Moş Crăciun s-a împotmolit în Brazilia

Ştiţi ce am auzit? Cică Moşul, pe care îl aşteptăm încă, nu va mai ajunge pe tărâmuri constănţene. Că, de fapt, dacă aţi primit daruri, nu au fost de la Moşul, ci de la ajutoarele lui.
Pentru că Moşul cel adevărat a rămas prin Brazilia şi se topeşte la soare. S-a împotmolit cu sania în nisip şi nu mai are ce să facă. Aşa că, a găsit pe acolo un băieţel pe nume Radu, ajuns la 40 de ani, dar cu suflet şi minte de adolescent şi i-a dat lui toate darurile din desagă. Nu mai ştia săracul Moş ce să facă el cu atâta greutate... cui să dea toate cadourile. Şi, panicat că nu poate răspunde tuturor scrisorilor şi să dea curs tuturor rugăminţilor din partea micuţilor, să bucure sufletele copilaşilor, Moşul i-a dat totul lui Radu, iubitorul de soare şi plajă. Apoi a stat la vorbă cu el... Oricum nu putea scăpa din nisip. Barba i se udase în aşa hal încât şiroia. Pletele cărunte şi le legase la spate... Chiar nu mai putea, murea de cald ce îi era. Şi cum stătea el de vorbă cu Radu al nostru, Moşu începu să-l întrebe: „De unde eşti, copile?". „E, Moşule... dintr-un oraş îndepărtat... Constanţa. Sunt cel mai mare dintre şmecherii de p-acolo. Şi mă distrez mereu aici, pe plaja braziliană. Nici nu mă intereseasă că sunt copiii pe la care poate n-ai trecut niciodată. Că unele străzi ale oraşului meu nu au fost trecute niciodată pe harta ta, Moş Crăciun. Mie mi-ai adus mereu ce mi-am dorit... şi îmi ajunge!". Uimit, Moşul uită chiar şi de toropeală. Ascultă atent ce-i spunea omul din faţa lui. Sufletul adolescentin se golea, hâtru, odată cu rostirea cuvintelor. Şi se gândea: „Oare chiar nu mai sunt atent la copii? Nu mai văd dacă sunt cuminţi sau nu? Le dau cadouri chiar dacă nu merită? Chiar sunt copilaşi care nu ştiu că exist, care şi-ar dori măcar o dată-n an să primească un cadouaş, oricât de mic ar fi el numai ca să simtă că sunt iubiţi de cineva... Oare câţi părinţi mi-or ţine locul ?". Apoi, Moşul toropit de căldură şi doborât de tristeţe începu să facă o listă a tuturor celor nepăsători şi obraznici care au primit cadouri de Crăciun, dar şi de-a lungul anului. Cap de listă: Răducu Brazilianul. Cu ultimele forţe se trase din nisipul care nu-l lăsa să se mişte şi fugi să aducă bucurie în sufleţelele necăjite. Şi, îşi promise că niciodată nu-i va mai cadorisi pe cei care nu merită. Chiar dacă obraznicii scriu scrisori lungi, folosind cuvinte frumoase. Chiar dacă par buni, inimoşi şi iubitori de bătrâni. Moşul va fi mai bun şi mai atent la dorinţele copiilor cuminţi.

bleah

Oh, happy day: 21 decembrie - ziua "orgasmului mondial pentru pace".

Libertatea ne informează:

De trei ani, organizaţia americană "Global Orgasm" a declarat 21 decembrie ziua "orgasmului mondial pentru pace". In fiecare an, membrii acestei organizaţii propun o oră la care indeamnă cuplurile din toată lumea să facă sex. Motivul? "Orgasmul şi sentimentul de bine pe care acesta îl provoacă pot influenţa lupta împotriva războaielor", susţin aceştia.
Pentru România, maratonul sexual este poimâine, duminică, la ora 14.04. Membrii organizaţiei “Global Orgasm” susţin că astfel se va schimba în bine câmpul energetic al Pământului, prin cel mai concentrat şi instantaneu val posibil de energie umană biologică, mentală şi spirituală, rezultat din orgasmul a milioane de cupluri.
Maratonul de amor ar putea opri războaie
“Minţile noastre influenţează materia şi câmpurile de energie cuantică. Dacă ne vom concentra în timpul şi după marele orgasm la pace şi parteneriat, energia orgasmică, îmbinată cu dorinţa de pace ar putea reduce violenţa, frica şi ura”, a explicat unul dintre organizatori.

muuult prea tare. asta este sora zile internaţionale a zonelor umede :)))

song of the year ;)

Florin Chilian: „Sper că pe Mazăre nu l-a ameţit aerul rarefiat al puterii“

Cântăreţul Florin Chilian a aflat cu surprindere despre finalul procesului dintre Radu Mazăre şi Feri Predescu. Uimirea i-a fost cu atât mai mare, cu cât îl consideră pe edilul constănţean „un băiat foarte isteţ“, care nu poate uita că a fost ziarist la un moment dat.

Aţi aflat de procesul pe care primarul Radu Mazăre i l-a intentat ziaristei Feri Predescu?

Nu ştiam. Însă mă surprinde atitudinea primarului vostru. Este un băiat foarte isteţ. A plecat dintr-un ziar până la urmă. Sper să renunţe Mazăre până la urmă la prostia asta.

Vi se pare o reacţie firească din parte unui primar, mai ales a unuia venit din breasla ziariştilor, care a fost acuzat şi condamnat pentru calomnie?

Nu, nu este firesc. Mă gândesc iar la Mazăre. Îl ştiu isteţ şi aplicat. Poţi spune orice despre el, dar nu că este dobitoc. Dacă era aşa, nu reuşea ce a reuşit. Nu se ridica dintre voi (n.r. ziariştii) şi ajungea primar. Sper să renunţe totuşi, să-şi amintească prin ce a trecut şi el ca ziarist. Sincer îţi spun, ce aud este o mare mirare pentru mine.

Veţi semna petiţia online împotriva magistraţilor care au condamnat-o pe Feri?

Sigur că voi semna petiţia!

Credeţi că există vreo şansă ca Radu Mazăre să revină la sentimente mai bune în acest caz?

Sper în continuare să fie o chestie făcută la vanitate, la orgoliu. Nu cred că a uitat atât de repede de unde a plecat. Şi sper să-şi revină şi că nu l-a ameţit atât de tare aerul rarefiat al puterii.

Suflete de slugă

Motto: „Suntem un neam de oi. Doar aveam simbol oaia, mioriţa... Măcar de aveam un şoarece. Era mai bine“ - Florin Chilian

Să o spunem p-aia dreaptă: mult trâmbiţata solidaritate a jurnaliştilor nu există. Şi, ce mă surprinde cel mai tare este că unii care habar n-au cine eşti sau de ce exişti pe pământul ăsta fac ceva să te ajute sau nu fac nimic, dar măcar tac din gură. În schimb, unii, care au înotat în aceeaşi mocirlă mediatică, preferă să sară la gâtul tău decât să muşte mâna care îi loveşte şi îi hrăneşte. „Orice complex de superioritate vine dintr-unul de inferioritate“, ne-au tot spus profesorii în timpul celor patru ani de studenţie. Şi, sinceră să fiu, cunoscând oameni, îmi dau seama cât adevăr se regăseşte în spusele lor. Văd pe zi ce trece nu mioriţe, ci şoareci, nu oameni, ci mutanţi, nu suflete, ci găuri negre. Nu ne pasă, nu vrem să facem ceva, dar ştim să scuipăm numai de dragul de a flegma pe orgoliul unuia. În acelaşi timp suntem conştienţi că nu avem o conştiinţă prea curată, că avem conturi doldora şi oameni care să ne perie atunci când avem nevoie. Ştim să pupăm talpa şi posteriorul mai-marelui conducător şi prea iubit şef care are dreptate întotdeauna. Simţim nevoia să ne cenzurăm gândirea, fără a mai aştepta ca pumnul în gură să vină din partea altuia. Şi asta tot din slugărnicie. „Mai bine fac eu cum vrea el, înainte să mi se spună. Aşa o să mă gudur şi mai bine, o să-mi dea un os şi mai mare“, gândeşte ipocritul. Apoi, seara în patul conjugal, cel cu nume de domni hunedoreni priveşte tavanul alb şi visează cu ochii deschişi: „Mâine mai iau un kil de var pentru cocioaba de pe Mircea. Iar poimâine, nişte lavabil pentru aia de pe Ferdinand. Apoi, când termin treaba, mai împroşc niţel cu noroiul afacerilor mele în nefericiţii care vorbesc urât despre şefu’“... şi zâmbetul răutăţii fără minte i se desenează pe faţă. Şerban Huidu îmi spunea, acum vreo câteva zile, că presa din România mai are mult până să devină independentă. Corect! Din păcate, meteahna noastră este alta: nu vrem independenţa. Ne place slugărnicia, pupincurismul şi averea făcută pentru că „şefu’“ este mare şi tare. Şi, dacă reuşesc să pup destul de adânc, îmi dă şi mie o firimitură. Nouă ne plac aluziile, nu vorbele directe, ne plac scrierile cu subînţelesuri, atacurile „pe la spate“. N-avem „cojones“ să scriem negru pe alb ce avem pe suflet. Şi nici să ne recunoaştem coloritul penelor papagaliceşti. Unii sunt ostili, alţii vânduţi definitiv. Este greu să ai o opinie când şefu’ plăteşte pentru gândurile tale. Sfârşitul îi aparţine tot lui Chilian: „Prea multă prostie!... doar ipocrizie... staţi ascunşi în turmă! Trăiţi la borcan, vieţi de şobolan, vieţi trăite-n van...!“.

Sara :D