marți, 25 martie 2008
luni, 24 martie 2008
Sâmbăta morţilor
În timp ce, pentru catolici, Mântuitorul învia din morţi, în staţiunea Mamaia îşi pierdeau viaţa patru tineri. Cauza: au intrat cu maşina într-un stâlp.
Am contorizat vreodată numărul celor care au murit în Mamaia, în accidente de maşină? Se spune că, anul trecut, au fost cinci. Doar atât? Mi se păreau mai mulţi, sincer.
Eu mă întreb mereu, când aud de vreun accident în Mamaia, de ce nu se opresc? De ce nu îi sperie ce se întâmplă şi de ce mai trag de maşini tocmai acolo, numai de dragul vitezei. Chiar sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de producerea accidentului, îmi spunea cineva: „ce să fac? Cursă cu moartea se cheamă aia, nu altfel! Prefer să trăiesc“. M-a uimit reacţia interlocutorului meu, un tânăr abia trecut de 20 de ani. Nu credeam că cei de vârsta lui mai gândesc aşa. Mai mult decât atât, ştiu foarte bine cum gândesc tinerii în zilele noastre. O maşină tare şi un motor puternic te fac să fii şmecher, să dai clasă celorlalţi, să fii apreciat şi să întoarcă lumea ochii după tine pe stradă.
Dragii mei, viaţa este mai mult decât atât! Existenţa voastră terestră înseamnă mai mult decât sigla maşinilor voastre, mai mult decât ce arată vitezometrul, mult mai mult decât un dram de adrenalină. Mamaia, în ciuda imaginii plăcute pe care o oferă vara, mi se pare cel mai macabru loc. Are prea multe urme de sânge întipărite pe asfalt, prea multe suflete care nu-şi pot găsi liniştea umblă pe străzile pustiite şi măturate de amestecul dintre briza marină şi vântul de pe Siutghiol. Întinderile de apă sunt, fără doar şi poate, surclasate de râurile de lacrimi ale celor care şi-au văzut copiii morţi în Mamaia. Şi venim să ne întrebăm: este normal?
În urmă cu ceva timp, Lavinia, o fată cu părinţi bogaţi, a plecat dintr-un club, cu maşinuţa ei frumoasă, şi a produs un accident în Mamaia. Fără victime. Norocul ei! Nu mai contează condiţiile în care s-a produs accidentul, nu mai stăm să discutăm altfel de aspecte. Pe mine mă frapează numai unul: de ce părinţii aleg să-şi omoare copiii cu mâinile lor? De ce unii, pentru a-şi vedea progeniturile fericite şi mândre, dau zeci, sute de mii de euro pentru a le lua maşini puternice? De ce au atâta încredere în discernământul celor care abia au trecut de vârsta majoratului? Până la urmă, cine este vinovat?!
duminică, 23 martie 2008
wish you were here...
like waves to the shore part of the ocean the stars high above part of the sky now i drift to you i dream of a river a water so blue wish i could live there wish you were here.. like the air that i breathe u'll always be there the wings that i need when i wanna fly now i drift to you i dream of a river a water so blue wish i could live there wïsh you were here..
Daţi mai departe!
Matei are aproape trei ani şi este foarte bolnav. La vârsta lui, copiii ar trebui să înveţe ce este lumea, ce este frumos pe pământ, nicidecum nu ar trebui să se lovească de necazuri.
Micuţul nu are nicio vină. Plăteşte, probabil, nişte păcate care nu îi aparţin. Nici măcar nu ştiu de ce asta este prima reacţie pe care o avem: „sigur plăteşte un păcat!“. După cum vedeţi, a fost şi prima mea reacţie. Şi nu intenţionez să şterg rândurile pe care le aştern acum. M-am implicat mult în povestea lui Matei. Poate chiar mai mult decât ar trebui, din postura în care mă aflu. Am pus o parte din ceea ce sunt eu, pentru a încerca să îl ajut. Şi la fel, oamenii din jurul meu au fost impresionaţi. S-a pus în mişcare un mecanism.
Ştiţi când eram mici şi ne jucam prosteşte, atingându-l pe cel de lângă noi, şi îi spuneam: „Dă-o mai departe?!“. Aşa ar trebui să facem şi în cazurile astea, să dăm mai departe. Măcar mesajul nostru! Matei are nevoie de bani. Mulţi. Bani care ar putea să-l ajute să trăiască, să aibă o viaţă normală. Credeţi că o sumă, oricare ar fi ea, este prea mare pentru viaţa unui copil cu ochi de înger? Eu cred că toate comorile din lume sunt nimicuri în comparaţie cu zâmbetul lui. Matei vrea să trăiască. Tot ce trebuie să facem noi este să-l ajutăm. Şi putem realiza asta. Trebuie doar să vrem. Am auzit fel şi fel de reacţii. „Dar eu nu am bani destui! Eu nu pot face asta! Emisiunea mea are o altă temă, nu putem prelua cazul!“. Ultima chestie mi s-a părut cea mai urâtă. Nu pot să cred că cineva care face o emisiune de sănătate neglijează viaţa unui copil bolnav pentru un concurs de slăbit. Mi se pare strigător la cer, de-a dreptul.
Însă, mi-a trecut repede când am realizat că nu suntem toţi la fel. Mi-am dat seama că până şi oamenii importanţi din ţara asta au inimă. Matei va primi ajutor din multe părţi. Se va face bine şi poate că, peste ani şi ani, vom merge să-l vedem jucând fotbal sau vom împărţi prima bere. Va trece peste toate cu ajutorul unor oameni care au dat mai departe mesajul. Au spus celor din jurul lor că sunt oameni care au nevoie de sprijin. Şi, răspunsul a venit prompt.
Niciodată nu vom reuşi ceva dacă nu avem încredere. Vă spun asta eu, o pesimistă convinsă. Totuşi, ar trebui să ne punem, măcar pentru o secundă, în locul lui, al lui Matei, şi în locul celor care i-au dat viaţă. Şi poate atunci vom fi dispuşi să o dăm mai departe. Să ne implicăm. Şi să le lăsăm naibii de cure de slăbire!
Micuţul nu are nicio vină. Plăteşte, probabil, nişte păcate care nu îi aparţin. Nici măcar nu ştiu de ce asta este prima reacţie pe care o avem: „sigur plăteşte un păcat!“. După cum vedeţi, a fost şi prima mea reacţie. Şi nu intenţionez să şterg rândurile pe care le aştern acum. M-am implicat mult în povestea lui Matei. Poate chiar mai mult decât ar trebui, din postura în care mă aflu. Am pus o parte din ceea ce sunt eu, pentru a încerca să îl ajut. Şi la fel, oamenii din jurul meu au fost impresionaţi. S-a pus în mişcare un mecanism.
Ştiţi când eram mici şi ne jucam prosteşte, atingându-l pe cel de lângă noi, şi îi spuneam: „Dă-o mai departe?!“. Aşa ar trebui să facem şi în cazurile astea, să dăm mai departe. Măcar mesajul nostru! Matei are nevoie de bani. Mulţi. Bani care ar putea să-l ajute să trăiască, să aibă o viaţă normală. Credeţi că o sumă, oricare ar fi ea, este prea mare pentru viaţa unui copil cu ochi de înger? Eu cred că toate comorile din lume sunt nimicuri în comparaţie cu zâmbetul lui. Matei vrea să trăiască. Tot ce trebuie să facem noi este să-l ajutăm. Şi putem realiza asta. Trebuie doar să vrem. Am auzit fel şi fel de reacţii. „Dar eu nu am bani destui! Eu nu pot face asta! Emisiunea mea are o altă temă, nu putem prelua cazul!“. Ultima chestie mi s-a părut cea mai urâtă. Nu pot să cred că cineva care face o emisiune de sănătate neglijează viaţa unui copil bolnav pentru un concurs de slăbit. Mi se pare strigător la cer, de-a dreptul.
Însă, mi-a trecut repede când am realizat că nu suntem toţi la fel. Mi-am dat seama că până şi oamenii importanţi din ţara asta au inimă. Matei va primi ajutor din multe părţi. Se va face bine şi poate că, peste ani şi ani, vom merge să-l vedem jucând fotbal sau vom împărţi prima bere. Va trece peste toate cu ajutorul unor oameni care au dat mai departe mesajul. Au spus celor din jurul lor că sunt oameni care au nevoie de sprijin. Şi, răspunsul a venit prompt.
Niciodată nu vom reuşi ceva dacă nu avem încredere. Vă spun asta eu, o pesimistă convinsă. Totuşi, ar trebui să ne punem, măcar pentru o secundă, în locul lui, al lui Matei, şi în locul celor care i-au dat viaţă. Şi poate atunci vom fi dispuşi să o dăm mai departe. Să ne implicăm. Şi să le lăsăm naibii de cure de slăbire!
sâmbătă, 22 martie 2008
Florin Chilian: ”Preţul meu nu e de înţeles pentru proşti” |
Diana Evantia Barca Sâmbătă, 22 Martie 2008 http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/796529/Florin-Chilian-Pretul-meu-nu-e-de-inteles-pentru-prosti--VIDEO/
Florin Chilian şi-a reeditat albumul de debut, “Iubi, interfaţă la realitate”.
“Iubi… hai la mare să fugim, să-i fentăm pe toţi poeţii…”… cei care ştiu refrenul pe dinafară, alături de strofe întregi din “Chiar dacă”, “Lumi albe” sau “Întoarce-te când dorm”, au fost fericiţi să afle că Florin Chilian şi-a relansat, zilele trecute, albumul de debut, “Iubi, Interfaţă la Realitate”. “Chiar dacă n-o mai vezi zâmbind, chiar dacă n-o auzi venind”, spune Florin Chilian, niciun efort nu e prea mare pentru a-ţi continua un vis, mai ales atunci cĂnd visul atinge realitatea într-unul dintre punctele esenţiale: afacerea cu muzica, devenită “profitabilă şi la vedere”.
S-au făcut aproape şapte ani de cĂnd ai lansat, cu ceva sacrificii, “Iubi”…
Cu destule sacrificii, da. Primul album, în 2001, a fost refuzat de toate casele de discuri, pentru că, în opinia directorilor de marketing, şi mă refer acum mai ales la cel de la A&A Records, ce făceam eu nu exista în momentul acela pe piaţă, deci aveam din start o mare bilă neagră. Mi s-a spus că, dacă aş fi cântat ca Animal X, de pildă, m-ar fi produs oricine, imediat. Mi-au recomandat să-mi schimb şi numele, în ideea că aşa voi fi mai comercial. Îmi propuneau să mă lanseze cu “numele de scenă” “Cili”, “Ciupi”, sau ceva de genul ăsta. Alţii îmi propuneau să-mi cumpere piesa, “Iubi” şi să o cânte altcineva, de fapt, să o mimeze altcineva. Voiau să-mi dea două sute de dolari pe piesă, iar eu le-am cerut cinci sute. Aş fi vândut-o, pentru că pe vremea aia muream de foame. Dar am şi au preţul meu. Ca fiecare. Doar că preţul meu nu e de înţeles pentru proşti. Poate că unii se gândesc acum că a fost uşor…. Aia de la casa de muzică ştiau că mi-e greu şi au zis că mă prind. Dar nu ne-am înţeles. Doamne ajută că nu m-am schimbat! Nici radiourile nu au fost atunci prea prietenoase pe vremea aceea. Spuneau că nu e momentul. Piaţa muzicală era atunci destul de haotică. Acum s-a mai aşzeat, în primul rând datorită consumatorilor de muzică, a cumpărătorilor. Eu am primit discuri de aur şi de platină pentru vânzări. Cred că oamenii s-au săturat de forme fără fond, măcar din punct de vedere muzical. Dacă un album aşa cum este “Iubi” a fost cerut insistent de piaţă, înseamnă că are într-adevăr un interior cu substanţă.
Aventurile pĂnă la reeditarea lui?
După un an de la lansarea pe piaţă cu Soft Records am cumpărat drepturile pentru acest album. Casa de discuri îmi dăduse patru milioane într-un an ca procent din vânzări şi mă gândeam că nu e bine deloc. Albumul ăsta însemna foarte mult pentru mine. Când l-am lansat n-am pus nici un fel de condiţie, pur şi simplu treabuia să-l pun pe piaţă, chiar dacă asta a însemnat să semnez un contractul cu şase la sută din vânzări şi să plătesc eu cam tot, inclusiv tipografia. După un an de zile m-am împrumutat de la prieteni, o mie de dolari, am cumpărat drepturile, apoi am stat cu masterul într-o cutie neagră aici, în casă, vreo cinci ani, pĂnă cĂnd am reuşit să-l reeditez. La rugămintea Dlui Moraru, de la Roton, care mi-a spus că Audia A6 şi-a făcut o “lifting” şi că i se pare corect să-mi schimb maşina. Între timp, muzica a devenit pentru mine o afacere extrem de profitabilă şi la vedere.
Schimbări de semnalat?
Albumul este identic cu cel din 2001, pentru că am vrut să păstrez tot parfumul anilor respectivi, care înseamnă pentru mine multă emoţie, multă nesiguranţă, multe vise, tot felul de prostii din astea care n-au nicio legătură cu lumea lor reală. Doar cu lumea mea. Până şi grafica noului album e identică. Singura modificare este reorchestrarea piesei “Chiar dacă”, care are şi un nou videoclip. Am refăcut piesa cu Prosonic Strings Orchestra, orchestra producătorului meu muzical Raymond Vancu, omul care a lucrat şi cu Francis Ford Coppola pentru coloana sonoară a filmului “Tinereţe fără Tinereţe”. Videoclipul este o animaţie 3D şi 2D, combinate cu filmări reale. Este o poveste despre fericire şi despre acel echilibru pe care, dacă-l întâlneşti devreme şi ai norocul să-l recunoşti în timp ce ţi se întâmplă, vei încerca mereu, de-a lungul vieţii, să-l regăseşti. Norocoşii fac din asta un reper, pentru toată viaţa. E vorba de echilibrul pierdut din prea puţină înţelepciune şi prea mult avânt copilăresc. E vorba de aroganţă tinereţii.
PROVOCARE
„Îmi vând castelul ca să ajut guvernul“
Iar acum… îţi vinzi castelul… Îmi vând castelul. Nici nu ştiu care este castelul meu, de fapt. Probabil tot ce sunt eu. Îl vând, fac o licitaţie, iar cu banii voi sprijini guvernul. Vreau să-i ajut să-mi plătească drepturile de autor furate o dată cu piesa zece. Deja s-au găsit cumpărători. Macheta castelului meu este expusă la Plazza Miliatari, unde poate fi văzută şi de dl. Gheorghe Lazăr, director al Curţii de Conturi din România, şi de dl. Ionel Ştefan, consilier din partea PNL în Curtea de Conturi, cei doi domni care au ajutat Ministerul Culturii să-mi fure drepturile de autor asupra piesei “Zece”, muşamalizând furturile ce se întâmplă în MCC.
Florin Chilian şi-a reeditat albumul de debut, “Iubi, interfaţă la realitate”.
“Iubi… hai la mare să fugim, să-i fentăm pe toţi poeţii…”… cei care ştiu refrenul pe dinafară, alături de strofe întregi din “Chiar dacă”, “Lumi albe” sau “Întoarce-te când dorm”, au fost fericiţi să afle că Florin Chilian şi-a relansat, zilele trecute, albumul de debut, “Iubi, Interfaţă la Realitate”. “Chiar dacă n-o mai vezi zâmbind, chiar dacă n-o auzi venind”, spune Florin Chilian, niciun efort nu e prea mare pentru a-ţi continua un vis, mai ales atunci cĂnd visul atinge realitatea într-unul dintre punctele esenţiale: afacerea cu muzica, devenită “profitabilă şi la vedere”.
S-au făcut aproape şapte ani de cĂnd ai lansat, cu ceva sacrificii, “Iubi”…
Cu destule sacrificii, da. Primul album, în 2001, a fost refuzat de toate casele de discuri, pentru că, în opinia directorilor de marketing, şi mă refer acum mai ales la cel de la A&A Records, ce făceam eu nu exista în momentul acela pe piaţă, deci aveam din start o mare bilă neagră. Mi s-a spus că, dacă aş fi cântat ca Animal X, de pildă, m-ar fi produs oricine, imediat. Mi-au recomandat să-mi schimb şi numele, în ideea că aşa voi fi mai comercial. Îmi propuneau să mă lanseze cu “numele de scenă” “Cili”, “Ciupi”, sau ceva de genul ăsta. Alţii îmi propuneau să-mi cumpere piesa, “Iubi” şi să o cânte altcineva, de fapt, să o mimeze altcineva. Voiau să-mi dea două sute de dolari pe piesă, iar eu le-am cerut cinci sute. Aş fi vândut-o, pentru că pe vremea aia muream de foame. Dar am şi au preţul meu. Ca fiecare. Doar că preţul meu nu e de înţeles pentru proşti. Poate că unii se gândesc acum că a fost uşor…. Aia de la casa de muzică ştiau că mi-e greu şi au zis că mă prind. Dar nu ne-am înţeles. Doamne ajută că nu m-am schimbat! Nici radiourile nu au fost atunci prea prietenoase pe vremea aceea. Spuneau că nu e momentul. Piaţa muzicală era atunci destul de haotică. Acum s-a mai aşzeat, în primul rând datorită consumatorilor de muzică, a cumpărătorilor. Eu am primit discuri de aur şi de platină pentru vânzări. Cred că oamenii s-au săturat de forme fără fond, măcar din punct de vedere muzical. Dacă un album aşa cum este “Iubi” a fost cerut insistent de piaţă, înseamnă că are într-adevăr un interior cu substanţă.
Aventurile pĂnă la reeditarea lui?
După un an de la lansarea pe piaţă cu Soft Records am cumpărat drepturile pentru acest album. Casa de discuri îmi dăduse patru milioane într-un an ca procent din vânzări şi mă gândeam că nu e bine deloc. Albumul ăsta însemna foarte mult pentru mine. Când l-am lansat n-am pus nici un fel de condiţie, pur şi simplu treabuia să-l pun pe piaţă, chiar dacă asta a însemnat să semnez un contractul cu şase la sută din vânzări şi să plătesc eu cam tot, inclusiv tipografia. După un an de zile m-am împrumutat de la prieteni, o mie de dolari, am cumpărat drepturile, apoi am stat cu masterul într-o cutie neagră aici, în casă, vreo cinci ani, pĂnă cĂnd am reuşit să-l reeditez. La rugămintea Dlui Moraru, de la Roton, care mi-a spus că Audia A6 şi-a făcut o “lifting” şi că i se pare corect să-mi schimb maşina. Între timp, muzica a devenit pentru mine o afacere extrem de profitabilă şi la vedere.
Schimbări de semnalat?
Albumul este identic cu cel din 2001, pentru că am vrut să păstrez tot parfumul anilor respectivi, care înseamnă pentru mine multă emoţie, multă nesiguranţă, multe vise, tot felul de prostii din astea care n-au nicio legătură cu lumea lor reală. Doar cu lumea mea. Până şi grafica noului album e identică. Singura modificare este reorchestrarea piesei “Chiar dacă”, care are şi un nou videoclip. Am refăcut piesa cu Prosonic Strings Orchestra, orchestra producătorului meu muzical Raymond Vancu, omul care a lucrat şi cu Francis Ford Coppola pentru coloana sonoară a filmului “Tinereţe fără Tinereţe”. Videoclipul este o animaţie 3D şi 2D, combinate cu filmări reale. Este o poveste despre fericire şi despre acel echilibru pe care, dacă-l întâlneşti devreme şi ai norocul să-l recunoşti în timp ce ţi se întâmplă, vei încerca mereu, de-a lungul vieţii, să-l regăseşti. Norocoşii fac din asta un reper, pentru toată viaţa. E vorba de echilibrul pierdut din prea puţină înţelepciune şi prea mult avânt copilăresc. E vorba de aroganţă tinereţii.
PROVOCARE
„Îmi vând castelul ca să ajut guvernul“
Iar acum… îţi vinzi castelul… Îmi vând castelul. Nici nu ştiu care este castelul meu, de fapt. Probabil tot ce sunt eu. Îl vând, fac o licitaţie, iar cu banii voi sprijini guvernul. Vreau să-i ajut să-mi plătească drepturile de autor furate o dată cu piesa zece. Deja s-au găsit cumpărători. Macheta castelului meu este expusă la Plazza Miliatari, unde poate fi văzută şi de dl. Gheorghe Lazăr, director al Curţii de Conturi din România, şi de dl. Ionel Ştefan, consilier din partea PNL în Curtea de Conturi, cei doi domni care au ajutat Ministerul Culturii să-mi fure drepturile de autor asupra piesei “Zece”, muşamalizând furturile ce se întâmplă în MCC.
vineri, 21 martie 2008
SALVATI-L PE MATEI!
Ce se intampla cand o mama afla ca unicul ei motiv de a trai, copilul sau, are cancer?
Ce simt niste parinti atunci cand ingerul primit de Sus traieste clipe cumplinte la numai 2 ani de viata?
Prea putini dintre noi stim raspunsul la aceste intrebari!
Iunie 2005
Matei s-a nascut pe 13 Iunie 2005, atunci cand parintii Luminita si Cezar isi doreau cu ardoare acest “DAR AL LUI DUMNEZEU” (pentru ca in traducere, Matei inseamna darul divin).
Martie 2008
In urma cu 2 saptamani, lui Matei, un copil fericit si zglobiu, i se face rau. Este dus de catre parinti la Spitalul Judetean Constanta. La o prima investigatie se presupune ca starea lui este cauzata de medicatia contra parazitilor intestinali, administrata anterior. Dupa o saptamana de internare la Constanta si fara nici un diagnostic, parintii lui Matei se hotarasc sa plece la Spitalul Marie Currie din Capitala. Medicii de aici stabilesc si diagnosticul: NEUROBLASTOM TORACIC CU METASTAZE OSOASE! Socul este mult prea mare pentru parintii micutului: in traducere, aceasta sintagma medicala inseamna o TUMOARE LA NIVELUL CUTIEI TORACICE.
Refuzul
Parintii refuza sa accepte cruda sentinta. Vor si o opinie din strainatate. Aleg Franta. Au aflat ca acolo este cel mai bun spital specializat pe aceasta problema medicala. Astfel, contacteaza Institutul “Goustave Roussy”.
Alternativa
Doctorii specialisti din cadrul clinicii franceze raspund familiei micutului Matei, oferindu-i sanse de supravietuire de peste 50% dupa interventia chirurgicala.
Asteptarea
Pana miercuri, 19.03.2008, parintii lui Matei vor afla diagnosticul final si data operatiei. Matei are nevoie de o operatie de transplant dublu de maduva.
Aceasta operatie va fi realizata numai daca VOI OAMENI cu SUFLET ne veti ajuta sa strangem banii. El are nevoie de peste 135.000 euro din cei aproape 200.000 necesari la inceput.
Ceea ce traieste Matei acum nu se poate numi copilarie. Insa cu bunavointa si daruirea voastra, a oamenilor cu suflet, situatia se poate schimba.
Timpul insa trece, iar Matei nu il mai are la dispozitie. Impreuna putem face ca viata lui sa reintre pe fagasul normal. Impreuna putem ajuta o familie sa aiba in continuare bucuria neasemuita de a fi PARINTI, de a li se spune “mami” si “tati”!
SALVATI-L PE MATEI!
CONT EURO: RO36BRDE410SV06575694100
CONT RON: RO62BRDE410SV06576144100
conturile sunt deschise la BRD Bucuresti - Agentia Gorjului, titular de cont Nicorici Cezar Cristian
Ce simt niste parinti atunci cand ingerul primit de Sus traieste clipe cumplinte la numai 2 ani de viata?
Prea putini dintre noi stim raspunsul la aceste intrebari!
Iunie 2005
Matei s-a nascut pe 13 Iunie 2005, atunci cand parintii Luminita si Cezar isi doreau cu ardoare acest “DAR AL LUI DUMNEZEU” (pentru ca in traducere, Matei inseamna darul divin).
Martie 2008
In urma cu 2 saptamani, lui Matei, un copil fericit si zglobiu, i se face rau. Este dus de catre parinti la Spitalul Judetean Constanta. La o prima investigatie se presupune ca starea lui este cauzata de medicatia contra parazitilor intestinali, administrata anterior. Dupa o saptamana de internare la Constanta si fara nici un diagnostic, parintii lui Matei se hotarasc sa plece la Spitalul Marie Currie din Capitala. Medicii de aici stabilesc si diagnosticul: NEUROBLASTOM TORACIC CU METASTAZE OSOASE! Socul este mult prea mare pentru parintii micutului: in traducere, aceasta sintagma medicala inseamna o TUMOARE LA NIVELUL CUTIEI TORACICE.
Refuzul
Parintii refuza sa accepte cruda sentinta. Vor si o opinie din strainatate. Aleg Franta. Au aflat ca acolo este cel mai bun spital specializat pe aceasta problema medicala. Astfel, contacteaza Institutul “Goustave Roussy”.
Alternativa
Doctorii specialisti din cadrul clinicii franceze raspund familiei micutului Matei, oferindu-i sanse de supravietuire de peste 50% dupa interventia chirurgicala.
Asteptarea
Pana miercuri, 19.03.2008, parintii lui Matei vor afla diagnosticul final si data operatiei. Matei are nevoie de o operatie de transplant dublu de maduva.
Aceasta operatie va fi realizata numai daca VOI OAMENI cu SUFLET ne veti ajuta sa strangem banii. El are nevoie de peste 135.000 euro din cei aproape 200.000 necesari la inceput.
Ceea ce traieste Matei acum nu se poate numi copilarie. Insa cu bunavointa si daruirea voastra, a oamenilor cu suflet, situatia se poate schimba.
Timpul insa trece, iar Matei nu il mai are la dispozitie. Impreuna putem face ca viata lui sa reintre pe fagasul normal. Impreuna putem ajuta o familie sa aiba in continuare bucuria neasemuita de a fi PARINTI, de a li se spune “mami” si “tati”!
SALVATI-L PE MATEI!
CONT EURO: RO36BRDE410SV06575694100
CONT RON: RO62BRDE410SV06576144100
conturile sunt deschise la BRD Bucuresti - Agentia Gorjului, titular de cont Nicorici Cezar Cristian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)