiţi cum este... românul nu-i român destul până nu e şi fudul. Chiar credeam că voi găsi vedetuţe neimportante dându-se în stambă şi probând ceasurile de zeci de mii de euro, lipindu-şi urechiuşele fine de telefoanele costisitoare. Însă, nu contează preţul, atâta timp cât suntem în trend, nu? Că doar, mai nou, orice apariţie a celor mai mult sau mai puţin cunoscuţi în revistele de cancan este asezonată de prezenţa unui Vertu. Sau, a doua variantă ar fi fost să-şi cumpere trabucuri, împachetate în cutii de lemn pe care este scris mare numele firmei producătoare, evident, una de renume. Dar nici cei care au încercat să aţâţe fumătorii nu au reuşit mare brânză. Şi asta chiar într-o sâmbătă după-amiază, când se ştie că Mamaia se umple de staruri fără strălucire, care aleg să-şi etaleze ţoalele de firmă prin cluburile din staţiune. Că aşa este la modă: să vii la Mamaia, într-unul dintre cele două cluburi cu nume răsunătoare, să bei apiţă cu lămâie şi să te fâţâi de colo-colo salutându-ţi cunoscuţii sau, după caz, necunoscuţii. Însă nici cei ale căror poze ar putea fi puse cu uşurinţă în DEX lângă definiţia cuvântului snob nu au venit la Luxury Summer. Ca să nu mai spunem de Radu Mazăre, care şi-a anunţat prezenţa, dar nu a mai binevoit să apară. Chiar nu a fost primarul interesat de ceasurile de zeci de mii de euroi? Sau de bărcile cu motor, atât de dragi inimii sale? Şi nici măcar de duduiţele frumos îmbrăcate şi machiate, prezente în orice colţ al cortului în care a avut loc expoziţia? Pentru că, dacă nu ştiaţi, edilul macho de la malul mării nu lipseşte de la nici un eveniment de gen, unde mai agaţă din priviri câte o tânără domniţă. Fetişcana nu rămâne indiferentă şi dă ingenuu din genele rimelate. Primarul îi zâmbeşte din mers şi o face să roşească. Că doar, trebuie să-şi arate şi el într-un fel masculinitatea, cel puţin în dăţile când nu apare la braţ cu vreun exemplar ţesălat, de gen feminin. Una peste alta, nici snobii autohtoni, dar nici cei din alte părţi ale ţării nu au binevoit să se clătească în luxul de summer. Acum, stau eu şi mă gândesc, poate n-o mai fi în trend să apari la evenimente de genul ăsta. Poate e la modă să îţi iei ţoale second hand şi să te dai umil, chiar dacă te duci în cluburi unde se bea şampanie de 15.000 de euro. Că doar nu s-or gândi copiii de bani gata la românii care nu au nici după ce să bea apă...

Niciun comentariu: