luni, 14 aprilie 2008



14.04.2008 Becali l-a sunat pe Copos la pauză să-i spună să-i bage pe Buga şi pe Grigorie!
Gigi Becali a făcut aseară, la Realitatea TV, o declaraţie şocantă:
"Cine voiai să dea goluri? Burdujan şi Boya? Eu l-am sunat pe Copos înainte de pauză şi i-am zis să îi bage pe Buga şi Grigorie, dar nu m-a ascultat!", a spus patronul Stelei!


------------------------------------


ştirea asta a apărut azi pe www.rapidisti.ro. buuun. avem un becali, un copos şi un taher ataşat. ce facem cu ei? avem două echipe şi un ditamai campionatul, o mununată ligă a lui mitică. mai avem un univers fotbalistic presărat cu oracole şi minţi luminate. războinici peste războinici, frate. şi, ajungem aşa, încet, încet, la becali şi la copos. mi-l şi imaginez pe latifundiaru care este că pune mâna pe celularu din dotare, caută în agendă la C pe copos şi apelează:


- aloo, george care eşti tu george! ca şi mine. hăhăhă. păi ce faci, mă??? le ţii pe rapandulele alea de burdujan şi boya. păi tu nu vezi? asta-i tactică de războinic la tine? hahalero! ruşine! şi mai zici că eşti stelist... pardon, rapidist. numai Dumnezeu ştie, cum le ştie numai el pe toate. bagă-i pe mugurel şi pe grigorie şi numai aşa o să ajungi pe culmile gloriei!!!


încurcat, coposelu îi replică:


- păi, da, măi gigi. ai şi tu dreptate. dar vezi tu, galeria, terenul, jucătorii, antrenorul, universul, forţele malefice, energiile negative, liga, mitică, rednic, bergodi, luceştii, chiar şi tu... toate complotează împotriva noastră, a rapidului. nimeni nu ţine cu noi, suntem singuri împotriva tuturor! dar tre sa vorbesc şi cu fatih, săracu. că doar a dat şi el bani pe prăjitura asta... pardon echipă. o să-ţi trimit eu un sms. sau îţi dau un bip după ce-o punem de o mini şedinţă de consiliu de administraţie. tu ce zic, gigi.. ar trebui să-l chem pe zotta? să-l schimb pe rada, să-l pun pe pancu principal... ce să mă mai faaacccc???


... se tot plângea nenea de la ana


e penibil ce se întâmplă în campionatul ăsta sau mi se pare doar mie? uneori am senzaţia că în Liga I a lu nea Mitică este o singură mare echipă. toată lumea ţine cu toată lumea, joacă unii pentru ceilalţi, se gâdilă în orgolii, se ceartă de faţadă.. şi numai d-astea.


pe http://www.gsp.ro/index.php?section=live&etapa_id=29&meci_id=261 putem vedea că burdujan a fost schimbat în minutul 51 cu Joao Paulo, iar buga a intrat în teren în minutul 62, înlocuindu-l pe philippe leonard. bună treabă, nea jiji, marele strateg! dar rapidul tot a pierdut. nu ţi-a ieşit combinaţia de data asta.

vineri, 11 aprilie 2008

Campania bate bancul

Ştiţi cum se zice? Că viaţa bate filmul... Eu cred că viaţa bate, de foarte multe ori, bancul.

Ieri citeam o anecdotă. Cică, după mulţi ani după ce au plecat de acasă, patru fraţi evrei, ajunşi foarte bogaţi, decid să-şi cadorisească mama. Unul îi ia o casă foarte mare, unul îi amenajează un cinematograf cu sistem dolby, un altul îi dă o maşină luxoasă cu tot cu şofer, iar cel de-al patrulea îi oferă un papagal care ştia Tora pe de rost. Se gândise el că, din cauza faptului că este foarte bătrână, mama sa nu ar mai putea citi cartea sfântă şi aşa, păsăroiul i-ar fi de un real folos.
După ce şi-a primit darurile, bătrâna le răspunde fiilor: „Milton, casa pe care mi-ai construit-o este uriaşă. Oricum eu stau într-o singură cameră dar trebuie sa fac curat în toata casa. Mulţumesc oricum. Mnachim, mi-ai construit un teatru scump, care are 50 de locuri, dar toţi prietenii mei sunt morţi. Eu nu aud bine şi sunt aproape oarbă. Niciodată nu am fost la un spectacol. Mulţumesc oricum. Marvin, sunt prea bătrână ca să călătoresc. Mâncarea mi se livrează acasă, deci nu am folosit maşina niciodată... iar şoferul pe care mi l-ai trimis e un nazist. Apreciez intenţia. Mulţumesc. Draga Melvin, ca de obicei, tu ai fost cel care a avut bunul simţ să îmi trimită un cadou care să folosească la ceva. Puiul a fost delicios“. Amuzant, nu?
Cam aşa mi se pare mie că stau lucrurile şi în campania electorală. Toţi dau plebei chestii care gâdilă urechea şi imaginaţia, însă, finalul nu este cel prevăzut sau promis. Ni se promit case, tichete, mai multă înţelegere din partea autorităţilor, mai mult ajutor pentru tineri, linişte, în concluzie, o lume mai bune. Însă, într-un final, ne dăm seama că am înghiţit găluşca şi luăm drept pui electoral orice papagal ce ne iese în cale. Mai mult sau mai puţin colorat, papagalul nostru nu recită din cărţi sfinte, ci din manuale numai de el ştiute, cu vorbe alese şi culese tocmai pentru a gâdila electoratul acolo unde-i face plăcere. Apoi, după ce şi-a văzut sacii cu buletine de vot în căruţă, se întoarce liniştit pe partea cealaltă şi-şi uită discursurile. Nu vreau să arunc mâţa în ograda vreunui politician, nu intenţionez să spun vreun nume. Eu nutresc totuşi speranţa că ne vom lepăda la un moment dat de papagali...

miercuri, 9 aprilie 2008

Politica şi „cealaltă lume“


La început de săptămână, viceprimarul Gabi Stan s-a arătat intrigat şi supărat de faptul că l-am întrebat despre ceasul pe care îl poartă. Ştia tot constănţeanul că-l are de la Mazăre, se vede cu ochiul liber că orologiul de la mâna vicelui seamănă cu cel al edilului, nu este un secret pentru nimeni că cei doi îşi petrec atât zilele, cât şi distracţiile nocturne împreună.
Însă, ce m-a frapat pe mine a fost reacţia politicianului, care zicea că sunt „pe altă lume“ numai pentru că am încercat să-i reamintesc faptul că ceasul i l-a adus, într-adevăr, primarul dintr-o excursie, dar aceasta nu avea ca scop schiatul. Tocmai pentru că toată gloata ştia că, în timp ce nămeţii de zăpadă blocaseră Constanţa, Mazăre al nostru se bălăcea sub soarele Braziliei. Însă, foarte acid, Stan a preferat să considere unele întrebări fără sens şi banale.
Domnu’ vice, prefer să cred că lumea voastră, a politicienilor, este „cealaltă“. Una care nu are legătură cu noi, plebea. Universul paralel, în care realitatea este total diferită de cea cotidiană, a constănţeanului de rând. Şi vă invit, oricând doriţi, ca, împreună cu cei ce vă sunt colegi, să mai coborâţi şi în lumea noastră. Pentru a nu vi se mai părea atât de diferită.

http://www.bzc.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=588&Itemid=33

vineri, 4 aprilie 2008

Agonia ciobului


Ştiţi proverbul care spune că râde ciob de oală spartă? Uite, cam aşa se întâmplă şi în lumea noastră, a presei. Râdem unii de alţii... degeaba.

Şi asta în condiţiile în care suntem toţi o apă şi-un pământ! Foarte sincer: oamenii consideră universul nostru cea mai mişto găselniţă. Eronat!
Este o treabă frumoasă, atâta timp cât o faci cu pasiune, cât înveţi să te detaşezi, la un moment dat, de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Şi mai este interesant atunci când vezi lume de calitate, când afli lucruri, când te implici atât de mult în ceea ce faci, încât ajungi să resimţi, aproape fizic, efectele succesului tău. Mi se părea o prostie atunci când auzeam vreun muzician sau scriitor spunând că orice operă este ca un copil al lui. Acum îi înţeleg. Însă, la noi, nu este vorba de geniu. Ce facem noi, gazetarii, se cheamă inspiraţie şi pasiune. Fler... curiozitate... şi multe ore din viaţă date pe altarul subiectului.
De ce m-am apucat să explic asta? Simplu! Întotdeauna am crezut că nu este bine să-ţi diseci colegii de breaslă. Să scrii urât despre ei, să-i discuţi în public sau să-i desfiinţezi voit, fără o bază solidă. M-a scârbit chiar războiul dintre două instituţii mass-media. Cred că vede toată lumea panourile monstruoase, apărute în urma unei campanii.
Însă, nu neg că bârfa este pe primul loc în lumea căutătorilor de ştiri.
Poate nici n-ar trebui să ne învinovăţim pentru asta. Bârfa, în universul nostru, poate fi considerată un defect profesional.
Dar am şi eu o problemă! În urmă cu vreo două zile, m-am trezit pe blogul unei domniţe jurnaliste din Constanţa. Simpăticuţa se lamenta că avem o presă de toată jena şi dădea exemplu un interviu pe care l-am luat unui travestit. Şi că, vai, la naiba, este chiar o ruşine şi o scârboşenie. O fi! Bărbatul-femeie mi-a plăcut mai mult decât mulţi dintre cei pe care-i întâlnesc pe teren. Cititorii nu au avut prea multe de comentat, în sens negativ. Văd că tabloidele sunt cele mai agreate... iar subiectele pot fi mult mai „fără perdea“ de atât.
Să fiu înţeleasă: nu mă justific! Nu aş face-o în faţa oricui. Însă mă întreb care este durerea mai mare în „presa jegoasă“: că scriem despre travestiţi sau că ajungem să credem în ceea ce suntem obligaţi să scriem sau să scoatem pe gură? Uitaţi-vă la „travestiţii“ din curtea voastră şi la papagalii care-şi schimbă coloritul o dată la patru ani! Reveniţi-vă din inocenţa prefăcută! Şi învăţaţi să acceptaţi competiţia, nu doar să o copiaţi pe la colţuri!

here i go again... :)




linişte... nu simt altceva. pace?! putem spune şi aşa. ar trebui să fiu deprimată?! poate... dar nu sunt. refuz să fiu. chiar sunt liniştită... şi îmi place cum îmi este astăzi. orice aş fi spus, până ieri neliniştea mă mai bântuia din când în când. îmi mai aduceam aminte, mai aşteptam nu ştiu ce, când de fapt ştiam sigur că nu mai aştept nimic. mă obişnuisem poate, inconştient, de prea mult cu gândul că nimic nu are sens. şi, uite, pentru prima dată după mult timp mă simt ... calmă. sunt veselă, râd cu plăcere, sunt obosită, dar numai căscatul îmi mai aduce aminte de asta. simt nevoia să fiu acidă în scris, glumesc, am chef să fac multe chestii... exact cum mă ştiam eu, în vremurile bune. nu mă mai gândesc: "oare o să-i placă nu ştiu ce, oare o să se enerveze, oare o să...???“ NU! sunt din nou eu :) şi-mi spun în sinea mea: ce dor mi-a fost de tine, Corino! ţi-a fost frică... te-ai temut că vei avea ceva de pierdut... că mă vei pierde şi că vei regreta. mă pierdusei de prea mult timp... dar nu ai avut timp să realizezi. ai greşit? eu spun că nu. şi chiar nu mai contează ce crezi tu acum. am realizat după prea mult timp că un război pierdut din start nu merită continuat. şi mi-am mai dat seama că eu chiar ştiu ce şi de ce merit :) ştiu ce vreau de la viaţă şi sunt absolut conştientă că orice şut în fund este un pas înainte... mi-e mai bine azi decât mi-a fost ieri. şi asta m-a făcut să înţeleg multe