Şocul ultimelor zile a fost, fără pic de îndoială, dezvăluirile unui cotidian de scandal cu privire la înclinaţiile sexuale ale unei feţe bisericeşti.
Aşadar, călugărul Janos Fechetici a apărut a devenit vedetă în presă din cauza unui filmuleţ şi a unor fotografii care-l înfăţişau în poziţii destul de neortodoxe. După ce s-a scuzat şi s-a apărat, călugărul nostru şi-a dat arama pe faţă: a recunoscut că are o anumită orientare sexuală, diferită de cea normală şi că agăţa băieţei din locuri binecunoscute ale urbei.
Se pare că, prin părţile locului, există panouri în anumite zone unde persoanele cu preferinţe sexuale... deosebite îşi lasă numărul de telefon pentru a fi contactate de amatori. Adică, un fel de matrimoniale neconvenţionale.
Lăsând gluma la o parte, dezvăluirea nu ar trebui să ne şocheze. Cred că ştim cu toţii foarte bine că practicile sexuale deviante în rândul feţelor bisericeşti nu sunt o noutate. Dovezi ale acestor fapte au apărut mai mereu şi vor apărea şi de acum înainte, fără nici un fel de problemă. Ba mai mult, înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române au fost bănuiţi, de-a lungul timpului, că ar fi homosexuali. Nici asta nu mai reprezintă un secret.
Însă, mie mi s-a părut de-a dreptul incredibilă reacţia Mitropoliei Clujului, cea care îl avea sub aripă pe călugărul Janos Fechetici. După ce a cerut de unul singur Înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu să fie exclus din rândul monahilor, Mitropolia Clujului a avut o reacţie care a şocat pe toată lumea: cel care a păcătuit atât cu gândul, cât şi cu fapta poate reveni la un moment dat în rândul Bisericii „dacă se îndreaptă“. Şi cam ce înseamnă asta, Prea Sfinţiile Voastre, că eu să mor de înţeleg?!
Reacţia oficială a Mitropoliei Clujului nu face decât un lucru: să aprobe, făţiş sau nu, sodomia mult-blamată de Biblie. Şi acum revenim la veşnica întrebare: oare de ce ne-am îndepărtat noi, oamenii de rând, de Biserică? Aş prefera, sincer, să păstrez aspectul retoric al interogaţiei mele.
Pentru că, dragi feţe bisericeşti, voi ştiţi cel mai bine de ce noi nu mai credem. Şi nu este vorba aici de credinţa în Cel de sus, ci în voi. Cei care ar trebui să ne fiţi duhovnici, care ar trebui să ne călăuziţi paşii în viaţă după preceptele creştine. După cum văd eu situaţia, în cazul acesta, nu faceţi altceva decât să daţi furtunos din cap în semn de aprobare a „lucrăturii Diavolului“. Nu ne dăm puritani, nu spunem că suntem mai buni, doar ne aşteptăm ca voi să fiţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu