Forez după gânduri - "Aminteste-ţi că atunci cînd nu obţii ceea ce vrei este uneori un noroc extraordinar"
marți, 11 august 2009
luni, 10 august 2009

mă simt foarte rău. mă doare spatele aşa cum nu m-a mai durut de foarte mult timp. sper să nu mă mai lovesc prea curând de durerea asta. mă doare de vineri, însă acum am luat primul calmant. cu alte cuvinte... este rău de tot.
Ilustraţie: Frida Kahlo
La columna rota, 1944
duminică, 9 august 2009
vineri, 7 august 2009
joi, 6 august 2009
Constanta - patria nisipurilor miscatoare
Deja am devenit mai rău ca Japonia la capitolul seisme. Numai că, spre deosebire de niponi, cutremurele noastre ţin mai mult de politică şi de mass-media. Păi cum să nu sară presa ca arsă, atât timp cât Mazăre ne dă de scris mai abitir ca Michael Jackson?! Abia scăpase de ANI care îi verifica averea şi maşinile, abia se stinsese puţin scandalul legat de parada de modă în cadrul căreia se îmbrăcase cu uniforma armatei naziste şi, hop-ţop, a apărut scandalul legat de Nisipuri. Adevărul este că poate societatea în cauză nu vă sună cunoscută. Dar, în fapt, este un pion destul de important în economia situaţiei primarului Radu Mazăre. Până la un moment dat, edilul a fost unicul acţionar al Nisipurilor în care se afundă acum. Potrivit Monitorului Oficial, prin 2003 i-a luat cu el în firmă pe Miţu şi Sandu (fraţii), pe Victoria (mama) şi pe Gabi Stan (eternul său companion). Mazăre jură că nu fură şi că nu a fost vreodată administratorul Nisipurilor, că, vezi Doamne, a greşit ORC-ul şi că nici gând ca acuzele ANI să fie reale. Că i-au căutat chiloţii din 2003 (ar fi tragic fost dacă i-ar fi găsit) şi că Agenţia s-a grăbit ca fata mare. Şi ca orice fată mare din vremurile noastre, şi ANIca noastră tot spre un baştan a întors ochişorii şi căpşorul de fecioară. Bun, povestea a fost lămurită, după părerea lui Mazăre. Nu ne-a spus cum ORC-ul i-a dat actele care să-i dovedească spusele într-o asemenea grabă. A uitat să precizeze cum de n-a ştiut „eroarea materială" până acum (din 1998). Probabil că a omis să ne spună că unul dintre motivele pentru care ANI s-a asmuţit tocmai asupra Nisipurilor este pentru că numele societăţii apare şi în dosarul retrocedărilor de terenuri. Ce nu-mi este mie clar (şi poate că mă va lămuri domnul Mazăre la un moment dat) este dacă vila de pe malul lacului Siutghiol, cea în care locuieşte, are vreo legătură cu societatea Nisipuri. Subliniez: nu fac nicio afirmaţie, pun doar o întrebare. Să vă explic de ce mă întreb. În revista Q Magazine din 10 februarie 2008, Mazăre spune că stă cu chirie, într-o cameră a unei vile de pe malul lacului, în Mamaia. Despre casă spune că aparţine unei firme cipriote la care a avut şi el acţiuni, dar le-a vândut. „Ea deţine tot clubul nautic de acolo", explică edilul. Nu trebuie să uităm că Nisipurile noastre au sediul, potrivit aceluiaşi Registru al Comerţului, în „zona Melody, pe malul lacului Siutghiol" (aţi mai auzit de firmă cu sediul într-o... zonă?!). Ce coincidenţă! Acolo stă Mazăre. Dar, să revenim. Dacă tot vorbim de zone, trebuie să mai amintim ceva: „Terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele)" - spune un comunicat trimis de DNA anul trecut. Oare este vorba despre aceeaşi vilă, în aceeaşi zonă?! Eu una n-am reuşit să mă lămuresc. Dar poate este tot o eroare.
miercuri, 5 august 2009
Nu lupta cu ce nu poţi învinge
Noaptea trecută am scăpat de visul care nu-mi dădea pace. de ce? habar nu am... situaţia nu s-a schimbat cu nimic. însă, m-am gândit că ar fi mai bine să nu mă mai lupt cu fantasma, ci să mă împrietenesc cu ea. sau măcar să o accept. îmi voi aştepta din nou visul şi nu mă voi mai speria de el, nu-l voi mai lăsa să mă tulbure. oricum, realitate nu are cum să devină :)
Song of the day